Sâmbătă, 2 octombrie, începând cu ora 10.00, pista de aeromodele captive Henri Coandă de pe dealul Muscel din Câmpina (mai bine spus ce a mai rămas din ea) a găzduit o nouă reuniune a pasionaților de aeromodelism ce au participat la un simultan care a avut loc în mai multe țări ale lumii, în vederea depășirii recordului mondial de pilotaj al modelului RingMaster, unul dintre cele mai cunoscute aeromodele din lume. La startul acestei competiții au fost prezenți piloți experimentați, dar și iubitori ai acestui sport dornici de a se iniția în tainele aeromodelelor.
„Astăzi a avut loc un eveniment de excepție, ce s-a desfășurat simultan în mai multe țări de pe pământ și anume încercarea de a se depăși recordul mondial de pilotaj al unuia dintre cele mai cunoscute modele din lume, RingMaster. Participăm și noi, cei de la Câmpina, la această competiție, în speranța că, de ce nu, am putea să obținem recordul mondial. Din păcate, pista este foarte deteriorată și am avut, până în acest moment, multe incidente la pregătirea zborurilor, la pornire și la lansare. În continuare, după atâtea promisiuni, nu ne sprijină nimeni să reabilităm această pistă inaugurată acum 50 de ani de savantul Henri Coandă” – ne-a declarat Mihai Angheluță, unul dintre organizatorii evenimentului.
Reamintim pentru cei care cunosc mai puțin istoria acestui sport la Câmpina faptul că în anul 1971, Institutul de Cercetare și Proiectări Tehnologice pentru industria de petrol și gaze din Câmpina finaliza construcția pistei de aeromodele captive, pentru desfășurarea activităților de zbor ale sportivilor de la AS Petrom Câmpina, clubul sportiv de aeromodele pe care îl patrona. Pista avea să fie inaugurată de savantul Henri Coandă, primul om din lume care a zburat cu un avion de reacție în anul 1911.
Cincizeci de ani mai târziu, în Câmpina anului 2021, urmele acestui sport sunt aproape dispărute, excepție făcând doar un grup de pasionați care au încăpățânarea de a-l ține în viață. Undeva, într-un colț încă neumblat de constructorii și investitorii prezentului, lăsat în paragină de autorități și devalizat sistematic de cetățenii tranziției postdecembriste, pe dealul Muscel, o mână de oameni, mulți dintre ei trecuți de prima tinerețe, se întâlnesc periodic să-și întrețină pasiunea de o viață, aeromodelismul. Dovadă și festivitatea de premiere organizată în data de 14 august 2021, realizată cu forțe proprii de către aceștia cu ocazia aniversării celor 50 de ani de la prezența savantului Henri Coandă la Câmpina.
„Sunt unul dintre cei care au ţinut în viaţă, peste ani, alături de de domnul profesor universitar Daniel Petcu, acest sport tehnico-aplicativ, aeromodelismul, căruia îi datorez şi cariera mea în aviaţia civilă. În anii 70, am început cu aeromodelele, să le construiesc şi să le ridic în aer, am prins microbul şi ulterior am făcut cursurile de planorism şi şcoala de aviaţie. Se poate spune că acest sport m-a format ca om. (…) Din păcate, mai ales după 1990, lucrurile s-au degradat continuu şi, după cum bine vedeţi, nu mai există aproape nimic din ceea ce era. Cu toate astea, noi, grupul împătimiţilor de aeromodele de la Câmpina, continuăm să ne strângem şi încercăm să ducem mai departe tradiţia acestui sport. Sperăm să insuflăm acestă pasiune şi tinerei generaţii. Avem însă mare nevoie de ajutorul autorităţilor locale pentru reabilitarea acestui loc. Trebuie împrejmuit şi asfaltat, astfel încât să putem organiza etape naţionale şi chiar internaţionale de aeromodelism. Vă garantez că reabilitarea acestui loc va aduce spectatori tineri şi vă mai garantez că mulţi dintre ei îşi vor dori să practice acest sport. Am înţeles că la iniţiativa colegilor mei, a lui Paul Lăcătuş în special, administraţia locală a promis sprijin în acest an. Sper să fie aşa şi să punem umărul la renaşterea aeromodelismului câmpinean” – ne declara la începutul anului 2020 Adrian Popescu, fost pilot de linie, comandant de aeronavă Boeing 737 şi instructor al companiei Tarom timp de 33 de ani.
Speranțele acestor oameni aveau să se năruie șase luni mai târziu, atunci când autoritățile locale, „speriate” de petițiile unor câmpineni ce locuiesc în zona pistei de aeromodelism, au renunțat la proiectul de reabilitare și modernizare a bazei sportive înființate în anul 1971.
„Suntem total dezamăgiți de ceea ce se întâmplă. Noi nu avem niciun interes economic sau politic. Noi doar am vrut să reînviem aeromodelismul care a fost în Câmpina!“, declara mâhnit Adrian Popescu în vara anului trecut. „Am vrut să facem un test de poluare fonică, să vedem dacă ne încadrăm în normele legale, dar Poliția Locală are ordin să oprească orice activitate acolo și nu am vrut să intrăm în conflict“ – a mai spus acesta.
De atunci și până în prezent nu s-a mai întâmplat nimic notabil. Încercarea timidă a unor consilieri locali din actualul legislativ de a reduce în prim plan discuția pe acest subiect a eșuat pe fondul disputelor politice.