Asocierea aceasta pare absolut suprarealistă, dar ea a fost făcută în realitate (realitatea bate imaginația, clar) și exemplifică de minune absurdul vieții noastre publice și politice. Bannerul pe care îl vedeți este o sinteză inteligentă care combate implicit dilema care ni s-a insinuat: nu ai între cine alege! Nu-i adevărat, există în cele mai multe cazuri alternative cel puțin acceptabile.
Între un candidat cu doctorat în matematici la Sorbona și unul cu liceul cu greu terminat la FF mult după 30 de ani, în mod normal, nu ar trebuie să existe ezitare în a alege. „În mod normal”… dar ce funcționează normal în România? După cum a alege între un fost primar kitsch-os și arțăgos care a lăsat o gaură de multe miliarde în bugetul Capitalei și altul care s-a chinuit, sabotat masiv de Consiliu, să astupe groapa, iarăși nu ar trebui să pună probleme de alegere. Problema este că omul care își face campanie umblând cu funia de usturoi după gât este exact simbolul acelei Românii analfabete care s-a puit enorm în ultimele decenii, înecând-o ca o buruiană rea pe cea educată și de bun simț. Și cînd spun educat, nu spun neapărat cu diplome în nu știu ce discipline complexe. Spun exact ce spun: educat. Cu bun simț.
Face vîlvă pe net un articol al lui Mihai Mărgineanu, șocat, uluit, îngrozit de ce fac copiii, adolescenții, la Vama Veche. Textul a impresionat pentru că e semnat de o personalitate cu mare notorietate. Dar cam toată lumea știe de dezmățul care are loc la astfel de festivaluri. Cum e să fii părinte de fetiță (subliniez înadins cuvîntul și diminutivul) de 13-14 ani care-ți zice: mamă, tată, plec cu gașca la Vamă sau la Untold? Cum reacționezi? Nu poți să-i interzici și nu poți să-i permiți. E tot raportul dintre matematică, usturoi și educație… Adevărul este că proximele alegeri, în toate formele lor, sînt foarte simple: clivajul din societatea românească se traduce în simplificarea opțiunilor. Asta la nivelul teoretic, la nivelul partidelor și mai ales al candidaților individuali e mult mai greu de optat. Mai ales la alegerile locale. Dacă primarul Vasile (ot Las Fierbinți) este un bun gospodar, pe locuitori îi interesează mai puțin spre deloc din ce partid face parte. La Parlament și la Europene, alta este situația. Acolo ar trebui să mergem cu „matematica” nu cu „usturoiul”. Și mi-e teamă că nu avem suficientă competență la nivel înalt.
Eșecul patent, politic și moral, răsunător și grav, al mandatelor lui Iohannis are repercusiuni asupra opțiunilor electorale, a alungat mulți oameni de bună credință și bună pregătire, făcîndu-i să renunțe la a se implica în politica la diferite niveluri. Insuficiența strategilor de politici partinice a făcut ca unele teme importante și sensibile să intre pe mîna demagogilor (de ce se preferă termenul populist nu mi-e clar), în felul ăsta pierzîndu-se și voturi destule și ocazia de a face o politică națională, nu naționalistă și s-a dat apă la moară unui anti-europenism puțind a usturoi extremist. Și, apropo de acest slogan subtil și inteligent, amintind de neuitatele manifestări din iarna lui 2017, am mai scris cîndva aici de ura pe care decidenții noștri, inclusiv cei din învățămînt, o au față de matematică. Se cultivă cu insistență o întrebare proastă: de ce ne trebuie atîta matematică? Nu folosește la nimic. Trei observații: 1. Matematica este o știință abstractă, nu concretă. Or, a abstractiza este esența lui a gîndi. Mai puțină matematică înseamnă mai puțină gîndire. A nu se confunda (cum se face cu premeditare în actele și vorbele oficiale) matematica cu informatica. Informatica este o disciplină concretă. Poți fi un informatician strălucit, dar un matematician mediocru. 2. Matematica nu poate fi făcută „distractivă”, „interesantă”, „atrăgătoare”, predată cu jocuri și dansuri. Ea se face cu creta pe tablă sau pixul pe hîrtie și punct. Asta este slava ei. 3. Deși nu pare, desconsiderarea asta a matematicii este strict similară cu desconsiderarea literaturii clasice. Ți se face pielea ca șoriciul de porc bătrîn cînd auzi „profesori” (cu mari ghilimele) spunînd: la ce le trebuie Creangă, ce demodat e Sadoveanu, depășiți Rebreanu sau Preda care nu mai spun nimic elevilor. Da, Creangă și integralele sînt frați de cruce pe Golgota școlii românești. În schimb triumfă mujdeiul mitocanului, al îmbogățitului, după plecarea căruia, alt personaj clasic, și el scos din programă firește, punea să se deschidă ferestrele „să iasă mirosul de mitocan”. În 1946 sloganul PMR era „Votați soarele”. Acum am evoluat la ”Votați usturoiul”!
Prof. dr. Christian CRĂCIUN
Eu cred că România este o țară bolnavă cronic și fără niciun viitor. Motivele le-ați expus dumneavoastră!