Știri

Un poliţist câmpinean şi-a pus capăt zilelor

Răzvan Grigore a fost înmormântat duminică în cimitirul de pe Muscel

 

Cazul poliţistului câmpinean care s-a sinucis joi, 24 ianuarie, în locuinţa sa personală de pe strada Bobâlna, a fost prezentat destul de mult în presa judeţeană şi cea de la Bucureşti. Avide după senzaţional, televiziunile au învăluit moartea agentului de la Poliţia Rutieră  a DN1 cu puţin mister, insistându-se pe faptul că nu se ştie din ce cauză tânărul poliţist de 32 de ani şi-a pus capăt zilelor. Misterul indus nu prea avea temei, deoarece poliţistul sinucigaş lăsase un bilet de adio înainte de a-şi pune ştreangul de gât. Desigur, mai ales că era vorba despre un purtător al uniformei statului, autorităţile de anchetă nu s-au mulţumit numai cu atât.
Imediat după ce a fost anunţat cazul, reprezentanţi ai Poliţiei Prahova (chiar membri din conducerea Inspectoratului Judeţean de Poliţie), au fost prezenţi la Câmpina pentru a prelua cadavrul în vederea cercetării sale la IML, cu scopul de a se afla cauzele decesului. S-a considerat probabil că biletul de adio lăsat de Răzvan nu este suficient pentru clarificarea morţii acestuia.
Despre poliţistul care nu a mai vrut să trăiască toţi vecinii şi apropiaţii (rude, colegi de serviciu, persoane care l-au cunoscut), vorbesc ca despre un om ce nu supăra pe nimeni, un poliţist model care nu făcea abuzuri, o persoană deschisă şi destul de comunicativă. În realitate, poliţistul s-a dovedit a fi un introvertit. În ultima vreme, apropiaţii săi spuneau că era destul de agitat, dar puneau aceasta pe seama problemelor de la serviciu, cunoscut fiind faptul că meseria de poliţist nu este uşoară şi nici lipsită de stres. 
Pentru poliţistul câmpinean, Ziua Unirii a însemnat ziua unirii gâtului său cu ştreangul pe care şi l-a agăţat în casa scării din locuinţa personală de pe strada Bobâlna, în dimineaţa zilei de 24 ianuarie. Acolo l-a găsit soţia sa, care sosise acasă alertată de faptul că Răzvan nu îi mai răspundea la telefon. Dacă am face o scurtă incursiune în timpul scurs înaintea nenorocirii, firul evenimentelor ar arăta astfel. Alina Grigore, soţia poliţistului sinucigaş, era plecată pentru câteva zile în delegaţie de serviciu în afara Câmpinei. În acest timp, Răzvan a stat la socrii săi, care locuiesc într-un bloc de pe strada Milcov, fiind în concediu medical din cauza faptului că, în urma unei căzături în curte, îşi fracturase un picior. Tot aici o adusese şi pe fetiţa lor în vârstă de trei ani, care a rămas, de atunci, la bunicii materni, întrucât trupul neînsufleţit al poliţistului a fost depus, înaintea înmormântării, la locuinţa părinţilor săi, situată tot pe strada Bobâlna, la o sută de metri distanţă. În seara zilei de miercuri, 23 ianuarie, Răzvan le-a spus socrilor că se duce la locuinţa sa de pe Bobâlna pentru a-şi aranja anumite lucruri, unde va şi înnopta, urmând a se întoarce înapoi în ziua următoare. A doua zi, alertaţi de faptul că ginerele lor nu le mai răspundea la telefon, socrii poliţistului şi-au anunţat fata despre această situaţie. La rândul ei, Alina şi-a sunat înfrigurată soţul de multe ori. Fiindcă acesta nu-i răspundea, s-a neliniştit şi a venit urgent acasă, împreună cu un coleg de serviciu al lui Răzvan, ca să vadă ce s-a întâmplat. În timp ce Alina citea biletul de adio al soţului, colegul  lui Răzvan îl găsea pe acesta din urmă atârnat în ştreangul legat de una din treptele scării care ducea la etajul locuinţei.
Gestul  sinucigaş al lui Răzvan era explicat în biletul său de adio adresat soţiei, în care îi cerea iertare Alinei pentru “tot ce ţi-am făcut şi îţi voi face”, poliţistul motivându-şi gestul său extrem prin aceea că nu poate suporta gândul că Alina şi copilul lor ar putea trăi alături de un alt bărbat. Tot în bilet, Răzvan mulţumea părinţilor şi socrilor pentru tot sprijinul primit din partea acestora în timpul vieţii. La vederea soţului ei spânzurat, ţipătul disperat al Alinei a sfâşiat liniştea de mormânt a locului, încremenind pentru câteva clipe timpul acelei amiezi obişnuite, fiind auzit chiar şi de câţiva muncitori ai uzinei Neptun, învecinată locuinţei sinucigaşului.
Pe diferite surse, am aflat că soţii Grigore nu se mai înţelegeau bine, în ultima vreme. Alina chiar i-ar fi propus soţului ei o despăţire decentă, pentru ca tensiunea din familie să nu le afecteze fetiţa, lucru cu care Răzvan părea să fie de acord. A fost numai o aparenţă. Gândul despărţirii l-a zdruncinat sufleteşte atât de tare pe poliţist, încât acesta l-a înlocuit încet-încet cu gândul suicidului, materializat în în cele din urmă, spre marea durerere a tuturor celor care l-au cunoscut pe Răzvan Grigore în cei 32 de ani ai vieţii sale. Mare păcat şi pentru fetiţa lui, rămasă orfană la trei ani, care întrebă, de câteva zile, insistent “Unde e tata?”. Ieri, la orele prânzului, în ciuda vremii urâte de afară, numeroşi localnici au ţinut să-l conducă pe Răzvan Grigore pe ultimul drum. Poliţistul sinucigaş trecuse cu bine testarea psihologică la care sunt supuşi periodic agenţii Poliţiei Române, chiar dacă, în ultima vreme, părea mai agitat. Soţia l-a întrebat adesea ce se întâmplă cu el, l-a sfătuit să se ducă la un psiholog, la un preot, să-şi descarce sufletul şi să se liniştească, dar Răzvan a refuzat-o categoric. Trecerea cu bine a examenului psihologic lasă loc de interpretări, dar  nu permite decât un singur raţionament: ori testarea nu a fost făcută corespunzător (sau chiar deloc), ori gândul sinuciderii i-a încolţit în mintea lui Răzvan după testarea amintită. Însă, odată cuibărit bine în mintea unui sinucigaş gândul că viaţa nu mai merită să fie trăită, gând morţii nu-i dă pace acestuia până nu este pus în aplicare, oricâte tentative de suicid nereuşite s-ar produce. A.N.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare