A XI-a ediţie a Târgului Mierii va avea loc în perioada 26-28 februarie 2016, la Casa Tineretului, interior și exterior, pe o suprafață de circa 3000 mp.
Participanții vor găsi la acest târg peste 20 de sortimente diferite din minunatul produs al naturii: de la miere de tei și de salcâm, polifloră, până la sortimente rare precum: miere de păducel, munte sau mentă și flori de baltă; de la mierea cu nuci sau scorțișoară, până la celebrul hidromel, precum şi zeci de alte produse cu miere care, cu siguranță, vor satisface gustul dumneavoastră.
Anul trecut, Târgul Mierii s-a bucurat, în cele trei zile, de prezența a peste 15.000 de vizitatori, iar apicultorii au comercializat tone de miere.
Copiii vor fi încântați, și în acest an, de mascota Târgului, Albinuța Nina, care reprezintă deliciul celor mici şi le dăruieşte, „fără austeritate”, miere.
Concursuri:
– „Cel mai mare mâncător de miere” – eveniment unic, pentru care organizatorii promit și în acest an un premiu consistent.
– „Cel mai dulce cuplu iubitor de miere” – se oferă ca premiu un week-end în doi la munte.
– „Cel mai bun degustător de miere” – Târgul Mierii 2016, participanții sunt provocați să identifice 10-12 sorturi diferite de miere, iar organizatorii asigură premii dulci.
– „Cea Mai Bună Miere”
– Concurs Foto cu temă apicolă: „Și mie îmi place mierea !; Oameni și albine; Câmpina, Orașul Mierii”
– Concurs Creație Grafică – concepte : „Insigna Apicultor în România” și ”Câmpina, Orașul Mierii”
– Concurs de prăjituri sincere cu miere
– Balul stuparilor (… și al stupărițelor)
Detalii despre manifestări puteți găsi pe www.targulmierii.ro sau pe pagina de Facebook Targul Mierii
Prin numărul de evenimente găzduite și numărul de vizitatori, Târgul Mierii-Câmpina este cea mai importantă manifestare de profil din țară.
Program.
VINERI, 26 februarie
– 11.00: Deschidere festivă
Târg de utilaje, echipamente și produse apicole
CONCURSURI
– Cel mai mare mâncător de miere
– Cel mai bun degustător de miere
– Concurs deprăjituri sincere cu miere
– Parada portului popular
– Vizita oficială a Târgului Mierii, degustare miere și prăjituri cu miere.
– Expozitie fotografie cu temă apicolă
– Expoziție Creație Grafică: concept insigna Apicultor în România, concept Câmpina OrașulMierii
SÂMBĂTĂ, 27 februarie
Târg de utilaje, echipamente și produseapicole
– 8.30: Primirea ultimelor probe pentru concursul ”Cea Mai Buna Miere”
– 11.00: ”Concurs: Cel mai dulce cuplu iubitor de miere -Târgul Mierii 2016”,
– 12.30: Adunarea generala a Federaţiei Asociațiilor Apicole din România – ROMAPIS
Jurizare concursuri
– Cea mai bună miere
– Cel mai frumos stand – Echipamente şi utilaje apicole
– Cel mai frumos stand – Produse apicole
– Cea mai frumoasa etichetă
– Cel mai interesant (inovativ) produs
– 18.30 Balul stuparilor… și al stupărițelor (Restaurant Amana Inn)
DUMINICĂ, 28 februarie
Târg de utilaje, echipamente și produseapicole
– 10.00: Conferinţa simpozionS.O.S. SănătateaAlbinelor (conferențiarii și tematica prezentată vor fi afișate ulterior)
– 13.30: Tombolă cu echipamente apicole. Închiderea conferinței.