Editorial: INVERSAREA

Pînă aseară nu am urmărit nicio secundă din aparițiile publice ale prezidențiabililor, nu mă mai uit la televiziunile de știri de ani de zile. Spectacolul de wrestling în noroi a făcut toți banii. Și a anulat definitiv și cele mai firave speranțe că mai avem vreo șansă. Dezertorii (Ponta & Simion), prin însăși fuga de pe terenul de luptă, au dovedit ce fel de președinte ar fi: primul care părăsește corabia. Apropo, dacă facem o comparație între prestația lui Bolojan în perioada interimatului și agitația lui Antonescu pe cînd era interimar și făcea declarații și promulga legi contra UE și scotea steagul UE de la Cotroceni, deosebirea e clară. Faptul că gestul s-ar putea să-i aducă voturi în plus lui Simion ține de fenomenul paradoxul electoratului analfabetizat. De altfel, am avut în sala de dezbateri România needucată: țața absolută & mîrlanul absolut, aliați împotriva singurului om articulat ideatic (din păcate complet lipsit de carismă și fără spontaneitatea și fără abilitatea de comunicator, neapărat necesare unui om politic). Lasconi a fost tot timpul agresivă, vorbind peste ceilalți, obsedată de Nicușor. Și vădit nestăpînă pe problematică. De exemplu, deși a încercat să-l prindă pe Antonescu în chestiunea destabilizării statului cînd cu suspendarea lui Băsescu, nu a dus-o mintea să-l întrebe care articol din Constituție a fost călcat de fostul Președinte, povestea trebuia documentată pînă la capăt. La fel, Nicușor, nu a știut să ducă pînă la capăt povestea cu hectarele date dezvoltatorilor imobiliari. Udrea a făcut pușcărie pentru mult mai puțin. Antonescu a fost cum îl știm de o viață (din păcate): arogant, vulgar, autosuficient, alunecos, tupeist cît încape. Consistență de gelatină, jeleu obraznic. Faptul că, atacîndu-se reciproc, Antonescu & Lasconi s-au aliat instinctiv împotriva lui Nicușor spune multe.

Aș observa inconsistența jenantă a echipelor de strategi de campanie, atît de gras plătite. Care și-au antrenat candidații să aducă un elogiu pragului de jos intelectual al electoratului. Nici întrebările nu au fost suficient de percutante și hărțuitoare în sens bun. Problema războiului din Ucraina, a locului României între Rusia, SUA și UE (jocuri mult mai complicate decît le percepem noi și presa noastră, mai ales dacă adăugăm și punctul exterior China) ar fi trebuit despicată pînă la sîmbure, dar nu avem obiceiul de a consulta specialiștii. De altfel, nu-mi face impresia că România are vreo politică fermă între cele trei vîrfuri ale triunghiului, politic mondial, bîjbîim fără rost.

Dar cele de mai sus nu sînt decît un preambul la subiectul central al acestor însemnări. Lupta electorală din 2024 & 2025 s-a concentrat pe a fi împotriva sistemului. Aici s-a petrecut Marea Inversare, marea perversiune. De la manifestațiile din ianuarie 1990 și Piața Universității, pînă la mitingurile din iarna lui 2017 provocate de Ordonanța 13 și violențele Jandarmeriei din 10 august 2019, apoi cuprinzînd marile organizații civice: Alianța Civică (devenită Partidul Alianței Civice, azi pare o utopie prin calitatea membrilor), GDS (cel de atunci, nu cel de acum), Societatea Timișoara, Asociația „21 Decembrie 1989” etc. etc., o anume parte a societății, cea pro-democrație și pro-europeană a fost mereu împotriva sistemului care, cum se spunea pe atunci, a furat Revoluția. Ce vedem acum? Împotriva sistemului se proclamă tocmai reprezentanții lui cei mai adevărați și detestabili, așa zișii suveraniști. Adică Sistemul este împotriva Sistemului. În timp ce vocile cu adevărat diferite, din interiorul societății civile sau chiar politicii de partid, au fost treptat reduse la tăcere. Asta cred că este problema principală a simulacrului de democrație pe care funestul PSD ne-o tot injectează de 35 de ani. Mie mi se pare că atîta vreme cît PSD-ul sau orice altă formațiune puiată din el mai are un singur cuvînt de spus în politica românească, nu avem niciun viitor! E Antonescu liberal? Cum sunt eu astronaut.

Iată că, spre deosebire de momentele istorice rapid enumerate mai sus, polii pămîntului românesc s-au inversat, cei pro-europeni și realmente pro-democrație apără acum sistemul. Cu ultimele puteri și din ce în ce mai puțini, mai bătrîni și mai singuri (vezi scrisoarea Universității București de sprijin pentru Nicușor Dan). Nu „sistemul” securistic și mafiotizat la maximum de atîția ani de guvernare comunistoidă, ci sistemul unui stat funcțional, democratic, bazat pe legile scrise (și nescrise) ale civilizației europene. De reproșat acestui sinistru Ciolacu, exemplar de lux al stultocrației românești, este tocmai că (sprijinit eficient de paralizatul Iohannis) a măcinat fiecare fibră a statului. Faptul că nici acum nu știm ce a fost la alegerile din 2024, că trolii își fac de cap și acum fără ca niciun șef de servicii să iasă să explice clar alegătorilor despre ce e vorba, că nimeni nu dă seama de nimic, abuzurile BEC și ale altor organisme la adresa libertății de exprimare, șmecheria grobiană de a fixa alegerile în weekend-ul vacanței de 1 mai, libertatea în care zburdă tot felul de legionaroizi pro-moscoviți, dezastrul economic păstorit de acest prim ministru de o viclenie primitivă, toate acestea explică lipsa maladivă de consistență a dezbaterilor pentru prezidențiale. Repet: am văzut aseară la dezbateri România cocalarizată, manelizată, needucată, infatuată și rîgîind de autosatisfacție, România cu fața întunecată a lui Georgescu & Simion, înghițind tacticos ultimele rămășițe ale României normale. Dumnezeu să ne ierte!

Prof. dr. Christian CRĂCIUN