Nu este greu de povestit cum am ajuns la Casa de Cultură „Geo Bogza” să văd o piesă de teatru despre care nu știam nimic, cu o distribuție alcătuită din tineri necunoscuți mie. Navigam printre zecile de povești de pe Instagram, care adesea nu spun nimic util, când am dat peste un „story” postat de o tânără artistă pe care am avut plăcerea să o cunosc la Festivalul Tineretului din 2024. În acel „story” scria că Trupa de Teatru „Mircea Albulescu” urma să pună în scenă piesa „17”, la Casa de Cultură, miercuri, la ora 18. Cum se apropiau câteva zile libere, am decis să merg la teatru.
Am fost surprins încă de la început de decorul de pe scenă, despre care aveam să aflu mai târziu că fusese construit chiar de tinerii actori, din materiale primite sau găsite prin debaraua de acasă. Încă din primele minute ale piesei m-a impresionat calitatea actorilor: intonația, prezența scenică, expresivitatea – totul era la un nivel neașteptat de ridicat. Reușeau să transmită foarte bine emoțiile personajelor și să te facă să rezonezi cu ele.
Despre piesă nu voi spune multe. Consider că oricine nu a văzut acest spectacol ar trebui să-i descopere singur povestea, atunci când Trupa „Mircea Albulescu” o va mai pune în scenă. Pe scurt, este vorba despre două adolescente care se apropie de vârsta de 17 ani – un prag psihologic care le sperie, fiind ultimul an al copilăriei, înainte ca problemele asociate vieții de adult să înceapă să „lovească” fără milă. Erika și Teo sunt singurele personaje în jurul cărora evoluează întreaga poveste. Pe măsură ce spectacolul avansează, veți observa că actorii se schimbă, dar personajele rămân aceleași. Erika și Teo își expun problemele într-un mod aparte: „Realitatea devine un joc și sentimentele noastre, ca adolescenți, dețin tot terenul. De aici și toate instanțele în care Teo și Erika își disecă toate problemele în timpul unor jocuri efective, fie cu săbiile de carton, fie cu pernițe. Din start era acest concept acolo, promisiunea asta că vom lăsa așteptările să fim ‚‚adulți în devenire’’ în afara sălii de teatru și că vom încerca să fim cele mai vulnerabile versiuni ale noastre pe scenă, ca în copilărie”, explică Alexia Drăgan, tânăra artistă care a conceput această piesă de teatru.
„17” este o piesă pe care cred că adulții ar trebui să o urmărească cu atenție. Este un mod foarte bun de a înțelege problemele cu care se confruntă adolescenții astăzi și ce simt ei cu adevărat. Deși este o poveste tristă, autoarea încearcă să lase publicului libertatea de a reacționa cum simte vis-a-vis de ce se întâmplă pe scenă. Alexia Drăgan spune că și-a dorit acest lucru de la început: „Povestea este una tristă, dar am vrut să aibă și o latură comică, prezentă aproape permanent,a stfel încât orice reacție din partea omului din public să fie justă, fie că rămâne neutru, fie că îl pufnește râsul, fie că se lasă emoționat de problemele personajelor. Cred că decorul ilustrează partea asta mai veselă cel mai bine. A fost creat de noi de la zero pornind efectiv de la cutii de carton căpătate sau luate direct de acasă și scoci. Mult scoci…”.
Abia la final, după ce am vorbit cu autoarea piesei, am realizat câtă muncă s-a aflat în spatele spectacolului de la Casa de Cultură „Geo Bogza”. Absolut tot ce a ținut de producție a fost realizat de tinerii din Trupa „Mircea Albulescu” – de la sunet și regie tehnică până la grafică și promovarea online. Tocmai de aceea, cred că este oportun să închei prezentându-i pe cei care au făcut posibil acest spectacol și să vă îndemn să susțineți artiștii locali ori de câte ori aveți ocazia!
Actori: Miruna Moldoveanu, Bianca Roman, Ioana Slujitoru, Daria State, Robert Ciobanu, Ema Ionescu, Alexia Drăgan, Daria Boeru
Sunet și Regia Tehnică: Daciana Stănescu, Mario Bănică.
Felix PRECUP
Redacția Oglinda încurajează un schimb de idei liber și deschis. Cu toate acestea, vă rugăm să evitați limbajul vulgar, atacurile la persoană, amenințările sau incitările la violență. Orice mesaj care conține injurii, amenințări sau discurs de ură bazat pe rasă, etnie, religie, orientare sexuală sau alte caracteristici personale va fi șters. Mulțumim pentru înțelegere!