Surprinzător sau nu, duminică, după victoria din campionat în faţa celor de la Cetatea Coada Izvor, antrenorul CSM Câmpina, Robert Opaţchi, a demisionat cu trei etape înaintea finalului de sezon. Lăsând în urmă o echipă deja promovată în eşalonul superior, cu multe puncte în avans faţă de următoarea clasată, Opaţchi a preferat să se retragă de la echipă într-un mod destul de abrupt, fără să dea prea multe explicaţii, spre surprinderea acţionariatului, care s-a văzut nevoit să caute de urgenţă soluţii pentru sezonul viitor, unul care se anunţă extrem de dificil. Indiferent care sunt motivele demisiei lui Robert Opaţchi, trebuie spus faptul că în timpul mandatului său, CSM Câmpina şi-a atins toate obiectivele propuse, iar mare parte din meritul acestor realizări i se datorează în exclusivitate. „Când mi s-a propus postul de antrenor, am avut ca obiectiv promovarea. Datorită condiţiilor foarte bune de pregătire şi a unui lot de jucători format din băieţi de mare caracter şi serioşi, mi-am realizat obiectivul. Pe această cale ţin să mulţumesc în mod deosebit echipei, cât şi acţionarilor şi nu în ultimul rând suporterilor, care au fost alături de echipă. Considerând că am realizat tot ceea ce mi-am propus, cred că trebuie lăsat locul altcuiva, care să vină cu un suflu nou şi să îmbunătăţească jocul echipei” – ne-a declarat Robert Opaţchi.
În ultimele trei etape, CSM va fi condus de pe banca tehnică de antrenorul de la copii şi juniori, Robert Stoica.
În ultimele trei etape, CSM va fi condus de pe banca tehnică de antrenorul de la copii şi juniori, Robert Stoica.
Interesant.
Pacat.Insa trebuie sa mergem inainte orice s-ar intampla.
Capul sus si pumnul strans.
Forta CSM!