BREAKING NEWSȘtiri

Aeromodelism pe maidan la Câmpina

Marginalizați și practic trimiși în pribegie de anumite asociații civile din zona cartierului Muscel din Câmpina pentru simplul motiv că ar polua fonic, în rarele lor manifestații sportive, locuitorii care și-au ridicat vile în proximitatea a ceea ce a fost cândva pista de aeromodele captive Henri Coandă, dar și de autoritățile publice locale din ultimii ani, care țin isonul acestor proteste civile, pasionații de aeromodelism din Câmpina se încăpățânează să țină în viață tradiția, ajungând să organizeze competiții pe maidan, cum ar fi în cazul de față perimetrul fostului poligon militar de tragere ce se află pe teritoriul comunei Cornu.

Astfel că sâmbătă, 30 aprilie, a avut loc prima ediție a Cupei Prahova la Aeromodelism (2022) și în același timp Memorialul Cornel Cordoș  (fost câmpinean, campion național și balcanic la categoria machete avioane și nu numai), un concurs de zbor cu aeromodele captive organizat de Palatul Copiilor din Ploiești și desfășurat la categoriile viteză, acrobație, curse, combat, zbor cu planor, la care au participat concurenți foarte mulți dintre ei copii veniți din mai multe orașe ale țării cum ar Ploiești, București, Brașov, Iași, Cluj, Câmpina și Buzău.

Reamintim celor care cunosc mai puțin istoria acestui sport la Câmpina faptul că în 1971, Institutul de Cercetare și Proiectări Tehnologie pentru industria de petrol și gaze din Câmpina finaliza construcția pistei de aeromodele captive, pentru desfășurarea activităților de zbor ale sportivilor de la AS Petrom Câmpina, clubul sportiv de aeromodele pe care îl patrona. Pista avea să fie inaugurată de savantul Henri Coandă, primul om din lume care a zburat cu un avion cu reacție în anul 1911.

51 de ani mai târziu, în Câmpina anului 2022, urmele acestui sport sunt aproape dispărute, excepție făcând doar un grup de pasionați care au încăpățânarea de a-l ține în viață.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare