Editorial

Editorial. CIUMA

„Nu e o problemă să scăpăm de această ciumă, că s-a scăpat şi de la ciuma de la PSD. Şi eu şi colegii mei ne-am vindecat, nu avem nicio problemă”(sic!) spune senin dl. Ciolacu. Și nu poți să nu te întrebi, năucit, oare la ce ciumă se referă? Fraza este mult prea generală, alambicată și depășește contextul pensiilor speciale. Să fie PSD-ul însuși marea ciumă care bîntuie România de 30 de ani? Gura mincinosului… cum spune vorba populară. Să fie ciuma corupției generalizate? Să fie ciuma analfabetismului ajuns la putere și a contra-selecției? Să fie ciuma cunoscută sub numele popular de „tu știi cine sînt eu?”… care va căpăta în curînd numele popular de sindromul Horodniceanu? Profund dl. Ciolacu! Cum făcea și glorioasa dumisale predecesoare, Dăncilă, de multe ori vorbele sale sînt cele mai bune caracterizări ale situației. Involuntar comice și autocritice. Este limpede, nimeni nu se va lega de pensiile speciale, nu există nicio forță politică și niciun politician suficient de viril (indiferent de sex) care să aibă curajul acestei lupte. Mai ales în an pre-electoral. Ciuma asta nu are vaccin. Alte simptome… și nu există, spune medicina, simptome neimportante.

La Radio România Actualități este invitat printre alții să comenteze încoronarea regelui Carol al III-lea (vă explic, dacă vreți, opțiunea) inenarabilul ambasador Dan Mihalache, intrat în folclor de pe cînd era ambasador la Londra (cine o fi avut ideea să-l solicite?). Spre deosebire de toți ceilalți participanți, care au spus lucruri interesante, dl. ambasador a fost pur și simplu incapabil să lege două propoziții coerente și nebanale. Întrebat despre șefii de stat care au fost invitați sau nu, a bălmăjit și n-a putut spune nimic, spre stupefacția reporterului. Bacil de ciumă.

Acum cîteva luni scriam că legea neagră a învățămîntului va ieși încă și mai proastă din parlament. Se adeverește, acum se discută despre scoaterea din programă a materiilor logică și psihologie. Aici, în școală, este locul vulnerabil prin care organismul social s-a îmbolnăvit de ciuma prostiei violente. Se pare că ministerul nu-și asumă intenția, dar simplul fapt că ideea a trecut prin mințile pustii ale unor decidenți arată îndestul cine ne conduce. Ultima oră: aflu pe căi neoficiale că sondajul făcut de sindicate pentru grevă generală în învățămînt, legată de legile respective, nu a întrunit cvorumul necesar. Viitor de aur țara noastră are… după cum  se vede din nivelul școlii ei. Profesorii își merită soarta, din păcate.

Dl. Valeriu Zgonea, pe care ni-l amintim de pe vremea cînd era președintele PSD al Camerei Deputaților și a dosarelor sale din care a fost scos basma curată, prin tot felul de trucuri, candidează la președinția ANCOM (arbitrul pieței de comunicații), funcție strategică și evident foarte bănoasă pentru un inginer CFR. Sigur că, știm de la Camus, ciuma este o parabolă. Și are nevoie de agenți de transmitere, de șobolani. Te uiți la televiziuni, urmărești comentarii online și vezi mișunînd șobolanii purtători de bacterii. Despre ei a adus vorba, fără să vrea, iconicul lider al partidului de guvernămînt. Unicul, pentru că PNL-ul nu este decît o sosie bleagă a PSD-ului.

Tabloul acestor știri diverse din ultima săptămînă din plan intern nu are nimic interesant. Ca să fac un simplu joc de cuvinte, este tern. Banal. Chestiuni de genul ăsta ni se tot întîmplă de 30 de ani. Ceea ce s-a schimbat, fără ca noi să băgăm de seamă, este contextul internațional. Europa, lumea s-au schimbat foarte mult față de începutul anilor 90. Și noi nu am băgat de seamă. Un sondaj recent arată un procent impresionant (vreo 70%) pro UE printre români. Dar unul mult mai mic de încredere în liderii europeni. Ceea ce arată, sociologic vorbind, un realism politic remarcabil. Criza democrațiilor de pretutindeni este o criză de lideri și de ideologii puternice (nu radicale, acestea sînt cel mai mare pericol). Ce înseamnă o democrație puternică, iată o întrebare cu răspuns dificil. Noi cumulăm aici o sumedenie de eșecuri: seria de președinți de după Iliescu, unul mai dezamăgitor decît altul (am mai scris despre asta), prăbușirea partidelor istorice și neapariția unui partid nou suficient de rațional, de puternic, de aplicat la realitățile naționale, cu buni lideri, pentru a strînge suficiente voturi. Ce ar fi fost România cu un PAC ajuns la guvernare (pentru cine își mai aduce aminte)? Nicolae Manolescu spunea la desființarea partidului, acum 25 de ani, că s-a născut prea devreme. Iată că nici acum societatea nu pare coaptă pentru un asemenea partid. Dimpotrivă! Sau cu un PDL nedistrus de obscure interese și conjuncturi. Așa, am rămas cu această ciumă neoprită din fașă de Punctul 8 din Proclamația de la Timișoara, ciumă antologică prin aceea că-și autoproclamă vindecarea. Printre lucrurile trăsnite spuse de-a lungul vremii de către politicienii noștri, acesta al d-lui Ciolacu va rămîne printre cele mai reprezentative pentru puțul gîndirii publice (cum ar zice vechii Cațavenci).

Prof. dr. Christian CRĂCIUN

Un comentariu

  1. …”mintile pustii ale unor decidenti”…Șî pe ele,ce pot creste,mai mult decat niste „ciulini”?
    ….”care a fost scos basma curată,prin tot felul de trucuri”….Dacă se spunea prin tot felul de „vrajitorii”nu era exagerat ,chiar era și mai la obiect😅!
    Am tinut sa subliniez aceste expresii(metafore cenusii,le-aș putea spune,culoarea purtatorului de ciumă),pentru că,din păcate,sunt definitorii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare