Știri

Un pompier din Câmpina, depistat pozitiv cu COVID-19 la testul rapid

UPDATE 15 IUNIE.  Duminică, 14 iunie, surse din cadrul DSP Prahova confirmau că încă 9 pompieri ai Detaşamentului Câmpina (din care fac parte staţia Plopleni şi garda de intervenţie din Băicoi) aflaţi în izolare la domiciliu au fost diagnosticaţi cu COVID-19 şi internaţi la secţia de boli infecţioase „Movila” a Spitalului Judeţean de Urgenţă Ploieşti.
Potrivit ISU Prahova, au fost luate măsuri speciale de funcţionare a Detaşamentului din Câmpina. Astfel, pentru asigurarea intervenţiei au fost dislocate două autospeciale de stingere din Ploieşti în subunităţi temporare de Intervenție amenajate la Câmpina şi Băicoi – zona Canton. Acestea sunt încadrate cu echipaje din Detașamentele de Pompieri din Ploieşti. În acest fel se va asigura raionul de intervenție al Subunităţii de Pompieri din Câmpina fără să existe repercusiuni asupra timpului de răspuns la misiuni și intervenții. Pompierii din tura de serviciu de vineri de la Detaşamentul Câmpina, precum şi cei de la Garda de Intervenţie Băicoi şi Punctul de Lucru Plopeni se află în izolare la subunităţi, până la aflarea rezultatelor de la testare. Ceilalţi pompieri din turele libere de la Detaşamentul Câmpina, inclusiv Băicoi şi Plopeni, se află în izolare la domiciliu împreună cu familiile.

UPDATE 12 IUNIE. DSP Prahova anunță că din cei 28 de pompieri care au fost testați, 8 au fost confirmați pozitiv. Mai este o probă în lucru de la un contact al primului pompier confirmat pozitiv. Pompierii vor fi internați la Spitalul de Boli Infecțioase din Ploiești. Ancheta epidemiologică pentru contacții celor nou depistați cu coronavirus a fost extinsă, urmând să  fie testați și alți pompieri care au intrat în contact cu cei suspectați de infectare.

Potrivit Agerpres, un pompier din cadrul detașamentului Câmpina a fost confirmat azi cu virusul SARS-Cov 2 la testul rapid, 28 de colegi ai acestuia fiind deja în izolare după efectuarea testului Covid.

Confirmarea acestui caz a venit de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență Prahova, purtătorul de cuvânt al acestei instituții, Raluca Vasiloaie, confirmând că pompierul de la Câmpina este internat la Spitalul CFR din Ploiești, unde se așteaptă rezultatul unor noi teste de sânge care au fost trimise la Institutul Național “Matei Balș”, testul rapid nefiind foarte concludent.

Ceilalți 28 de colegi ai pompierului au fost testați și trimiși în izolare la domiciliu până la aflarea rezultatelor. În aceste condiții, Detașamentul de Pompieri Câmpina a fost reorganizat pentru acoperirea cu operativitate a intervențiilor, conform precizărilor purtătorului de cuvânt al ISU Prahova.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare