Se prefigurează un alt proiect, pentru care se vor cheltui 30 miliarde lei vechi din banul public |
Ceea ce anunţam, nu cu mult timp în urmă, că va fi al doilea sens giratoriu pus la cale de administraţia Tiseanu în colaborare cu strategii politici posesori de firme abonate la banul public, s-a votat în ultima şedinţă de Consiliu local sub forma obiectivului de investiţii „drum acces DN1”. Mai pe înţelesul tuturor, primarul Tiseanu s-a transformat subit, în aceşti ani de criză, dintr-un simplu locuitor al cabinetului 1 din Primărie, într-un mare făuritor de drumuri, trotuare, poteci, sensuri giratorii, aşezăminte sociale şi câte şi mai câte, de am obosit noi să le enumerăm, dar el să le facă!
Noul proiect, cu „dedicaţie” (suntem tare curioşi cine va câştiga licitaţia!!!), din zona podului de la Poiana Câmpina, se arată de „o mare utilitate publică”, din moment ce primarul explică, printre altele, în justificarea înaintată Consiliului Local că „realizarea acestui drum uşurează accesul în DN1 şi pentru localităţile limitrofe municipiului Câmpina (Poiana Câmpina, Bobolia etc.) fără a tranzita oraşul”. Aşadar, primarul pune la bătaie miliarde bune din banul public pentru confortul câtorva locuitori din Poiana Câmpina şi Bobolia care se presupune că ar avea nevoie de acces zilnic în DN1, fără niciun fel de studiu de oportunitate care să susţină această poveste de adormit copiii. În multe alte situaţii, în care nu este cazul, comandă astfel de studii, acum nu! Noi am avut curiozitatea să urmărim săptămâna trecută, la ore de vârf, traficul rutier în zonă şi credem că investiţia pusă la cale de administraţia locală nu se justifică, cel puţin în această perioadă în care afacerile sunt la pământ, iar transportul de mărfuri şi persoane în cădere liberă.
Cât despre sensul giratoriu care va fi „plantat” în imediata vecinătate a terenurilor de tenis Fibec, nici nu mai are sens să vorbim, din moment ce traficul în zonă este cât se poate de lejer. Surprinzătoare este, însă, suma alocată pentru această investiţie. Aproximativ 30 de miliarde lei vechi se vor îngropa în acest proiect, pe cât de inutil în prezent, credem noi, pe atât de costisitor pentru vremurile pe care le trăim.

inutil pentru prosti, sau mai bine zis pentru putorile de la PNL care doar latra, va fi o iesire in DN 1 cu iesire pe sens, asa ca doar prosti care nu inteleg ce va fi acolo vorbesc sa nu adoarma , sau din rautatate ca acest primar a facut si face ceva .
Mult mai bine-ar fi sa-l faca la intersectia de la Casa Cartii…
iuliane, tata, mai treci o data prin scoala si invata sa scrii…iar acest primar…nu mai zic ce a facut si ce face, pentru ca stie toata lumea…poate ar trebui facut un top al celor mai.."nereusiti" primari…