Unirea Câmpina – Unirea Călineşti 2-1 (1-1)
Marţi, în etapa intermediară, câmpinenii au jucat pe o ploaie torenţială, cu aspecte de furtună, pe alocuri, în faţa formaţiei omonime din Călineşti, care este departe de ceea ce a reprezentat în ediţia trecută de campionat, când a cochetat cu promovarea în Liga a III-a. Jantea a deschis destul de repede scorul, în minutul 12, dominarea câmpinenilor nefiind concretizată în continuare şi pe tabela de marcaj. Mai mult, la o eroare colectivă a defensivei, oaspeţii egalează cu un minut înainte de pauză, prin Mărgărit. Intrat după pauză, N. Stoica a fost cel care a adus cele trei puncte câmpinenilor, printr-o reuşită spectaculoasă – şut din afara suprafeţei de pedeapsă aproape de vinclu.Antrenorii Marius Pălănceanu şi Daniel Corcodel au mizat pe: T. Ionescu – Flaidăr, Gânju, Năstase, Bozga, Basma, Negreanu, Burlacu, Jantea, Ciubotaru, Fl. Stoica. Au mai jucat: N. Stoica, Mănescu (foto), Dumitru şi Moise.
Avântul Măneciu – Unirea Câmpina 3-0 (1-0)
În ultimul joc dinaintea Sărbătorilor Pascale, Unirea s-a deplasat tocmai la Măneciu, poate cea mai lungă deplasare. Câmpinenii au cedat cu un 3-0, care ne scuteşte de orice comentarii. Antrenorii Marius Pălănceanu şi Daniel Corcodel i-au utilizat pe T. Ionescu – Năstase, Gratie, N. Stoica, Fl. Stoica, Jantea, Gânju, Buzoianu, Pantilie, Bozga, Moise, iar după pauză au mai intrat Mănescu, Nichifor şi Matei.