În întreaga lume, milioane de oameni îşi consultă zilnic horosopul pentru a afla cum le va merge în dragoste, în afaceri sau la locul de muncă, ceea ce ne face să credem că astrologia joacă un rol important în viața acestora şi că, indiferent de vârstă, este un domeniu de care oamenii se simt atraşi.
Astrologia datează cel puțin din al II-lea mileniu î.Hr. şi încearcă să dezvăluie cât mai multe aspecte din viaţa unei persoane, din personalitatea şi caracterul său, să descopere care îi este menirea, unde să fie atent, ce uşi are deschise în viaţă, spre ce este predispus atât în carieră, cât şi în ceea ce privește problemele de sănătate. De-a lungul istoriei, astrologia a fost prezentă şi în cercurile academice, cel mai adesea în strânsă relaţie cu astronomia, alchimia şi medicina. Conceptul de zodiac a fost inventat de babilonieni care au inventat şi sistemul numeric, ce a făcut posibilă măsurarea minutelor şi secundelor, instrumente considerate esenţiale în astfel de calcule.
Despre astrologie și tainele ei am stat de vorbă cu astrologul Mariana Alexandru, care are o locuință în apropiere de Câmpina, în care se retrage atunci când vrea să fugă de agitația și poluarea din capitală. Ce este o astrogramă, care este diferenţa dintre ghicitul şi cititul în stele, la ce ne predispun astrele în 2021, precum și multe alte informații interesante, am aflat de la Mariana Alexandru în interviul pe care vă invităm să-l citiți în continuare.
– D-nă Mariana Alexandru, care a fost parcursul dvs. până la alegerea profesiei de astrolog?
– Aş începe cu prima facultate pe care am absolvit-o şi anume Facultatea de Construcţii. Am lucrat şapte ani ca inginer constructor, după care am trecut pe muzică şi am dat admitere la Facultatea de Muzică din Timişoara. Am lucrat ca profesor de muzică şi instrument de pian cu copiii nevăzători sau slab văzători. Am început să studiez astrologia în 1996. Doi ani am studiat singură, am calculat hărţi cu mâna şi calculul unei hărţi îmi lua cam cinci zile, ceea ce computerul dă acum în câteva secunde. După aceea, am făcut câteva module cu astrologul Alexandru Nicolici. În 2004 am aflat de un institut de astrologie de la Budapesta, condus de astrologul Takacs Tibor. Am făcut cursurile acestui institut, care durează patru ani, însă pe mine m-au admis direct în anul 3, pentru că deja eram la un nivel mai avansat, astfel că am absolvit în 2006. Lucrarea de absolvire nu a fost deloc o joacă, mi-a luat un an şi jumătate să o termin. În februarie 2008 am fost la Budapesta ca să îmi susţin examenul de absolvire şi am primit simbolurile sub care lucrez eu ca astrolog. Am lucrat foarte mult după absolvire, am luat mai întâi hărţile noastre, apoi ale celor din familie, ale prietenilor, ale prietenilor prietenilor, până am ajuns la un număr destul de mare de hărţi analizate. Cu fiecare hartă înţeleg din ce în ce mai mult ceea ce învăţ, deşi, în continuare, învăţ pe rupte şi cred că nu-mi va ajunge o viaţă să termin. Am o bibliotecă foarte serioasă de astrologie în care am strâns cărţi în vreo trei, patru limbi şi după 24 de ani de studiu consider că sunt abia la un nivel satisfăcător. Eu aşa consider, pentru că ştiu ce înseamnă și cât de vast este acest domeniu.
– Ce este astrologia din punctul dumneavoastră de vedere?
– Astrologia este o cale de autocunoaştere, nu o cale de a-ți afla viitorul. Opinia publică reduce astrologia la chestii previzionale şi la ghicit. Sunt mulţi care vin la astrolog în momente critice şi nu vin căutând soluţii, ci vin căutând minuni. Astrologia îţi spune ce să faci, nu face vrăji. Este ca și în cazul vizitei la doctor, la care te duci numai când eşti bolnav. Ideea este de a consulta un astrolog pentru a te cunoaște pe tine, pentru a evita să dai de belea, nu să vii la specialist când ești deja în belea, să te scoată.Astrologia este o ştiinţă care implică foarte mult din capacităţile noastre ca fiinţe umane. Adică, eu, ca om, am o multitudine de capacităţi, nu doar partea raţională a creierului. Cu alte cuvinte, nu doar mintea mea învaţă nişte lucruri de tip ştiinţă astrologică despre fiinţa umană, ci am nevoie ca alte componente ale fiinţei mele să fie implicate în această cunoaştere, cum ar fi înţelegerea intuitivă a lucrurilor. Degeaba mă uit eu la hartă şi aplic tot ce am învăţat teoretic, fără să apelez şi la intuiţie, pentru că ar fi doar o analiză scolastică. De aceea, astrogramele acestea cumpărate de pe internet care ies dintr-un calculator nu au, de fapt, nicio logică.
– Mulţi oameni consideră că astrologia este o pseudoștiință speculativă.
– Astrologia este ştiinţă şi artă totodată, pentru că trebuie să ne folosim foarte mult intuiţia. Acestea două trebuie combinate. Nu se poate altfel. Astrologia nu este o chestie ezoterică, ci este absolut legată şi de ştiinţă. Nu este deloc o speculaţie, ea poate să devină o speculaţie pentru oamenii care o folosesc în scop de câştig financiar clar. Aceşti oameni se pricep foarte bine să manipuleze şi să destabilizeze foarte bine psihicul omului.
– Ce este o astrogramă?
– Astrograma este harta cerului fotografiată din locul unde s-a născut omul în secunda respectivă. Minutul naşterii este foarte important pentru întocmirea ei. Fiecare planetă aflată în zodia x impactează fiinţa umană cu raza respectivă. Pe această fotografie a cerului se află 12 planete cărora le corespunde o zodie. Nu există planete bune sau rele, ci toate sunt recunoscute ca fiind marii înţelepţi sfătuitori, pentru că ne avertizează în permanenţă.
– Pe baza astrogramei natale vă puteţi da seama de evoluţia unei persoane, care este destinul său, ce carieră i se potriveşte, la ce probleme de sănătate este predispus, dacă se va căsători, cât şi aspecte cât mai precise legate de caracterul şi personalitatea sa? Cu alte cuvinte, ce aflăm despre noi în urma unei analize astrologice personalizate?
– Harta conţine absolut toată informaţia despre fiinţa respectivă. Predispoziţiile sunt descrise de poziţia în care se află planetele. De exemplu, capacitatea mentală este dată de Mercur, cea emoţională de Lună, iar afectivul este dat de Venus. Dacă vine o mamă cu un copil îi spun cam spre ce profesii este îndreptat copilul. Harta conţine şi nişte legi personale după care putem funcţiona. Nu spun eu ce ar fi mai bine sau mai rău pentru o persoană, pentru că ea decide, dar ceea ce spun este cum să faci ca să îţi fie bine atât în carieră, cât şi în relaţionare, financiar, sănătate.
Astrograma îţi spune care sunt uşile deschise pentru tine şi care nu. De exemplu, unii vor cariere fulminante şi fantastice, dar poate nu aia e treaba lor în viaţa asta. Harta natală este un scenariu de film în care eu am primit rolul principal, pentru mine a fost scris filmul ăla. Ca să pot să joc bine în filmul ăla, eu trebuie să ştiu mai întâi cine sunt. După ce am aflat cine sunt, prin cele patru puncte de autocunoaştere, trebuie să ştiu cum să joc în filmul acesta. Dacă nu citesc scenariul nu am cum să ştiu. Cine sunt, cum joc și de ce? Care este menirea mea pentru care am venit în această viaţă? Harta cuprinde aceste trei chestiuni esenţiale. Ca astrolog, eu spun ce energii îţi sunt la dispoziţie ca să joci cel mai bine în acest film.
Legat de căsătorie, la unele persoane se vede în hartă obligativitatea sau necesitatea unei legalizări. La alţii se vede că dacă legalizezi, se duce relaţia. Sunt şi cazuri în care le spun: nu cumva să divorţaţi.
Problemele de sănătate se văd pe hartă, iar ele sunt, în principal, puse acolo ca să devenim mai conştienţi de anumite lucruri.
– Este adevărat că ascendentul se activează după vârsta de 30 de ani ?
– Da, dar nu aş spune că se activează, ci că atunci începe intergrarea lui în fiinţă, adică conştientizarea trăsăturilor ascendentului. Ele funcţionează, în principiu, cam 30 de ani fiecare. Până la vârsta de 30 de ani integrăm în fiinţă soarele natal şi după 30 integrăm în fiinţă ascendentul. După 60 de ani funcţionăm conform trăsăturilor ambelor zodii.
– Într-o relaţie sentimentală ce gen de compatibilitate este mai importantă: cea emoţională sau cea fizică? Prin compararea astrogramelor natale se poate determina dacă două persoane au şanse reale de a forma un cuplu de durată sau poate o căsnicie?
– Doi oameni ajung întotdeauna unul lângă altul pentru că au de rezolvat o treabă. Fiecare om ajunge cu celălalt în relaţie pentru că fiecare are de făcut ceva în raport cu celălalt, un singur lucru. Dacă acea treabă nu este îndeplinită, acea relaţie nu ţine. Acea treabă poate nu are legătură nici cu emoţionalul, nici cu mentalul, ci doar cu destinul lor comun. Deci este o trăsătură de destin. Poate fi o relație de o zi sau de câţiva zeci de ani. De asemenea, pe hartă se poate observa dacă sunt compatibilităţi, însă eu nu le spun dacă vor rămâne împreună, ci cum să facă astfel încât drumul lor să fie uşor ca să trăiască în cât mai multă armonie.
– Potrivit astrologiei, ne naştem cu un destin prestabilit sau viaţa este rezultatul alegerilor noastre?
– Eu cred că destinul este bătut în cuie doar în câteva puncte. Ne-am născut şi vom muri, este clar că vom muri la un moment dat. Pe parcursul drumului dintre naştere şi moarte pot să apară încrengături, să fie bătute câteva cuie pe care nu le poți ocoli, nici prin dreapta, nici prin stânga, prin cuiul ăla trebuie să treci. Astrologia vede tot traseul omului, vede anumite puncte în care este obligatorie schimbarea, iar în rest, omul decide în fiecare secundă încotro să o ia. Dacă a înţeles că deciziile pot fi luate doar în felul respectiv şi se pliază pe subiect, viaţa arată altfel. Nu spun acum că plouă cu roze, dar greutăţile nu sunt atât de mari. Nu ni se dă viaţa asta ca să ne cocoşeze sau să ne distrugă.
– Care este relaţia dintre astrologie şi Divinitate?
– Hai să vedem care e diferenţa dintre cititul în stele şi ghicitul în stele. A citi în stele înseamnă descifrare de simboluri, tot ce există pe pământul ăsta poate fi simbolizat prin ceva, inclusiv Biserica foloseşte simboluri. Deci, cititul în stele este, de fapt, descifrarea simbolurilor celeste. Noi, astrologii, ştim că ceea ce este sus este precum ceea ce este jos şi ceea ce este jos este precum ceea ce este sus. Ce spune Biblia: omul este după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu; nu ne referim aici la aspectul fizic, ci la structura trinitară a fiinţei umane care este creată după structura trinitară a Divinităţii. La fel şi fiinţa umană este trinitară: minte, corp şi suflet. Citim despre noi şi descifrăm simbolistica pe care Dumnezeu ne-a lăsat-o la îndemână. Ghicitul în stele este cam aşa: „Ai grijă că te paşte un pericol! Vino la mine să îţi spun eu ce”. Asta este maniera unora care vor să obţină profituri mari prin manipulare.
– Omenirea trece, în prezent, printr-una dintre cele mai dificile perioade din cauza pandemiei de coronavirus. A putut astrologia să observe acest lucru prin poziţia poate mai deosebită a unor planete?
– Din 2010 am observat o conjunctură care a durat șapte ani şi m-am dus cam 2.800 de ani în urmă ca să văd dacă conjunctura respectivă s-a mai repetat cândva. Și nu a mai fost. M-am oprit după 2.800 de ani de căutări pentru că nu mai avea cum să se formeze. În 2010 s-a creat o conjunctură astrologică de o putere atât de mare încât noi nu ne-o putem imagina. Din anul acela a fost evident că pentru omenire va veni o mare schimbare. Conjunctura asta a durat șapte ani aproape fără întrerupere. După aceea au mai fost conjuncturi adiţionale, iar anul acesta, în 2020, pe 12 ianuarie, a fost conjunctura declanşatoare a ceea ce numim Marea Schimbare. Este vorba de schimbarea structurii sistemelor. Sună foarte teoretic, dar asta şi este. Tot ce există pe pământ este un sistem cu o structură. Structura actuală a rămas puţin în urmă. Acesta este momentul în care Universul a trimis o putere fantastică, acest aspect care a adus Marea Schimbare. Vechile sisteme trebuie rupte, scoase din rădăcini şi înlocuite cu o structurare nouă. Universul lucrează foarte intens la asta. Omenirea a intrat pe un alt drum. După aceea a apărut covid-ul. După părerea mea, acestui virus i se dă o amploare fenomenală pentru că trebuie cumva ascuns ceva dedesubt, dar covid-ul nu este ce pare a fi.
– Ce relevă astrele în 2021 legat de acest subiect extrem de important la nivel global? Scăpăm anul viitor de pandemie şi de restricţii?
– Nu vom scăpa de restricţii, şi nu doar în 2021. Foarte multe lucruri se vor schimba, în 2021-2022, pe pământ şi în fiinţa umană. Ideea este să mergem pe valul acestei schimbări, nu împotriva lui. Ne va lua pe sus, pentru că nu putem rezista unui tsunami, oricât ne-am opune, aşa că mai bine ne suim pe el. Covid-ul nu este chiar aşa cum îl prezintă ştirile de groază. Trebuie să ne păzim ca de orice altă boală contagioasă, dar fără atâta panică şi teamă. Ce se întâmplă acum, aceste conjuncturi ale planetelor, cum vă spuneam de cea din 12 ianuarie, dintre Saturn şi Pluto, cea declanşatoare, trimit nişte energii care vor da naștere unor situații ale căror efecte pot să dureze ani de zile. Restricţii vor fi pentru o perioadă mai lungă, cel puţin până în prima jumătate a anului viitor. Acest subiect nu se va încheia până nu se va produce Marea Schimbare care va aduce o transformare interioară a fiinţei umane. Ianuarie şi februarie vor fi două luni mai dificile, nu neapărat negative, dar vor solicita mai mult efort din partea noastră.
– Poate astrologia să prevadă viitorul şi să te prevină asupra anumitor probleme?
– Chestia asta cu ghicitul eu spun că nu este corectă. Pot să spun, de exemplu, că lunile ianuarie şi februarie vor fi luni extrem de tensionate, dar dacă ştiu asta mă raportez cu toată puterea mea interioară către transformarea care mă ajută să trec peste dificultate. Ideea nu este să-ţi spun că mâine o să-ţi cadă o cărămidă în cap, ci să-ţi spun ce să faci ca să nu-ţi cadă mâine o cărămidă în cap. Totul are un sens şi o logică extrem de clară în Univers. Ceea ce m-aţi întrebat dumnevoastră se întâlneşte mai degrabă în clarvedere, care este o capacitate de a avea acces la o anumită breşă informaţională. Acesta este altceva decât a decripta o hartă natală.
– Care este destinul României din punct de vedere astrologic?
– Eu am harta României calculată din decembrie 1989. După părerea mea, România este importantă pentru locul în care se află, pentru că se află la intersecţie de drumuri. Poziţia ei în lume va suferi foarte multe schimbări şi va ajunge într-o conjunctură imposibil de neglijat. România trebuie să-şi depăşească un complex de inferioritate ca naţie, România se îndreaptă spre o conştientizare a puterii proprii şi vorbim despre a dobândi un echilibru energetic pe care nu îl avem încă, dar spre care ne îndreptăm. De exemplu, românul nu votează cu cineva, ci împotriva cuiva. În momentul în care vom ajunge să fim conştienţi de noi, ca şi comunitate, ca naţie, ne vom putea aduna cumva la matcă şi nu vom mai fi târâţi de unii și de alții. România se îndreaptă spre un echilibru în energia feminină. Noi ne vom îndeplini misiunea ca neam adoptând calea feminină, calea maleabilă, calea uşoară. Vom ajunge la echilibru în momentul în care vom înţelege să ne adaptăm şi să ne orientăm, nu dând cu parul. De aceea despre România se și spune că este patronată de Maica Domnului, pentru că asta este energia feminină prin care ne vom vindeca. Trebuie să ieşim din mania conflictului şi din obsesia forţei. În prezent, suntem ca pendulul care are distanţa maximă, dând când într-un perete, când într-altul. Ne mai trebuie cel puţin 20 de ani ca să dobândim acest echilibru.
– Ce spun astrele despre anul 2021 la nivel global? Să ne aşteptăm la dezastre, la prăbușirea economiei, la căderea unor lideri mondiali sau lucrurile vor fi mai bune decât în 2020? Cum ați caracteriza anul 2021 în general?
– Totul se va restructura după alte principii. Anul nu va fi uşor, dar va fi bun, pentru că duce spre o altă direcţie. Vor fi situaţii grele, tensionate pentru toată lumea, conflictuale chiar, dar totul intră într-o mare restructurare. Avem exemple recente din istorie, în 1989 au fost împuşcaţi oameni pe stradă, deci a fost Război Civil. Putem spune că a fost bun? Nu, aşa ceva nu poate fi un lucru bun, dar a urmat ceva mai bun decât comunismul de dinainte. Pandemia de acum este un tot un război, unul virusologic. În urma lui, omenirea se va schimba din rădăcini. Ni se vor schimba sistemele de valori, adică se recalibrează valorile. Pandemia se reduce la frică, la a ne reîntoarce spre ce e esenţial, adică la viaţa din noi. Frica asta te reîntoarce înăuntru, ne apropiem mai mult de esenţa divină din noi.
Roxana TUDOSE