Un raport de audit de conformitate ad-hoc realizat de Camera de Conturi Prahova scoate la iveală multiple abateri de la prevederile legale la nivelul Primăriei Telega. Misiunea de audit, declanșată în urma unei sesizări, s-a desfășurat pe parcursul lunii octombrie 2025 și a vizat respectarea cadrului legal în domenii esențiale precum investițiile publice, achizițiile, gestionarea resurselor, concesiunile și administrarea patrimoniului public.
Echipa de audit a semnalat grave deficiențe în sistemul de control intern managerial al Primăriei Telega, inadaptat la specificul entității, ceea ce a favorizat abateri precum acordarea de servicii publice fără temei legal, contracte incomplete de închiriere și concesiune, aplicarea eronată a penalităților, plăți nejustificate pentru lucrări neexecutate.
Auditul a evidențiat un sistem de control intern managerial ineficient, care a permis efectuarea unor plăți nejustificate în valoare totală estimată la peste 200.000 de lei, precum și alte deficiențe semnificative în administrarea patrimoniului public. Raportul subliniază necesitatea unor măsuri urgente de corectare pentru asigurarea unei guvernanțe locale responsabile și conforme cu legea.
La încheierea controlului, inspectorii Curții de Conturi i-au comunicat primarului Costel Brezeanu toate neconformitățile semnalate, fără ca aceștia să consemneze obiecții sau puncte de vedere divergente cu privire la abaterile identificate.

Inventarul abaterilor: de la lucrări fantomă la contracte suspecte
Auditorii Curții de Conturi au identificat abateri în mai multe domenii cheie, dintre care cele mai relevante sunt:
- la obiectivul „Apărări de mal DC5 Telega–Melicești, punct Cipăroaie”, s-au decontat 24.463,9 lei pentru lucrări neexecutate și materiale nepuse în operă. Totodată, soluția constructivă a fost modificată fără aprobarea Consiliului Local, iar anunțul de atribuire a contractului nu a fost publicat, fapt ce a atras aplicarea unei sancțiuni contravenționale;
- la lucrările de reabilitare a străzilor Neagu și Principală și a zonei Zarzu, s-a achitat nejustificat suma de 1.210 lei (plus TVA) pentru servicii neexecutate. Lucrările au fost sistate tacit, fără documente justificative, ceea ce a condus la majorarea valorii contractului prin creșterea cotei de TVA și la prelungirea duratei de execuție pe o perioadă de trei ani, fără existența creditelor de angajament;
- în cazul reabilitării străzii Principală, zona Ciocoi–Burloi, suprafața lucrărilor a fost majorată fără aprobarea Consiliului Local, iar suma de 1.190 lei (plus TVA) a fost plătită nejustificat pentru servicii de asistență tehnică neprestate;
- pentru repararea trotuarelor din zona centrală, executată în anul 2023, s-au efectuat plăți nejustificate în valoare de 11.906 lei;
- lucrările de investiții privind dirijarea apelor pluviale pe strada Muzeului, în valoare de 29.019,40 lei, au fost achitate eronat din secțiunea de funcționare, și nu din cea de dezvoltare, ceea ce a condus la subevaluarea activelor nefinanciare și la încălcarea disciplinei financiar-bugetare;
- pentru demolarea cabanelor din zona Băile Minerale Telega, preluate de la Asociația Hexi Medical Farma, s-au cheltuit 69.944,11 lei fără derularea unei proceduri prin sistemul de achiziții publice și fără întocmirea unui proces-verbal de recepție. De asemenea, sumele nu au fost recuperate de la persoana obligată prin hotărâre judecătorească;
- în perioada 2022–2024, Primăria Telega a furnizat apă potabilă gratuit locuitorilor din satul Melicești, în valoare de 26.821,26 lei, fără existența unei hotărâri a Consiliului Local sau a unei reglementări prealabile;
- documentele justificative aferente consumului de carburant nu respectă cerințele legale, lipsind completări esențiale, fapt ce afectează evidența contabilă și principiul economicității;
- reparațiile la stațiile de autobuz au fost contractate către terți, deși primăria dispunea de personal propriu, generând cheltuieli nejustificate de 22.700,46 lei. Totodată, pentru contractul privind refacerea împrejmuirii – punct Dispensar Telega, nu a fost reținută garanția de bună execuție în valoare de 1.968,23 lei, cu încălcarea legislației în domeniul achizițiilor publice;
- programul anual de achiziții publice nu a fost elaborat și publicat corect, fiind încălcat principiul transparenței;
- două terenuri, cu suprafețe de 135 mp și 66 mp, situate în zona Grădiniței nr. 2 Telega, au fost închiriate fără revizuiri anuale și fără avizul Ministerului Educației;
- în cazul închirierii pășunilor, suprafețele nu au fost individualizate corespunzător, penalitățile au fost aplicate eronat, iar nefacturarea creanțelor a generat pierderi de 1.190 lei, fiind afectate veniturile bugetului local;
- contractul de concesiune a Lacului Doftana (Ocna) nu conține obligații clare privind realizarea de investiții și nici clauze de răspundere, iar redevența nu a fost actualizată cu rata inflației, ceea ce a produs o pierdere de 1.672 lei la bugetul local. Scopul concesionării – dezvoltarea turistică și crearea de locuri de muncă – nu a fost atins;
- lipsa unor prevederi clare în contractul de concesiune a Muzeului Doftana a permis concesionarului să exploateze 75,23 mc de masă lemnoasă fără acord, iar neactualizarea redevenței cu inflația a generat pierderi de 25.471 lei;
- inexistența unui regulament și a unor proceduri interne privind execuția lucrărilor edilitare a dus la lipsa unei evidențe clare a intervențiilor realizate de operatorii de utilități.
Raportul mai consemnează faptul că Primăria Telega a contractat și plătit servicii de închiriere utilaje – buldoexcavator și autocamionetă cu deservent – în valoare de 86.322,60 lei, pentru lucrări precum pietruirea și terasarea străzilor.
În ceea ce privește respectarea programului de lucru al personalului, auditorii au constatat că, deși exista un sistem de evidență a prezenței prin condică, în perioada 2022–2024 nu a fost aplicată nicio diminuare salarială, chiar și în situațiile în care se înregistrau întârzieri.
Neregulile constatate au dus la prejudicii financiare estimate la peste 200.000 de lei, subevaluarea activelor publice și riscuri majore privind transparența și legalitatea actului administrativ. Primăria Telega, condusă de primarul Costel Brezeanu, are obligația de a implementa măsurile formulate de Curtea de Conturi și de a recupera sumele necuvenite până la data de 31 octombrie 2026. Auditul subliniază, totodată, importanța consultării cetățenilor și a respectării principiilor autonomiei locale pentru prevenirea unor abateri similare în viitor.
Cetățenii din Telega, comună prahoveană cu aproximativ 5.000 de locuitori, au dreptul la o administrație eficientă și responsabilă. Raportul Curții de Conturi dezvăluie însă imaginea unei primării scăpate de sub control, în care lipsa de profesionalism, de transparență și de viziune administrativă a devenit regulă. Dacă în primul mandat greșelile ar fi putut fi puse pe seama lipsei de experiență, continuarea acestor practici în cel de-al doilea mandat dovedește că incompetența s-a transformat în normalitate.
După două mandate la conducerea comunei, primarul PSD Costel Brezeanu pare depășit de complexitatea funcției pe care o ocupă, incapabil să asigure respectarea legii, protejarea banului public și o minimă rigoare administrativă. Din păcate, nota de plată este achitată, ca de fiecare dată, de cetățeni.




Redacția Oglinda încurajează un schimb de idei liber și deschis. Cu toate acestea, vă rugăm să evitați limbajul vulgar, atacurile la persoană, amenințările sau incitările la violență. Orice mesaj care conține injurii, amenințări sau discurs de ură bazat pe rasă, etnie, religie, orientare sexuală sau alte caracteristici personale va fi șters. Mulțumim pentru înțelegere!