Știri

Staţia de transfer şi compactare deşeuri, ultima investiţie de milioane a firmei Floricon Salub

Staţia de transfer a deşeurilor menajere, situată la marginea Câmpinei, în vecinătate azilului chinologic, este ultima investiţie de milioane a firmei Floricon Salub. Investiţia este aproape gata, iar lucrările vor costa în final peste 1,2 milioane lei (12 miliarde de lei vechi). 
Staţie de transfer, dar şi de compactare
Staţia este de transfer, dar şi de compactare a deşeurilor menajere colectate din teritoriu. Ea are rolul de a micşora numărul de curse către rampa ecologică de la Boldeşti, acolo unde operatorul local de salubritate depune gunoiul ridicat de la cei care au relaţii contractuale cu Floricon, dar şi de la o mulţime de localnici cu spirit civic sub genunchiul broaştei, care, din nefericire, îşi lasă deşeurile tot pe domeniul public al oraşului, la adăpostul întunericului. Spunem “din nefericire”, pentru că dacă toţi câmpinenii ar apela în mod legal (contractual) la serviciile Floricon, plătind facturile în mod corespunzător, tarifele practicate de operatorul local de salubritate ar scădea considerabil şi apoi nu ar mai creşte decât la intervale foarte mari de timp. Aşa, respectându-se prevederile legale care impun introducerea în cheltuielile de producţie a amortizării maşinilor şi utilajelor, a creşterilor salariale anuale etc, tarifele la gunoiul menajer colectat de la persoanele fizice şi juridice cresc aproape în fiecare an. 
Investiţia va diminua sensibil viitoarele majorări de tarife
Datorită acestei staţii de transfer şi compactare deşeuri menajere, se va rentabiliza considerabil activitatea lucrătorilor Floricon, astfel încât, în viitor, tarifele de salubrizare se vor mări doar cu valori foarte mici. Practic, graţie punerii în funcţiune a staţiei până la sfârşitul lunii ianuarie 2014,  următoarea majorare a tarifului pentru colectarea, transportul şi depozitarea gunoiului menajer (ce va fi supusă aprobării consilierilor municipali), va fi redusă la jumătate, atât pentru persoanele fizice, cât şi pentru agenţii economici. “Staţia noastră reprezintă un proiect la standarde europene, dar realizat fără fonduri europene, ci cu fonduri proprii, un proiect la care am muncit foarte mult şi care ne-a costat mulţi bani, peste 12 miliarde de lei vechi. Aşteptăm acum obţinerea autorizaţiei de mediu, care este o formalitate, iar după previziunile noastre, până la sfârşitul acestei luni staţia va începe să funcţioneze”, ne-a declarat managerul-general al firmei, Florin Constantinescu. 
O staţie de sortare se va face la Boldeşti Scăieni
Staţia este compusă dintr-o rampă betonată prevăzută cu un cântar electronic pentru cântărirea încărcăturilor aduse de maşini din teritoriu, fiind dotată, de asemenea, cu o mare platformă betonată, presă pentru compactat deşeurile menajere, birouri, grupuri sanitare şi toate dotările necesare. Deşi este utilată aproape complet, lucrările nu sunt totuşi în întregime terminate. Iniţial, conducerea Floricon a  intenţionat să facă şi o staţie de sortare a deşeurilor, dar această investiţiţie ar fi costat prea mult, drept pentru care s-a încercat finanţarea investiţiei printr-un proiect european, pe care însă Floricon nu a reuşit să-l câştige. Într-un orizont mediu de aşteptare, va fi aproape imposibil să se obţină bani europeni pentru realizarea staţiei de sortare, deoarece a fost demarat deja, la nivelul judeţului, master-planul privind gestionarea deşeurilor menajere, care va fi implementat de către Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară. Conform acestui master-plan, se va face o staţie de sortare a deşeurilor menajere în zona Boldeşti. 
Tariful pentru populaţie va creşte cu 30 de bani
“Noi am depus toate eforturile pentru a realiza şi un compartiment de compactare la această staţie de transfer, astfel încât reducerile costurilor cu transportul să fie mai mari, cu consecinţa directă a unor reduceri mai mari ale creşterii tarifului către populaţie. Ar fi fost benefică şi o simplă staţie de transfer, deoarece gunoiul tot s-ar fi transportat mai îndesat la rampa ecologică de la Boldeşti, dar prin compartimentul de compactare costurile de transport se reduc şi mai mult. Ne-am fi dorit să prestăm serviciile de salubrizare fără a mări periodic tarifele, dar nu putem face acest lucru fără a afecta productivitatea activităţii firmei, din cauza creşterii continue şi aberante a preţului combustibililor, a pieselor de schimb ale maşinilor şi utilajelor, la care se adaugă şi creşterile anuale ale salariului minim pe economie, la care suntem nevoiţi să ne aliniem. Nemaivorbind de majorarea taxei de depozitare în rampa ecologică de la Boldeşti de la 59,92 lei/tonă la 69,58 lei/tonă. După calculele noastre, suntem convinşi că dacă ar încheia contracte cu Floricon Salub toţi cei care depun astăzi ilegal gunoi pe domeniul public (gunoi pe care lucrătorii noştri tot îl ridică), tarifele noastre către populaţie nu ar creşte cu anii”, ne mai spune Florin Constantinescu. În şedinţa legislativului municipal din această lună, se va dezbate un proiect de hotărâre privind majorarea tarifului pentru colectarea, transportul şi depozitarea gunoiului menajer, atât pentru persoanele fizice, cât şi pentru agenţii economici. Proiectul, în prezent, supus dezbaterii publice, va trece cu siguranţă, întrucât solicitarea conducerii Floricon are toate argumentele de partea sa. Potrivit proiectului amintit, începând cu 1 ianuarie 2014, noul preţ al gunoiului menajer va fi de 8,32 lei/persoană/lună, în cazul populaţiei, şi de 83,31 lei/mc, în cazul persoanelor juridice. În prezent, un câmpinean plăteşte 8,02 lei/lună. Preţurile prezentate sunt fără TVA.  A.N.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare