Ne place cultura, dar nu prea!

Cultura pare să fie un subiect îndrăgit în discursurile publice, dar când vine vorba de fapte, entuziasmul scade dramatic. Apreciem arta, literatura, teatrul, muzica și tradițiile, dar implicarea noastră reală este adesea sporadică și ocazională. În orașele de provincie, ne plângem că nu avem suficientă ofertă culturală, dar când evenimentele sunt organizate, găsim motive sa nu ajungem în sala de spectacol.
Un exemplu recent îl reprezintă spectacolele de teatru aduse în oraș. Se fac eforturi mari pentru a aduce trupe cunoscute, actori de calibru, dar, în multe cazuri, publicul găsește altceva de făcut. De ce? Poate pentru că avem impresia că teatrul este prea „elitist” sau că „nu avem timp”.
Poate pentru că preferăm comoditatea ecranului în locul unei experiențe vii, care să ne implice și să ne atingă sufletul. În schimb, sălile de evenimente se umplu când vine vorba de concerte comerciale sau de evenimente mondene, ceea ce ne arată că, de fapt, nu cultura este problema, ci preferințele noastre, orientate spre divertisment facil și consum rapid.

Cel mai recent spectacol de teatru de la Câmpina – „Pe de alta parte” scris și regizat magistral de Lia Bugnar și adus în fata spectatorilor de către Marius Manole, Maria Obretin și Carmen Tănase s-a jucat cu sala aproape plină la Casa Municipala de Cultura „Geo Bogza”, a fost o gura de aer pentru spectatori. Dar ce sa vezi? Vârsta medie undeva pe la 50 de ani. Deci cum facem să vină tinerii la teatru?
Albert Camus spunea: „În societate, ca și în teatru, monologul precede moartea.” Acest citat reflectă perfect situația actuală a interesului tinerilor pentru cultură. Trăim într-o lume în care dialogul cu arta, cu teatrul, cu literatura a fost înlocuit de monologul interior al fiecăruia, hrănit de algoritmi care ne servesc doar ceea ce vrem să vedem, nu ceea ce avem nevoie să descoperim.
Cultura nu este un monolog, ci un schimb de idei, o interacțiune vie care cere participare. Iar atunci când acest dialog se pierde, cultura riscă să moară, sufocată de zgomotul unei lumi care își vorbește doar sieși.
Lansările locale de carte se confruntă cu aceeași problemă. Deși promovarea este bine făcută, iar autorii vin cu titluri interesante, publicul rămâne restrâns. De ce am ajuns să ne ferim de carte ca și cum ar fi ceva obositor, când, de fapt, literatura ne poate deschide universuri nebănuite?
Oare ne temem de profunzimea propriilor gânduri, de întrebările care s-ar putea naște în urma unui roman bine scris? Suntem tentați să dăm vina pe lipsa timpului sau pe tehnologie, dar realitatea este că lectura nu mai face parte din rutina zilnică a multora. În schimb, rețelele sociale, serialele și conținutul de consum rapid ne ocupă mare parte din atenție. O carte cere timp, cere reflecție, cere răbdare – valori tot mai rare în lumea noastră agitată.
Am participat la evenimentul – Matineu Cultural nr. 3. Lansare ALBUM FOTO „Rafinăria Steaua Română, organizat impecabil de libraria Elstar. Nu am zărit niciun profesor de istorie cu elevi după el, sau poate n-am văzut eu bine. „Nu contează, Jean boxeaza!” , vorba bunicului meu. „Timpul trece, leafa merge!” – p-asta nu știu de unde am auzit-o, e citat din popor.
Există și o problemă de mentalitate. Cultura este privită adesea ca un lux, ceva „pentru alții”, nu o parte integrantă a vieții de zi cu zi. În multe școli, orele de literatură sunt percepute ca fiind plictisitoare, iar arta nu este încurajată suficient. Astfel, generațiile cresc cu ideea că evenimenteleculturale sunt mai degrabă o obligație decât o plăcere. Câți dintre noi nu ne-am format gustul literar forțați să citim cărți fără a înțelege esența lor? Câți nu am fost privați de experiența reală a unui muzeu, a unui concert de muzică clasică, doar pentru că „nu se merită” sau „nu e pentru toată lumea”?
Și totuși, cultura nu este doar un spectacol frumos pe care îl privim de la distanță, ci este ceea ce ne definește, ne sensibilizează, ne face mai umani. Am văzut oameni plângând în fața unei piese de teatru, am văzut priviri pline de uimire în fața unui tablou, am auzit oameni spunând că o carte le-a schimbat viața. Cultura este mai mult decât un moft – este o necesitate sufletească.
Cu toate acestea, există și excepții. Există oameni pasionați care reușesc să atragă publicul către evenimente culturale, există festivaluri de teatru și muzică clasică care reușesc să-și găsească publicul fidel. Dar pentru ca aceste inițiative să devină regula și nu excepția, este nevoie de mai mult: de o schimbare de atitudine, de o promovare mai activă a culturii și de o educație care să o facă atractivă încă din copilărie. Trebuie să ne întoarcem la ceea ce ne face să simțim, la ceea ce ne îmbogățește cu adevărat.
Luna aceasta s-a încheiat din punct de vedere cultural cu spectacolul „De ziua ta, mama!” pe 27 februarie. Cântece populare și voie buna la Casa Tineretului – numele instituției fiind de aceasta data într-o antiteza totala cu media de vârsta a spectatorilor, iubitori de folclor. Da, exista și aceasta categorie și sunt oameni care știu să se bucure în ciuda vârstei.
Așadar, ne place cultura? Răspunsul sincer ar trebui să fie: ne place, dar nu destul încât să ne implicăm activ. Fără implicare, fără prezență, fără susținere, cultura riscă să devină doar un concept abstract, un ideal despre care vorbim așa din când în cand, dar pe care nu mai știm sa îl trăim cu adevărat.
Să avem o primăvară frumoasă și la cât mai multe evenimente pe care să le discutăm!

Ioana Cătălina Paraschiv