Scrisorile trimise de primarul Horia Tiseanu, la începutul acestui an, în care erau precizate investiţiile realizate, propunerile pentru anul 2008 şi erau reamintite obligaţiile fiscale ale fiecărui cetăţean pentru acest an, au generat un nou scandal politic.Filiala locală a PSD, prin vocea preşedintelui său, Mihail Şerbănoiu, a reacţionat: “Scrisorile trimise de primarul Tiseanu reprezintă, probabil, raportul de activitate. Este absolut legal. Şi începe cu «autorităţile administraţiei publice locale ale municipiului Câmpina au reuşit, în mare parte, să realizeze obiectivele propuse…» şi aşa mai departe. Este în regulă. Cu finalul nu putem fi, însă, de acord. «Vă mulţumim pentru încrederea cu care aţi ales să lucrăm mai departe împreună, fiind convinşi că numai continuitatea echipei va asigura dezvoltarea durabilă a municipiului Câmpina». În opinia noastră, acesta este un mesaj electoral. O să înaintăm Prefecturii Prahova această scrisoare pentru a ne preciza dacă acest pasaj este unul specific pentru campanie electorală. Eu cred că este tipic unei campanii electorale ascunse”.De asemenea, Mihail Şerbănoiu a precizat că “maximum pe care-l putem obţine prin sesizarea Prefecturii este obligarea primarului să plătească aceste scrisori, care – de altfel – au fost achitate din bani publici. Ori să faci campanie electorală pe bani public, nu este un lucru moral şi fair-play”.Viceprimarul Gheorghe Tudor a întărit spusele şefului său de partid, adăugând: “Eu nu am văzut textul acestei scrisori, care nu a fost discutată şi aprobată în cadrul şedinţelor noastre executive”.De partea cealaltă, Horia Tiseanu a comentat astfel inenţia PSD de a-l reclama la Prefectură pentru pasajul din scrisoarea adresată câmpinenilor: „Nu cred că există nici un fel de conotaţii electorale la nici unul dintre pasajele din scrisoarea pe care am trimis-o câmpinenilor. De altfel, cine are curiozitatea să verifice este aceeaşi formulă de încheiere pe care am folosit-o în fiecare an şi niciodată nu s-a pus problema că există un mesaj electoral în această formulare. Ideea de a lucra împreună se referă – în opinia mea – la obligativitatea cetăţenilor municipiului Câmpina de a-şi achita taxele şi impozitele locale, stabilite prin hotărâre a Consiliului Local, şi de a ne face fiecare datoria de cetăţean al urbei în care trăim şi ne desfăşurăm activitatea. Cred că acţiunea PSD este una forţată şi este strâns legată de apropierea campaniei electorale, iar Prefectura nu are cum să stabilească nici un fel de culpă în ceea ce mă priveşte în redactarea şi transmiterea acestor scrisori către cetăţeni, în condiţiile în care eu nu am făcut nimic altceva decât să respect legea“.