Un agent al unei firme de pază a fost amendat…
… pentru că ameninţase un cetăţean, care a îndrăznitsă-l atenţioneze că parcase neregulamentar

Parcările reprezintă, la Câmpina, o mare problemă… Nu este singura localitate din România unde există o astfel de problemă, dar nici singura problemă din acest oraş. Se părea că nu se poate face nimic pentru a stopa nesimţirea unora care parchează oriunde şi oricum, fără a ţine cont de orice reguli elementare nu numai de legislaţie rutieră, dar şi, până la urmă, de bun simţ.Fără a generaliza, o categorie aparte în cazul celor care încalcă regulile elementare de parcare o constituie unii dintre agenţii de pază ai firmelor specializate, care îşi desfăşoară activitatea pe raza localităţii Câmpina. Chiar într-una dintre ediţiile noastre trecute vă prezentam un astfel de caz (vezi foto). Ei bine, agenţi ai aceleiaşi firme Alert Security au mai fost implicaţi într-un alt incident soldat finalmente cu sancţionarea contravenţională a unuia dintre ei, Ahmed Ovidiu Voicu. Dar, ce s-a întâmplat? Un cetăţean, căruia nu-i vom da numele din motive lesne de înţeles, a încercatsă-i fotografieze pe agenţii de pază şi maşinile lor, pentru că parcaseră unde nu aveau acest drept, la intersecţia B-dului Carol I cu Toma Ionescu. În acel moment a fost ameninţat de agentul amintit: “De ce fotografiezi, mă, poate îţi dau una şi te şi amendez?!” – i-a spus agentul Ahmed Ovidiu Voicu cetăţeanului respectiv. Acesta s-a adresat Poliţiei Câmpina, care a aplicat măsura sancţionării contravenţionale a agentului… turbulent.
Redacția Oglinda încurajează un schimb de idei liber și deschis. Cu toate acestea, vă rugăm să evitați limbajul vulgar, atacurile la persoană, amenințările sau incitările la violență. Orice mesaj care conține injurii, amenințări sau discurs de ură bazat pe rasă, etnie, religie, orientare sexuală sau alte caracteristici personale va fi șters. Mulțumim pentru înțelegere!