Conform wikipedia.org, romii (uneori scris rromi, cunoscuți și ca țigani) reprezintă un grup etnic originar din nordul Indiei medievale. Romii sunt răspândiți în foarte multe zone geografice, dar mai ales în Europa, cele mai numeroase grupuri trăind în Europa Centrală și de Est, în Peninsula Iberică și în sudul Franței. În februarie 2016, în timpul Conferinței Internaționale a Romilor, ministrul indian de Externe Sushma Swaraj a declarat că romii sunt fiii Indiei. Conferința s-a încheiat cu recomandarea către Guvernul indian de a-i recunoaște pe romii răspândiți în peste 30 de țări ale lumii (circa 20 de milioane), ca parte a disporei indiene. Limba romani (numită și rromani sau țigănească) este limba vorbită de romi. Face parte din grupul indic, ramura indo-ariană a limbilor indo-europene. Cu circa cinci milioane de vorbitori, ea este utilizată în țări de pe toate continentele, cei mai mulți vorbitori trăind în estul Europei. Limba este similară cu alte limbi din nordul Indiei (în special punjaba), regiune de unde se presupune că provin romii.
Ziua Internațională a Romilor
În 1971, la Londra, a avut loc primul Congres Internaţional al Romilor, unde s-a decis sărbătorirea Zilei Internaţionale a Romilor în fiecare an, la începutul lunii aprilie, mai exact, pe 8 aprilie. Tot atunci a fost adoptat, ca imn internaţional al romilor cântecul „Gelem, gelem” („Umblăm, umblăm”), cântat de cântăreaţa şi actriţa Olivera Vuco în cunoscutul film iugoslav „Am întâlnit şi ţigani fericiţi”. Două decenii mai târziu, la Congresul Mondial al Romilor din aprilie 1990, Comisia Lingvistică a Uniunii Internaţionale a Romilor a oficializat alfabetul internaţional standardizat al limbii romani, decizia fiind semnată de 17 specialişti în domeniu, din diferite ţări, în prezenţa unui observator al UNESCO. În anul 2002, de 8 aprilie, s-a sărbătorit jubileul milenar, reprezentând 1000 de ani de atestare a romilor în Europa. Nicolae Iorga și alți mari istorici susțin că romii au venit în Țările Române o dată cu marea invazie mongolă din 1241 – 1242.
Ziua Romilor din România
Autorităţile comuniste (pe vremea cărora nu li se recunoştea romilor decât denumirea de ţigani) nici nu i-au persecutat pe romi, dar nici nu i-au ajutat prea mult să iasă din sărăcie. După Revoluţia din 1989, noua orînduire socială nu a pus ordine în viaţa romilor, aşa cum nu a pus ordine nici în viaţa majorităţii locuitorilor acestei ţări (români sau alte etnii minoritare). Târziu, pe 22 martie 2006, la inițiativa deputatului Nicolae Păun, președintele Partidei Romilor – Pro Europa, Parlamentul României a adoptat Legea nr. 66 pentru consacrarea zilei de 8 aprilie ca „Sărbătoarea etniei romilor din România”. Conform unei prevederi a acestei legi, „Ministerul Culturii şi Cultelor, autorităţile administraţiei publice centrale, cu atribuţii în domeniul asigurării egalităţii de şanse şi al combaterii discriminării, celelalte autorităţi ale administraţiei publice centrale şi locale pot sprijini material şi financiar organizarea de manifestări publice şi a unor acţiuni social-culturale dedicate sărbătoririi acestei zile”.
Prevalându-se de această normă juridică permisivă (ce nu obligă, ci numai recomandă), reprezentanţii municipalităţii au tot amânat finanţarea unor manifestări ocazionate de sărbătoarea romilor, până acum doi ani, când s-au găsit bani, iar Consiliul Local a alocat 6000 de lei pentru acest eveniment, care s-a organizat atunci pentru prima dată în oraşul nostru, desfăşurându-se într-o ambianţă mai mult decât decentă. Anul acesta, legislativul municipal a alocat doar 2500 de lei pentru Ziua Romilor, o sumă modestă, dar care, alături de mici sponsorizări primite, le-a permis romilor câmpineni să-și sărbătorească ziua etniei lor, cea mai răspândită dintre toate etniile din Europa.
Pentru că anul acesta, Ziua Romilor s-a suprapus cu Paștele ortodox, conducerea centrală a Partidei Romilor a decis ca sărbătoarea să aibă loc ulterior, după posibilitățile fiecărei comunități de romi din orașele României. Romii câmpineni au organizat o manifestare de Ziua Romilor, vineri, 13 aprilie, la Cantina IRUE. Au fost prezenți la eveniment primarul Horia Tiseanu, consilierul său personal Marian Dulă, președintele Filialei Prahova a Partidei Romilor, Ionel Marghiolescu, consilierul prefectului Prahovei pentru problemele minorității romilor, alți membri din conducerea filialei județene a Partidei Romilor, președintele Partidei Romilor din Câmpina, Gavriș Lingurar și alți reprezentanți ai organizației locale a romilor. Cuvântul de bun venit l-a avut directorul-executiv Caton Musceleanu, coordonator al proiectelor europene dedicate romilor din românia. Edilul orașului a amintit de un proiect european în care vor fi accesate multe milioane de lei pentru îmbunătățirea vieții romilor câmpineni aflați în nevoi, după care Ionel Marghiolescu a mulțumit primarului pentru că se preocupă de rezolvarea problemelor romilor, anunțând în premieră și că Partida Romilor Câmpina, cu sprijinul conducerii filialei județene, va avea, în curând, un sediu corespunzător, în care va putea să-și desfășoare mai bine activitatea. Gavriș Lingurar a subliniat și el buna colaborare pe care romii câmpineni o au cu conducerea municipalității, apreciind că suma de 2500 de lei, deși insuficientă pentru organizarea acestui eveniment, este o dovadă că romii din Câmpina nu sunt uitați de reprezentanții administrației locale.
După toate cuvântările de la începutul evenimentului, aproape 100 de romi câmpineni au participat la o petrecere cu mâncare şi muzică bună, sărbătorind cu decenţă Ziua internaţională a etniei.
Adrian BRAD