Preotul Ionuț Butoiu și-a lansat cartea „Luptă, rabdă și vei trăi!”

Duminică după-amiază, în Sala Praznicală a Complexului bisericesc din Slobozia, a avut loc lansarea unei cărți care, judecând după audiența extrem de numeroasă, a fost așteptată cu mult interes sau, în orice caz, a fost primită foarte bine. Aproape 250 de persoane (mai mult de jumătate stând în picioare) au venit la întâlnirea cu autorul cărții: preotul Ionuț Butoiu, care slujește la Biserica Spitalului Municipal. Strălucirea din privirile oamenilor era cea mai bună dovadă că lumea simțea că participă la un eveniment de excepție, la nașterea unei cărți deosebite, o carte plină de dragoste, de evlavie, de suferință și de simțiri profunde,  o carte-mărturisire a unui preot minunat, o carte-minune despre puterea lui Dumnezeu de a face minuni. Nemaiavând loc în sală, o mulțime de privitori erau adunați ciorchine în afara clădirii, privind cu nesaț prin geamurile imense la ce se întâmpla înăuntru. Preotul Petru Moga, moderatorul evenimentului, cel care a avut cuvântul de început, a mărturisit că nici Andrei Pleșu și nici alte personalități publice importante, care au fost fost invitate aici cu ocazia unor evenimente de seamă, nu au strâns mai mult de 120-130 de spectatori. „Ne lăudam că avem o sală îndeajuns de mare, dar observ astăzi că nu este chiar așa”, a punctat glumeț părintele Petru, dovedind că este același om spiritual pe care l-am știut mereu. 

Preotul Petru Moga, chiar și ieșit la pensie, slujește în continuare în Casa Domnului devenită model arhitectonic printre bisericile prahovene în primul rând grație lui Dumnezeu, dar și datorită osârdiei și străduințelor celui care a condus parohia de la Slobozia o viață de om. Și-apoi, se știe, adevărata slujire a lui Dumnezeu nu iese niciodată la pensie. Slujirea sacerdoțială a lui Dumnezeu nu se sfârșește decât cu sfârșitul pe acest pământ al slujitorului Domnului, cel dăruit cu sfântul har al preoției. Alături de autorul cărții, la masa din fața auditoriului, s-au mai aflat părintele Grigore Meșteroaie, actualul păstor al parohiei din Slobozia, profesorul Niculaie Meleacă (profesor de religie și istorie la Colegiul Tehnic Forestier, cel care a îngrijit și corectat textul cărții), precum și preotul Marian Ștefan, slujitor al bisericii din parohia Telega-Centru.

Sunt cuvintele autorului cărții, prin care preotul Ionuț Butoiu încearcă să-și explice sieși care este semnificația întâmplării care i-a schimbat viața. Cazul preotului de caritate (la momentul accidentului) din Spitalul Municipal Câmpina a fost prezentat intens în presa județeană, chiar și în cea națională. Părintele a ajuns în al doilea spital de stat al județului în 2007, pentru a alina suferințele bolnavilor și ale rudelor acestora. Un an mai târziu, pe când se afla la Costinești cu familia sa născută și nenăscută (soția era însărcinată în luna a șaptea, dar o avea în gijă și pe fetița lor de doi ani), în prima zi a sejurului la Costinești, părintelui Ionuț i s-a întâmplat un accident stupid: a căzut de pe o piatră a unui dig și și-a fracturat coloana în zona cervicală, paralizând total de la gât în jos. Dramaticul accident este povestit cu multă sensibilitate în carte, nu vrem să vă răpim din plăcerea lecturii, însă am dori să vă informăm că, după fractura cervicală și după prăbușirea sa pe fundul mării, unde a ajuns ca un corp inert, părintele a avut o revelație și a intrat în dialog cu Maica Domnului, după ce a început să se roage la Sfânta Fecioară Maria. Într-un târziu, nu știe nici el cum, a fost tras din apă și depus pe uscat, unde au început să-l năpădească durerile cele mai cumplite și vorbele oamenilor strânși în jurul său, care îl întrebau întruna ce a pățit. Medicii nu i-au dat la început nicio șansă de a trăi, apoi l-au anunțat că va rămâne paralizat toată viața. După mai multe operații chirurgicale complicate, dar reușite, după o recuperare medicală chinuitoare, cu o voinţă extraordinară, dar mai ales cu o infinită credinţă și dragoste în Dumnezeu, părintele Ionuţ şi-a revenit într-un mod absolut miraculos, în cel mai profund sens al cuvântului. Videcarea sa miraculoasă i-a șocat pe toți medicii. Din dorința fierbinte de a-i mulțumi lui Dumnezeu pentru că l-a binecuvântat cu un asemenea miracol, pentru a-i mulțumi Domnului că s-a născut a doua oară, părintele s-a gândit să purceadă la facerea unei lucrări plăcute lui Dumnezeu, la ridicarea unei Case a Domnului în incinta spitalului. O lucrare prin care dorea să-i mulțumească jertfelnic Celui de Sus, dar și să aducă alinare sufletească tuturor celor care aveau nevoie de ea, să panseze rănile sufletești ale pacienților spitalului, pentru ca rănile fizice pansate de către medici să se vindece mai repede.  Devenit provizoriu duhovnic al multor pacienți pe timpul spitalizării acestora, părintele Ionuț și-ar fi dorit să ajungă duhovnicul tuturor celor care i-ar fi trecut pragul capelei din curtea spitalului, pe care o vedea aievea în fiecare noapte, în fiecare vis, proiectul acesta mistuindu-i întreaga ființă, obsedându-i mintea și acaparându-i toate energiile și gândurile. Brusc, încăperea de la parterul spitalului primită de la conducerea unității, pe care o transformase în paraclis,  i se părea că devenise tot mai neîncăpătoare și tot mai nevrednică de a găzdui pacienții ca o mare cutie de rezonanță a rugilor acestora către Ceruri.  „A existat un teren în faţa instituţiei, sfinţit în anul 2001, unde, din diverse motive, nu s-a putut construi bisericuţa spitalului. În final, acest teren nu a mai putut fi folosit. Astfel, mi s-a dat un altul, în spatele spitalului, destul de îngust, de 207 metri pătraţi, din care suprafaţa construibilă va fi 80 de metri pătraţi. De fapt, o capelă de 11 pe 5, fără turlă şi fără clopot, cu 55 de metri pătraţi în interior”, avea să declare preotul Ionuţ Butoiu în primăvara lui 2012. Cu mare greutate a reușit părintele să obţină autorizaţia de construire. 

În mai multe rânduri, o parte a consilierilor municipali i-au pus bețe în roate proiectului. Dacă un investitor strategic ar fi cerut consilierilor teren pentru un proiect imobiliar mustind a „parandărăt”, ce s-ar mai fi înghesuit aleșii cârcotași să ridice mâinile până la tavan a vot pozitiv, pentru un proiect benefic ridicării standardelor civilizației materiale a comunității. Pentru civilizația spirituală mai era destul timp, mai la spate cu spiritul. Până la urmă, noul teren primit a fost sfințit de către un arhiereu, procedură absolut necesară pentru demararea lucrărilor. Un lucru deosebit, care trebuie neapărat amintit , este faptul că părintele a început demersurile de construire cu foarte puțini bani strânși, dar cu convingerea că Dumnezeu îi va trimite un ajutor de nădejde: „Ştiţi cum vreau să fac această bisericuţă? Eu nu vreau să mă duc să cer bani de la nimeni. Oamenii s-au săturat să mai dea! Au prea multe poveri financiare de biruit. Unde să dea mai întâi? Am zis că mă pun în genunchi şi mă rog la Dumnezeu, ca să trimită El pe cel care vrea să dea! Să zică finanțatorul care vine la mine că îmi dă bani din inimă, că a auzit că vreau să fac o biserică şi îmi dă şi el doi lei. Şi-l pomenesc ca ctitor toată viaţa mea! Să vină cine-o veni, dar să vină din dragoste pentru Dumnezeu. Cine are un surplus de bani în buzunar şi vrea să-l dea, e bine venit. Trebuie să vă spun că în spatele meu am, ca ajutor, şi preoţii din Câmpina. Ei sunt alături de mine. Vreau să le mulţumesc public tuturor preoţilor din Câmpina pentru că m-au susţinut cu bani. Eu nu am salariu. Şi ei s-au hotărât să-mi facă salariu numai să nu plec, pentru că trebuia să fiu numit preot în altă parte. Şi m-au luat sub aripa lor, făcând chetă lunar, pentru a avea salariu, plus că m-au susţinut şi pentru a face această biserică. Am strâns 7.000 de lei de când sunt aici, mai sunt 5.000, pentru că a trebuit să mai dau şi la proiect. Foarte puţin am dat, pentru că mi l-a făcut o doamnă arhitect, aproape pe degeaba. Orice ban pe care mi l-au dat l-am pus deoparte. Şi putem începe cu ei lucrarea”, declara optimist unui ziar local părintele Ionuț, cu puțin timp înainte de începerea lucrărilor, gândindu-se cu o imensă recunoștință ce ofrandă minunată îi va putea aduce lui Dumnezeu atunci când îi va închina bisericuța din curtea Spitalului Municipal.  

Cu ajutorul lui Dumnezeu și cu sprijinul unor finanțatori, în Duminica a 8-a după Rusalii, la 26 iulie 2015, a fost târnosită biserica din incinta Spitalului Municipal Câmpina. A fost o slujbă arhierească în toată regula. Slujba de târnosire și Sfânta Liturghie au fost oficiate de către Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, dintre care amintim pe protoiereul Grigore Melnic al Protoieriei Câmpina și pe părintele Ionuț Butoiu parohul bisericii Spitalului. Bucuria duhovnicescă a sfintei slujbe a fost sporită şi de numărul mare de credincioşi prezenţi, aproximativ 1000 de persoane. La final au fost oferite distincții și diplome celor care s-au ostenit în edificarea lăcaşului de cult. Astfel, părintele paroh Ionuț Butoiu a fost ridicat la rangul de iconom stavrofor, părintele Protopop Grigore Melnic și primarul Horia Tiseanu, precum și managerul Spitalului, dr. Tiu Călin, au primit diplome de recunoștință, iar familia ctitorilor a primit distincții de onoare. Prin primăvara lui 2017, pe când se afla pe Muntele Athos, la insistențele Părintelui Iulian de la schitul românesc Prodromu, preotul Ionuț Butoriu s-a hotărât să scrie cartea întâmplării dramatice care i-a schimbat viața. A scris-o într-o noapte și o dimineață, pe un caiet studențesc. În afară de un dialog imaginar de la începutul cărții, părintele Ionuț mărturisește în fața lui Dumnezeu și a oamenilor că ceea ce va descoperi cititorul în lucrarea sa nu este rodul imaginației sale, ci se bazează pe întâmplări reale, trăite de autor și de cei apropiați. 

Este una dintre ideile principale ale cuvântării părintelui Petru Moga la lansarea cărții părintelui Ionuț Butoiu. Moderatorul evenimentului, un orator apreciat, a subliniat că „părintele Ionuț și-a conturat în paginile cărții sale o experiență de viață, un lucru extrem de riscant pentru autor. Cartea lansată în mod oficial astăzi este însă de un real folos duhovnicesc. Se parcurge cu ușurință, este scrisă cu o mare sinceritate, simplu, dar impresionant, fără căutări de cine știe ce procedee stilistice. Cartea își revarsă conținutul abrupt, direct, de la inimă la inimă, să vă pregătiți și niște batistuțe, că s-ar putea să aveți nevoie de ele. Obligatoriu veți lăcrima, oricât ați fi de duri în structura dvs interioară. Notorietatea cărții s-ar putea să-l împovăreze pe autor.”

„Autorul acestei cărți nu este părintele Ionuț, ci este Dumnezeu, care a făcut posibilă această carte din dragoste pentru oameni. Lui Dumnezeu i se cuvine toată lauda pentru această carte. Iar dacă ea, cartea, îl va face pe părintele Ionuț să fie altfel decât este acum, probabil că vom putea vorbi despre o cruce harică primită de la Dumnezeu. Aceasta este o carte despre un preot autentic, de fapt, o carte despre toți preoții din România. Preoția înseamnă sacrificiu, dăruire, lacrimi de sânge. Haideți să îl onorăm pe părintele Ionuț cu câteva aplauze. […]  Cartea aceasta aș îndrăzni să spun că este o carte de teologie aplicată.  Ea răspunde la o întrebare pe care ne-am pus-o toți: ce facem atunci când suntem în primejdie de moarte? Părintele ne dă răspunsul: «Chemați-l pe Dumnezeu în ajutor». Îmi aduc aminte de expresia «Toate rănesc, ultima ucide».” Ne-am putea gîndi că ne apropiem cu fiecare secundă de moarte. Ce facem atunci, înaintea morții? Ne gândim la Dumnezeu, fără îndoială. Cartea este de lăudat, dar chiar și numai intenția de a o scrie era lăudabilă. Dumnezeu apreciază intențiile bune, chiar dacă uneori eșuăm în realizarea lor” – le-a spus celor din sală profesorul Niculaie Meleacă.

„Sunt atât de copleșit de zicerile antevorbitorilor mei, încât mă străduiesc să nu repet din ideile lor, pentru a nu fi acuzat de plagiat. Sunt copleșit și onorat de un auditoriu atât de numeros. Vă mulțumesc că ați venit într-un număr atât de mare. Probabil că o mare parte dintre dvs ați venit pentru a fi alături de mine. Mulțumesc și părinților care au găzduit acest eveniment. Nu cred că ar fi putut exista un mediu mai bun pentru lansarea cărții mele. Nu am vrut, multă vreme, să scriu această carte. Nu urmăresc nici un fel de popularitate. De vreun avantaj financiar nu mai vorbesc, că nu mi-a trecut niciodată prin gând. M-a convins Părintele Iulian, acest mare duhovnic de la Muntele Sfânt, de la schitul românesc Prodromu. Într-o seară, pe la ora 8, m-am retras într-o cameră, am aprins candela la icoana Maica Domnului, mi-am făcut rugăciunile cuvenite și apoi am luat un caiet studențesc și un pix și am început să scriu. Am scris toată noaptea și toată dimineața, până la prânz. Atâta am scris la această carte. La început scriam greu, îmi cădea pixul din mână, scriam foarte urât, nu înțelegeam nici eu ce scriam. Dar atâta timp cât Dumnezeu este cu noi și ne învață ceva, nimic nu ne poate da la o parte. Bine spunea Sfântul Pavel: Cine ne poate sta împotrivă dacă Dumnezeu este cu noi? Vreau să vă spun că îmi veneau în memorie o mulțime de date exacte. Din cauza suferinței am trăit starea omului care își dorea să moară. Cred că am gustat două secunde din iad, paralizat fiind. Atunci am considerat că această carte poate fi bună de citit pentru a-l încuraja pe omul care este deznădăjduit” – le-a mărturisit autorul sutelor de oameni veniți să îl vadă și să îl audă. 

Terminăm acest articol cu încheierea pe care a găsit-o potrivită părintele Ionuț pentru cartea sa. „Aduc mulțumiri și port recunoștință tuturor celor care mi-au fost alături, m-au susținut și sprijinit în momentele grele ale suferinței mele. Cu siguranță, mulți ar fi meritat să fie pomeniți în această carte, dar îi va pomeni Dumnezeu în Cartea Vieții”.

Adrian BRAD


Cartea poate fi comandată AICI: https://cityprintshop.ro/cartea-parintelui-ionut/