În general, la turul al doilea ieşea mai puţină lume la vot decât la primul tur. Cauzele erau dintre cele mai diverse: de la lipsa dorinţei de implicare a cetăţenilor, la sictirirea acestora de fenomenul politic şi până la demobilizarea celor care nu mai erau angrenaţi în al doilea tur. De data aceasta, coaliţia formată în jurul lui Horia Tiseanu şi a PD-L-ului a reuşit – prin mijloace încă discutabile – o mai bună mobilizare a electoratului. Aproape în fiecare dintre cele 23 de secţii de pe raza municipiului Câmpina, numărul alegătorilor prezenţi la vot a crescut cu câteva zeci. Peste o sută de alegători în plus faţă de primul tur au fost numai la două secţii (nr. 13, Cămin Petrol – 104; nr. 20, Cantină IRUE – 115). La polul opus, cea mai mică diferenţă faţă de primul tur s-a înregistrat la secţia nr. 10 de la Liceul Energetic, unde s-au prezentat în plus numai nouă alegători. În toate cele 23 de secţii, Alin Moldoveanu a luat mai puţine voturi în plus faţă de primul tur decât contracandidatul său. Aşa se face că, dacă în urmă cu două săptămâni, candidatul PNDC câştigase alegerile în patru secţii de votare, de această dată el nu a mai reuşit să-i ia faţa lui Tiseanu decât într-o singură secţie (cea de la Şcoala Generală nr. 3), dar şi acolo diferenţa între cei doi candidaţi a fost de numai 22 de voturi. În schimb, candidatul PD-L, Horia Tiseanu, a beneficiat din plin de coalizarea cu PSD, PIN, PNG-CD şi PNŢCD, la toate cele 23 de secţii de votare având cu sute de voturi mai mult decât la primul tur. Horia Tiseanu şi-a menţinut supremaţia în propriul cartier – Slobozia – acolo unde a câştigat detaşat atât în primul tur (366 de voturi), cât şi în turul al doilea (600 de voturi). Cele mai puţine voturi le-a adunat la secţia nr. 4 (Cantina Edil Const), unde creşterea nu a fost decât de 169 de voturi.Totuşi, cea mai slabă creştere de voturi a lui Tiseanu este superioară celui mai bun rezultat înregistrat de Alin Moldoveanu. Acesta a adunat peste o sută de voturi faţă de primul tur doar la secţia nr. 20 (Cantina IRUE) – 109 voturi; secţia nr. 21 (Şcoala nr. 3) – 150 voturi. La polul opus, Alin Moldoveanu a reuşit să adune doar patru voturi în plus faţă de primul tur la secţia nr. 14 (Şcoala nr. 5) şi numai trei voturi la secţia nr. 15 (Liceul Mecanică 2).
Redacția Oglinda încurajează un schimb de idei liber și deschis. Cu toate acestea, vă rugăm să evitați limbajul vulgar, atacurile la persoană, amenințările sau incitările la violență. Orice mesaj care conține injurii, amenințări sau discurs de ură bazat pe rasă, etnie, religie, orientare sexuală sau alte caracteristici personale va fi șters. Mulțumim pentru înțelegere!