Senatorul PD-L, Georgică Severin, îi atacă pe social-democraţi
La ultima conferinţă de presă, după ce a prezentat activitatea sa parlamentară din ultima săptămână, senatorul Georgică Severin a lansat un atac la adresa liderilor social-democraţi, de altfel, colegii săi de coaliţie: “PSD şi în special Mircea Geoană profită de acordul cu FMI pentru a-şi face o campanie electorală de un populism lipsit de orice respect din partea unui lider de partid aflat la guvernare. Este jenant ca la întâlnirea cu sindicatele să ia luări de cuvânt atât de dure, în vreme ce Mihai Tănăsescu sau actualii miniştri PSD ai Cabinetului Boc au o altă poziţie. Cel mai mult m-a dezamăgit reacţia liderilor PSD după precizările ministrului Pogea privind împărţirea sumei pe care o putem trage de la FMI. Reprezentanţii PSD au afirmat că banii vor fi împărţiţi numai între bogaţi şi nu vor ajunge deloc la săraci, de parcă ar fi vorbit primarul de Dăbuleni şi nu senatorul de Dăbuleni. Toate forţele care tranformă acordul cu FMI într-un lucru rău, care-l demonizează, nu au decât un singur scop – să menţină, în următoarele şase – şapte luni, o stare de haos, un climat instabil”.În privinţa mult discutatului caz al Rafinăriei “Steaua Română”, Severin a mai precizat că “preşedintelui ANAF i s-a cerut în Comisia Economică a Senatului să găsească măsurile legale pentru rezolvarea acestui caz. Personal, în zilele următoare voi avea o discuţie cu conducerea Petrom, pentru a încerca o rezolvare a situaţiei”.
Redacția Oglinda încurajează un schimb de idei liber și deschis. Cu toate acestea, vă rugăm să evitați limbajul vulgar, atacurile la persoană, amenințările sau incitările la violență. Orice mesaj care conține injurii, amenințări sau discurs de ură bazat pe rasă, etnie, religie, orientare sexuală sau alte caracteristici personale va fi șters. Mulțumim pentru înțelegere!