Codruț Constantinescu se retrage de la Seratele Culturale Elstar: „M-a deranjat un anumit grad de meschinărie care ne-a dat de înțeles că nu mai eram bineveniți”

Timp de mai bine de opt ani, Seratele Culturale Elstar au reprezentat unul dintre cele mai vizibile și constante repere ale vieții culturale din Câmpina. Lansări de carte, dialoguri cu scriitori, istorici, jurnaliști și personalități publice, întâlniri care au adus în fața publicului nume importante ale culturii române contemporane – toate au fost legate, într-un fel sau altul, de numele lui Codruț Constantinescu, inițiatorul și amfitrionul acestui proiect început în 2018. Anunțul făcut de acesta la finalul ultimei serate organizate la Librăria Elstar a surprins însă publicul: retragerea sa din proiectul pe care l-a construit și susținut ani la rând. Motivele sunt complexe și țin atât de oboseala acumulată în timp, cât și de diferențe de viziune, dezamăgiri și sentimentul că spiritul inițial al acestor întâlniri culturale s-a diluat treptat. 
În interviul acordat publicației noastre, Codruț Constantinescu vorbește deschis despre această despărțire, despre culisele seratelor culturale, despre dificultățile implicării într-un proiect cultural local și despre planurile sale viitoare, într-un dialog sincer, pe alocuri amar, dar lucid și necesar.

– D-le Constantinescu, vineri după-masă, la finalul seratei culturale Elstar dedicată naturalistului, fotografului și scriitorului de origine câmpineană Gabriel Șerban, ați făcut un anunț surprinzator, anume că veți renunța la colaborarea cu Librăria Elstar și cu seratele organizate acolo încă din 2018. Dacă ținem bine minte, chiar d-voastră ați fost inițiatorul lor, iar apoi amfitrion. Ce v-a făcut să faceți acest pas, de a renunța?
– Da, eu am avut aceasta idee fecundă în primăvară anului 2018 și sunt mândru de asta, recunosc. Aceste evenimente nu ar fi putut avea loc fără sprijinul d-nei Lorena Crintea, care deține și adminstrează Grupul Elstar și căreia îi sunt foarte recunoscător pentru aceasă lungă colaborare, de mai bine de opt ani de zile. Nu este deloc puțin. Însă situația s-a schimbat în ultimul timp, fapt ce m-a determinat să iau această decizie. În primul rând, cel mai dezamăgitor eveniment a fost organizarea unei serate dedicată unui volum tipărit la Editura Elstar, care funcționează pe lângă librărie, de către un fost primar al comunei Bănești, care a fost condamnat penal pentru favorizarea unui grup infracțional organizat, așa cum presa locală a scris (amuzant este că ziarul on-line care a publicat acum zece ani știrea a relatat neutru și despre lansarea lui la librarie!) și care, din ce am înțeles, a și executat trei ani de închisoare. Totuși, să promovezi un asemenea om, să-l așezi pe scaunul unde au stat Ana Blandiana, Teodor Baconschi, prințul Nicolae, Mircea Cărtărescu, Radu Paraschivscu sau Petre Mihai Băcanu – scaun și în sens figurat, căci am organizat și în alte locații decât la librărie, tocmai pentru că publicul era numeros și nu încăpea în spatiul restrâns al librăriei – este o „performanță” greu de calificat, chiar dacă trăim în niște vremuri urâte, dar și tulburi rău de tot. Am văzut recent că fostul condamnat penal Gigi Becali a fost chemat „la consultări” tocmai la Palatul Cotroceni! Totul e tulbure, dar totuși poți face o alegere. Volumul se află și acum în vitrina librăriei, alături de volumele de memorii ale Reginei Maria. Am fost dezamăgit și pentru că s-a încercat ca eu și Jovi Ene sa fim reduși la tăcere, ca nu cumva să deranjăm o asemenea serată jalnică, ceea ce mi s-a părut penibil. Încă trăim în Uniunea Europeană, unde fiecare are dreptul să-și exprima o opinie.
În al doilea rând, recunosc că a intervenit și oboseala. Nu mai aveam puterea să fiu amfitrionul a trei sau patru serate pe lună. I-am lăsat și pe alții, am considerat că este loc pentru toți atât timp cât încercăm să organizăm evenimente de calitate, ceea ce presupune lansarea unor cărți decente. Dar nu, nu am fost angajatul seratelor culturale Elstar, cum mă mai întreba lumea! Am sugerat că ar trebui să ne axăm pe calitate și nu pe cantitate, însă tocmai succesul lor a dus la acest stahanovism cultural. Nu zic că după ce mi-am rărit aparițiile nu au mai fost serate de o bună calitate – cu invitați pe care, oricum, eu i-am adus prima oară! –, dar ele au fost însoțite de multe serate de un nivel modest, organizate parcă pentru a bifa ceva. Un poet local este campionul lor absolut, căci din 150 și ceva lui i-au fost dedicate vreo 20. Nu este cam mult? Și nu vorbim de Eminescu sau Nichita Stănescu! În al treilea rând, parcă seratele erau identice. De aceea mă bucur că am reușit în ultimul an reinventarea lor, odată cu cooptarea lui Jovi Ene, care a adus un aer proaspăt, teme și autori la care eu nu puteam ajunge. Și am fost lăudați pentru acest format de invitați cum au fost Sabina Fati, Radu Paraschivescu, Mihai Petre Băcanu sau Adina Popescu, totuși niște nume în cultura noastră contemporană. Poate că și asta i-a deranjat pe vechii adepți ai lansărilor clasice.
– Să înțelegem că atmosfera s-a degradat treptat…
– M-a deranjat în ultimul timp și un anumit grad de meschinărie care ne-a dat de înțeles că nu mai eram bineveniți în librărie și că nu mai are sens să continuăm. Să nu aduci niște sticle de apă pentru invitați, în timp ce pe alți oaspeți, „mai de vază”, îi duci la restaurantele de pe Muscel, pentru a te afișa cu ei, să ți se arate ceasul de parcă eram într-o gară – „Bre, pleacă trenul, haide!” –, nu la o dezbatere culturală etc., toate acestea m-au durut, în condițiile în care am alocat lansărilor sute de ore din viață. Nu știu dacă vă vine să credeți, dar am lipit și afișe prin oraș, am scris zeci de texte în care rezumam aceste serate – ce s-a spus de către cine, ce s-a întrebat, ceea ce este ok, căci aceste „procese-verbale culturale” rămân cumva. Aștept ca cineva să le strângă la un moment dat, dar mă îndoiesc că se va întâmpla asta vreodată, căci e de muncă. Cum cânta Alexandru Andrieș „Eu cu toată lumea m-am purtat frumos/ Dar lucrurile mi-au ieșit mereu pe dos”. Evident, exagerez, dar tot acest efort al meu, complet dezinteresat, nu mi-a adus nimic – poate doar niște prietenii cu oameni de mare valoare, dar și inamiciții durabile – și l-am făcut pentru comunitatea câmpineană și cultură, dintr-un altruism idiot. La începutul anilor 2000 alții aduceau bunuri din Elveția pe care le vindeau și se îmbogățeau, eu repatriam cărți în franceză. La fel și acum. Mă gândesc dacă pentru familia mea nu era mai bine dacă mă apucam să aduc rable second-hand din Germania.
– Ce va urma, dacă va urma ceva după această lungă etapă din viața dvs.?
– Sincer să fiu, nu aș vrea să fiu amintit/ reținut doar pentru că am moderat două sute sau trei sute de evenimente culturale pe plan local. Câmpina este Câmpina și nu Iași sau București. De altfel, peste vreo zece ani nici nu vom mai avea public, moderatori sau scriitori. Tinerii nu mai sunt interesați de cultură sau de cultura noastră și nici nu prea mai văd sensul în a scrie. Eu sunt istoric, scriitor, publicist, cum ironiza Caragiale, iar marea mea plăcere rămâne scrisul și cititul. Voi continua să colaborez cu revistele mele dragi și vechi, Dilema sau Revista 22, voi lansa albumul la care am muncit vreo trei ani despre palatele prefecturilor României Mari, precum și cartea despre reporterul francez Albert Londres, la care muncesc de și mai mulți ani. Poate chiar o a doua ediție a istoriei Prefecturii Prahova, mult îmbunătățită – căci este într-un fel o istorie a Prahovei. În curând vom relua dialogurile noastre culturale într-o altă locație centrală, în speranța că ne vom putea adresa mult mai clar publicului tânăr, cam absent la seratele gazduite de Librăria Elstar. Nu e vina nimănui aici. Am prins o revoluție tehnologică ce va părea o copilă față de cataclismul AI. Nu în ultimul rând, aceste experiențe, atât de diverse din 2018, îmi oferă o bună materie primă pentru o viitoare carte. Ar fi păcat să se piardă toate aceste portrete și momente în mișcare. Timpul trece, vorbele dispar, cuvântul scris rămâne un martor important al vremurilor prin care am trecut. Spre regretul meu, proiectele mele de istorie, memorie și cultură locală au eșuat – un muzeu local de istorie, o cronologie a vieții culturale din Câmpina după 1990, o Marea Carte a cetățenilor de onoare ai Câmpinei, digitalizarea presei locale de după 1990 etc. – și pentru că autoritățile locale au fost complet dezinteresate, dar simt că am făcut tot ceea ce a depins de mine. Oricum, mulțumesc tuturor celor care m-au sprijinit chiar și prin simpla prezență sau un cuvânt bun, o încurajare. În 2018 am început lansând o carte de călătorii în Scoția și Irlanda – a mea, în 2026 am sfârșit lansând o altă carte de călătorii, în Mexic. Arc în timp perfect.
– Vă mulțumim pentru sinceritate și vă dorim mult succes în continuare!

Florin FRĂȚILĂ