Poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Ploieşti au reuşit identificarea şi reţinerea unui tânăr de 19 ani, suspectat de trafic şi deţinere de droguri. În urma cercetărilor efectuate de poliţişti şi procurori, s-a stabilit că, în perioada iunie -octombrie 2008, tânărul a distribuit droguri la diverse persoane din Ploieşti şi Câmpina, în schimbul unor sume cuprinse între 40 şi 50 lei/g. Preţul varia în funcţie de cantitatea ce urma a fi vândută, iar legătura cu respectivii consumatori se realiza direct. Drogurile erau comercializate şi sub formă de ţigări confecţionate artizanal la preţul de 15-20 lei ţigareta. Tânărul deţinea în permanenţă asupra sa cantităţi de cannabis, folosite atât pentru consumul propriu, cât şi în vederea comercializării. Prahoveanul a fost prins de poliţişti în urma organizării unui flagrant, pe raza municipiului Câmpina, în timp ce încerca să comercializeze 20g cannabis. Parchetul a dispus trimiterea în judecată a inculpatului, în stare de arest preventiv, pentru comiterea infracţiunilor de trafic şi deţinere de droguri de risc.
Articole similare
Consiliul Local Câmpina se reunește joi. Răspunsuri pentru cetățenii vizați de exproprierile din zona Turnului Înclinat și 16 puncte pe ordinea de zi
24 august 2026
Dariana Didiliuc și Ștefan Cotei, pe podium la Campionatul Intercontinental Școlar de Șah de la Chicago
21 august 2026


Redacția Oglinda încurajează un schimb de idei liber și deschis. Cu toate acestea, vă rugăm să evitați limbajul vulgar, atacurile la persoană, amenințările sau incitările la violență. Orice mesaj care conține injurii, amenințări sau discurs de ură bazat pe rasă, etnie, religie, orientare sexuală sau alte caracteristici personale va fi șters. Mulțumim pentru înțelegere!