UPDATE, ora.16.00.
La câteva ore după ce primarul Alin Moldoveanu lansa în spațiul public informația potrivit căreia fostul viceprimar al Câmpinei ar fi fost la curent, în timpul exercitării mandatului, cu faptul că apa potabilă este contaminată cu Clostridium, Adrian Pitigoi vine cu o replică, pe care a postat-o pe propria pagină de Facebook. Acesta susține ca n-ar fi avut cunoștință de existența bacteriei. Drept dovadă, acesta prezintă o copie adresei la care face referire Alin Moldoveanu, ce conține antetul complet din care reiese că înștiințarea a ajuns la fostul primar Horia Tiseanu, care a dispus către serviciul ADPP: „Rog din nou scrisoare pentru explicații și măsurile luate de Hidro Prahova”.
„De o săptămână Câmpina a rămas fără primar. Legenda vie, autorul de cărți de benzi colorate, omul care face minuni în administrație, Alin Moldoveanu a dispărut. Cum mi-am dat seama?! Simplu: problema apei potabile în municipiu este nerezolvată. In schimb, personajul mai sus menționat și-a exersat în această perioadă valențele de proxen, adică a făcut o anchetă ( căci a auzit el că autoritățile sunt în concediu și cineva trebuie să le țină locul) prin care a concluzionat faptul că eu sunt vinovat că el nu-și face treaba de edil. Mai exact a găsit un document din 2019 care la rezoluție are semnătura domnului Tiseanu dar nu contează, eu trebuia să visez ce documente ajung la mapa domnului primar și pentru că nu am făcut-o, proxenul m-a declarat vinovat.
Daca știam despre această problemă acționam, așa cum am făcut o și când a venit pandemia, dar nu am știut!
Se pare că în această săptămână a eșuat atât ca primar cât și ca proxen iar faptul că mă calomniază și minte la adresa mea deja sunt detalii.
Pana când ancheta începută din dispoziția domnului prefect se va finaliza, cred că domnul Alin Moldoveanu trebuie să rezolve problema urgent și să arate celor 25.000 de câmpineni care nu l-au votat că s-au înșelat!
La diversiuni știu ca se pricepe domnul primar (mi-a demonstrat astăzi când a anexat adresa pe care semnase domnul Tiseanu și a spus ca eu știam despre ea…mai jos adresa integrala)
Dar cum nu pentru diversiuni ocupa funcția, vreau de la primarul Câmpinei: strategie, fapte, termene si mai ales să aflu când apa redevine potabilă!?!?” – scrie Pitigoi.
Cu puțin timp în urmă, primarul Câmpinei, Alin Moldoveanu, a lansat un atac dur la adresa fostului viceprimar Adrian Pițigoi, pe care îl acuză, într-un mesaj postat pe pagina sa de Facebook, că a știut de mulți ani că apa din rețeaua publică nu este potabilă și că nu a luat nicio măsură în acest sens. Atacul lui Alin Moldoveanu vine ca răspuns la un apel pe care Adrian Pițigoi, liderul PMP Câmpina, l-a făcut pe pagina sa de socializare și în care cere autorităților locale ”să aplice urgent măsuri concrete pentru sprijinirea persoanelor în vârstă, a persoanelor cu probleme sociale și a celor cu dizabilități, astfel încât apa potabilă să ajungă la aceștia cât mai repede și de câte ori este nevoie”.

DSP a stiut , Hidroprahova a stiut , Primaria a stiut ca apa, la nivel de oras , este infestata .
Atunci, noi locuitorii orasului Campina , ar trebui sa -ii dam in judecatorii , pe cei care nu si-au facut datoria .
Apa din Campina este bogota si in foarte multe saruri insolubile ,litiaze ,cu care ,putem placa trotuare intregii . (Fac haz de necaz )
Domnilor. , noi consumatorii ,platim apa potabila, si asta trebuie sa curga la robinet, nu nepotabila .
Cine trebuie sa raspunda pentru sanatatea noastra ?
Prima grija este sa schimbati conductele vechi. Accesati fonduri europene pentru aceasta lucrare, si nu pentru pasaje sau sensuri giratorii !
Campina, nu este un oras atat de mare si cu strazi atat de largi, incat sa nu poata fi traversata strada .Am vazut ca terenul de fotbal de la Casa Siintei era de vanzare . De ce nu construiti acolo o parcare, sau pe alte locurile care sunt de vanzare, in diverse zone? Astfel , s-ar rezolva si problems parcarilor .De ce nu plantati trandafirii in spatiile verzi, parcuri,pentru ca infloresc din primavara pana in toamna,,sunt si frumosi, in acest fel ,cu banii economisiti ati face altceva?
Nu sunt de vina nici actualul primar nici fostul primar Tiseanu. Daca ar fi fost o problema recurenta din 2009 si pana acum ar fi murit jumatate din populatie in acesti 12 ani.. De vina sunt cei de la Hidroprahova si DSP, astia sunt responsabili 100% si ar trebui tarati prin instante..
Da. Mortul e devină.
LASATI PRIMARUL PE CARE L-AM ALES IN PACE SA LUCREZE!!