Cultură

LA ANIVERSARE. Un literat și cărțile sale: profesorul Constantin Trandafir

„Trandafir Ion Constantin, născut în 4 iunie 1939, în comuna Ivești, județul Galați, doctor în Filologie, critic și istoric literar” – așa începe fișa bio-bibliografică a domnului Constantin Trandafir, aflată în paginile 630-631 ale Dicționarului Personalităților Prahovene ediția a III-a – eminentă personalitate a Câmpinei, cetățean de Onoare al urbei tutelate de Hasdeu-Istrati-Grigorescu, profesor, scriitor, publicist și mentor de cenacluri, efigie prolifică în lumea cuvintelor spuse, scrise și tipărite. La Mulți Ani în Sănătate, Domnule Trandafir!!!

O meditație

CONSTANTIN TRANDAFIR (Foto: Ștefan Mușoiu)

Dacă nu pot opri timpul, îl dau înapoi câteva fugare aduceri-aminte posibile pietre la postamentul memoriei pe deplin merit păstrate. Silueta junelui Domn Profesor la Liceul Nicolae Grigorescu, mereu înconjurat de elevi și eleve, eleganta sobrietate vestimentară sublimând risipa de zâmbete înfășurate de calambururi și citate din clasici, uneori în rime în dulcele grai moldav, spumoasele replici în serul acid al hedonismului, strângerea de mână sub privirea secretei observații caragialești, în fine, elocința virtuoasă a comentariilor critice în jurul textelor citite în cenaclu, sub flexibilul argument al lui „da” sau „nu”, „e publicabilă scrierea dumneavoastră”, magistrul nostru folosea cordial justiția criticii literare proprii.
În redacțiile Jurnalului de Prahova și Oglinda, cultivata sa nonșalanță spiritualiza atmosfera, asistența și inspira alcătuirea paginii, iradia acea spontană alcătuire a cutărui reportaj sau editorial sau portret sau știre sau anchetă sau interviu. Spirala ideilor sub învelișul inteligentei amiciții fecunda substanța etică și estetică a întâlnirii. Probez cu momentele dinainte de 90, când la Florești a venit de câteva ori Cenaclul Hasdeu, în cap cu trinitatea Togan-Văleanu-Trandafir, iar din 1994 până-n 2004, cu ședințele Cafenelei literare Vlad Mușatescu, în sala cu două piane de la Geo Bogza, unde, sub epitropia domniei sale, au bătut la porțile debutului și consacrării literare câteva nume: Vasile Ilinca, Dorin Boroianu, Constanța Coman, Emanoil Toma, Florin Dochia, Mircea Teculescu…

Raftul Trandafir

Văd și acum stativul cu operele scriitorilor contemporani din Câmpina, special amenajat în locul expus privirii oaspeților Bibliotecii Dr. C. I. Istrati, un raft plin cu volumele semnate de criticul și istoricul literar Constantin Trandafir. Ofrandă spiritualității românești a epocii întinse pe jumătate de veac, raftul – căruia îi atribui ilustrul nume – constituie un reper al valorii cărturărești la „Istrati”, amintind doar de nume universal consacrate: Hasdeu, Bogza, Bălu, Miu, Stolnicu, din vremea noastră: Gherasim Rusu Togan, Dan Gavrilescu, Sașa, Emanoil Toma, Constanța Mezdrea, Petruș Luncașu, Dan Silviu Cratochvil…

Operele

Între catedră și masa de lucru, de la mașina de scris la computer, domnul Trandafir a elaborat miile de pagini tipărite apoi, în circumstanțele cuadine de până în 1989, după 1990, în euforicul răstimp post-decembrist, pe tonalități documentat-exuberante și argumentări academice, pare-mi-se vreo 30 op-uri, care mai de care mai merituoase la premii prestigioase. Copiez din manșetele câtorva, să nu uit; Paul Zarifopol/ 1981; Dinamica valorilor literare/ 1983; Introducere în opera lui Ștefan Petică/ 1984; Ion Creangă. Spectacolul lumii/1996; Mateiu Caragiale/ 1996; Permanențe literare/ 1998; Grigore Hagiu și generația sa/ 1996; Poezia lui Bacovia/ 2001; Recunoașterea valorii. Scriitori români/ 2002; Efectul Caragiale/ 2002; Cititul cărților. Poezia/ 2006; Mihail Sebastian. Între viață și ficțiune/ 2007; 1989. Vedere din provincie/ 2009; Scriitori și teme. Conversație în Bibliotecă/ 2010; Cititul prozei. De la 1960 până azi/ 2011; O călătorie în Imperiu/ 2010; Pactul conversației. Narațiuni critice/ 2014; H. P. Bengescu și literatura europeană/ 2016; Trei crai plus Infernul/ 2019; Constelația de aur a scriitorilor români/ 2020; Mișcarea prozei la români/ 2021.

Destăinuire

Adeseori, citind o carte, suntem fulgerați de imaginea autorului ei, în ipostaze ale scrierii paginilor, văzându-l în fel și chip pe Faust-ul creând lumea și întâmplările prin care trecem emoționați, ca și cum ne-am afla printre protagoniștii și protagonistele narațiunii/ eseului/ studiului lecturat. Alteori un impuls încă nelămurit declanșează dorința de fi tu însuți autorul operei/ lucrării citite. Între aceste extreme ne lămurim instantaneu și fie ne întoarcem la profesia noastră, fie începem să încropim un poem, o schiță, o nuvelă, un roman. Ne punem ambiția în acțiune și, fie perseverăm, fie ne lăsăm păgubași; „De unde Dumnezeu a scos X sau Y sau Z povestea asta uimitoare, fascinantă, memorabilă!” Rămâi pe gânduri când citești o monografie, un studiu monografic, unul critic, oricare din cele amintite, știind că aici arta scrierii se împletește cu documentul. Din asemenea univers ne mărturisește creatorul lor, elevatul critic și istoric literar Constantin Trandafir: „Mărturisesc sincer, că pentru mine mai mare a fost plăcerea cititului decât a scrisului. Pentru un pasionat al lecturii e, categoric, deprimantă convingerea că nu poate cuprinde într-o viață, decât o infimă parte din ceea ce ar fi râvnit să citească. Probabil că această aplecare prea îndrăgostită pentru literatură a provocat și impulsul comentariului. Când am început să mă pronunț despre cărți, am făcut-o din credința amoroasă că ele sunt calea spre ajungerea la valoare. Mă refer la recenzii, note de lectură, cronici literare, așa-numita critică de întâmpinare. Pentru că în cazul scriitorilor consacrați nu mai era nevoie de efortul ierarhizării, ci de o lectură proaspătă, multiplă, în procesul «autorevizuirii» și al valorizării iterative”.

Mică antologie

Bucuria izvorâtă din câteva pagini pe care m-am încumetat să zăbovesc o subliniez telegrafic, deliciul fiind răsplata lectorului, după cum s-a format prin școală, educația estetică și/ sau filosofică etc. Să intrăm în doar două pasaje complementare ale operei distinsului nostru aniversat acum. Istorie literară: „Cândva Caragiale ar fi povestit cu dulce perfidie, în prezența sentimentalului Vlahuță, ca să parodieze biografismul romanțios și să incite meteahna prietenului său: «Parcă văd… seara. Frig. Ninge, viscolește. La Ploiești. Acum cincizeci și atâția de ani… O femeie săracă, într-o odaie fără foc, se chinuiește nemâncată pe o saltea de paie…Vântul vâjâie afară, nenorocita femeie se zvârcolește înăuntru de dureri grozave… Și toată noaptea o duce așa… De-abia către ziuă se ușurează. Naște un copil. Ei bine, copilul acela sunt eu»” (Al. Șerban, Momente inedite din viața lui Caragiale, aflate de la Al. Vlahuță, Flacăra I, nr. 16, 1912). Critică literară: „Potrivit cu paradigma autenticității (experiența realului transfigurat cu puterile ficțiunii), cel mai frecvent cuvânt în scrisul lui Sebastian este „viață”, în nenumăratele combinații: „spectacolul vieții”, „experiența vieții”, „fluxul vieții”, „în mijlocul vieții”, „viața diversă și proaspătă”, „detaliul de viață” etc. De aceea, însuși momentul „biografic” este viață, „trăire”, „narațiune”. Scurtul capitol consacrat receptării operei lui Sebastian ține seama de rostul tot mai mare al cititorului/ spectatorului (mai mult sau mai puțin profesionist) în procesul de producere și evaluare a operei”. (Argument pentru a-l reciti pe Mihail Sebastian, p. 9).

Serghie Bucur

Astăzi, 3 iunie, de la ora 18.00, ultimul volum semnat de Constantin Trandafir, Mișcarea prozei la români, va fi lansat în cadrul Seratelor Culturale Elstar, ediție găzduită de librăria cu același nume.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Articole similare