Știri

Spitalul Municipal a scăpat de intermediar pentru plata gazului metan

Printre multele probleme cu care se confruntă Spitalul Municipal se numără şi cea a achitării facturii de gaze naturale printr-un intermediar tocmai din Iaşi Esco Energy, după ce a acesta a contribuit, la un moment dat, la realizarea centralei termice a spitalului. Pentru că între firma din Iaşi şi Spitalul Municipal există încheiat un contract “beton” şi foarte secretos, administraţia locală a avut ceva de furcă până să-i dea de cap acestei poveşti. Rezultatul numeroaselor şi lungilor negocieri a fost prezentat de viceprimarul Ion Dragomir: “În rezolvarea problemei gazelor la Spitalul Municipal se poate spune că suntem pe drumul cel bun. Firma din Iaşi a acceptat să renunţe la contract, urmând ca datoriile acumulate faţă de Distrigaz să fie achitate, practic, de noi, care vom prelua chiria plătită de firma ieşeană. În acest fel problema se rezolvă destul de uşor, în vreme ce Spitalul Municipal rămâne cu obligaţia realizării unei licitaţii pentru un studiu de fezabilitate privind varianta optimă de încălzire a instituţiei. Studiul va trebui să ne spună dacă este mai avantajoasă varianta unei singure centrale termice sau ce alt sistem se potriveşte necesităţilor Spitalului Municipal”.

Redacția Oglinda încurajează un schimb de idei liber și deschis. Cu toate acestea, vă rugăm să evitați limbajul vulgar, atacurile la persoană, amenințările sau incitările la violență. Orice mesaj care conține injurii, amenințări sau discurs de ură bazat pe rasă, etnie, religie, orientare sexuală sau alte caracteristici personale va fi șters. Mulțumim pentru înțelegere!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare