Motto: „Făcut-am cu toții castelul/ Fărâmă zidind cu fărâmă/ Și-acum când e gata, prieteni,/ Priviți-l ce trist se fărâmă” (Versuri ale unui detestabil și mare poet ceaușist)
Un gust de cenușă îmi rămâne în suflet după ce prietenii noștri, Codruț și Jovi, au ales să se despartă de proiectul cultural al Seratelor Elstar. Pentru că Oglinda de azi a găzduit punctul de vedere al colegului Codruț, apelez la generozitatea publicației pentru a prezenta lucrurile și din altă perspectivă. Măcar două întemeieri am pentru asta: I. faptul că am participat dintru început la aproape toate acțiunile, punând fără rețineri la dispoziție energia, timpul, mintea pe care mi-a dat-o Dumnezeu și cultura pe care am putut-o acumula într-o viață; II. Vârsta. S-au invocat principii răsunătoare, dar explicațiile mi se par mult mai terestre. Aș observa mai întâi că, atunci când propui un asemenea proiect, te pui cu smerenie pe tine însuți oarecum între paranteze, te dăruiești celorlalți. Dacă vrei autopromovare, scrii izolat în chilia ta, publici cât mai mult, îți faci podcast, cauți să apari pe toate canalele media posibile, te învârți în cercurile puterii culturale să fii văzut etc. Știu câteva personalități de prim plan ale literaturii române pe care, vorba bancului de pe vremuri, ți-e și frică să deschizi ușa frigiderului ca să nu le vezi și acolo promovându-și cartea. Aerul epocii… Passons! Este un fel de conflict de interese între ipostaza de constructor de fapte culturale și cea de genialitate creatoare. Deci, în momentul în care te dedici unui proiect de culturalizare publică, cum s-a înfățișat proiectul nostru, te pierzi oarecum printre ceilalți. Aici intru, vrând nevrând, în nuanțele termenului de cultură. Din luările de poziție ale prietenilor noștri, rezultă un concept îngust și superficial, strict elitist (și elitist în sensul rău al cuvântului). Nu, cultura nu înseamnă numai elitele creatoare, ca și în economie, „clasa de mijloc” este esențială. Cultura este, înainte de toate, ierarhie, de la cel mai simplu cititor la cel mai important scriitor. Piramidă a cărei bază trebuie să fie cât mai largă pentru ca vârful să fie cât mai înalt, este exact ceea ce ne doare pe toți când deplângem criza lecturii. O astfel de lucrare la lărgirea bazei am visat eu cu aventura Elstar. Și cărțile mediocre sau chiar francamente proaste fac parte din cultură. Nu militez, dar deloc, pentru abolirea spiritului critic, e o discuție prea complicată pentru a fi dezvoltată aici. Voi ați venit cu superbia unui zeus care revarsă peste muritorii de rând ploaia de aur de la 22, Humanitas, Polirom etc. Proclamând: „noi suntem cultura”. Da, firește, dar nu numai „noi”.
Cultura este, prin excelență, fenomen de și – și, nu de sau – sau. Această schismă între „noi” și „voi”, „elita” și „prostimea” este nu numai nepoliticoasă, ci și jignitoare. Politețea, se știe, este prima formă de cultură. Mai bine zis, în afara ei, nu există om cult. Marile nume care au venit la Câmpina datorită lui Codruț Constantinescu nu au venit pentru că aveau nevoie de vreo validare locală, sau pentru că ne iubeau pe vreunul dintre noi, nici Blandiana, nici Cărtărescu nu au, slavă Domnului, nevoie de așa ceva. Au venit tocmai pentru că ei știu în profunzime cum circulă de jos în sus și de sus în jos sevele Culturii cu majusculă. Nemulțumirea că au fost prezentate în Serate și cărți mediocre vine în contradicție tocmai cu viul culturii. Pentru mine unul, ideal ar fi fost tocmai păstrarea acestui dialog între creatorii locali (nu înțeleg de ce Codruț îi vrea eliminați din proiect) și marile nume ale culturii române. Că au fost implicit jigniți oamenii din aceeași elită (dacă tot apelăm la topuri) care au venit pe altă filieră decât Codruț… nu mai discut. Ceva nu înțeleg eu aici, mă lasă în ceață cognitivă: dacă aveați o părere așa de proastă despre mediul cultural-moral câmpinean (să nu spuneți că este o revelație de ultimă oră!), de ce ați mai ținut să-l culturalizați? Nu cumva ajungem aici la căderea unui văl al strălucitorului apostolat cultural și ajungem la chipul prematur ridat al strictului interes al parvenirii personale?
Acum, argumentul cu cartea primarului, care pare imbatabil, este, de fapt, foarte slab. Pur și simplu pentru că despărțirea avusese loc cu ceva vreme înainte, deci asta nu a fost decât un pretext răsunător. A poza în profesori de morală, în Cathari (cei puri) este totdeauna foarte riscant. Măcar pentru că, știm de la Heliade Rădulescu, judecăm cartea, nu autorul. Să amintim că cel mai de vază pușcăriaș al țării a fost publicat la Editura Academiei, fără ca nimeni să furnizeze o explicație convingătoare? Ce caută Becali în context? Ne place, nu ne place (nu ne place!) este persoană oficială a statului român, „alesul democratic al poporului”. Diversitatea e democratică, monopolul e totalitar. Iar Dialogul (iar folosesc majuscula) este iarăși fundamental pentru cultura care nu lucrează cu exmatriculări. De altfel, apropo de asemenea „schimbări de paradigmă”, Codruț și Jovi știu foarte bine câteva nume din elita aceea ozonificată care s-au despărțit de 22 și GDS, devenite cam prea stângiste (stânga occidentală, dar… tot stânga!). Poate fi povestea invocată, admit și asta, un fel de caz de malpraxis, inevitabil în asemenea desfășurări de lungă durată în domeniul inefabil al cărții. În niciun caz așa de grav și apocaliptic cum îl prezentați. Mă delimitez, însă, cu vehemență de insinuările la adresa unui coleg de-al nostru care este omul care făcut cel mai mult pentru cultura câmpineană în ultimele patru decenii. Trebuie spus răspicat că, fără Florin, orașul ar fi fost un deșert cultural, cum sunt, din păcate atâtea în scumpa noastră țară. Nu merită decât recunoștința noastră totală.
Prietenii noștri au ales să ilustreze una din cele mai urâte trăsături ale nației. Faptul că nu putem lucra împreună, abstrăgând de la orgolii. Puțină modestie nu ar strica! Întrebarea este: cine pierde și cine câștigă din această despărțire (diabolos)? Lorena nu pierde, firma ei merge înainte, ba poate chiar mai economisește din cheltuielile suplimentare pe care le presupuneau întâlnirile noastre și, firește, stres și alergătură cât încape. Codruț și Jovi nu știu ce vor câștiga: un nou public, noi invitați, nume strălucitoare ale actualității? Le-o doresc sincer, din toată inima! Pentru ei și pentru Câmpina! Dar sigur au pierdut ceva, chiar dacă acum nu realizează. Noi, cei care ne întâlnim vinerea la Elstar am pierde ceva de care nu a fost vorba în comentarii: Bucuria. Bucuria de a fi împreună, la câteva vorbe în jurul unor autori și al unor cărți. Mie mi se pare cel mai prețios lucru pe care l-am zidit în atâția ani. Liantul. Continuitatea și bucuria sunt baza culturii. Eu personal am trecut de vârsta când mai pot câștiga sau pierde ceva, sau când m-ar mai interesa asemenea jucării. Sunt doar un fanatic al culturii ca fenomen de continuitate, nu de ruptură. Rămân, de aceea, cufundat în dezamăgire și, cu aceeași prietenie și considerație, de partea speranței.
Christian Crăciun
Păcat , dar tipic romănesc! Fiecare are argumentele lui, nimeni nu lasă nimic de la el dar cifra aceea cu 20 din150 de serate pentru un poet localnic pare exagerată și inexplicabilă.