„Politica a fost mijlocul prin care am considerat că pot sprijini mamele și copiii aflați în situații de risc”

• D-ra Zaharia, spuneți-ne câteva cuvinte despre dvs., despre familia din care proveniți.

Sunt născută în 1949, la București, provenită din părinți ardeleni care au emigrat în București. Sub îndrumarea lor, observând ca avem talent muzical, împreună cu cei trei frați ai mei, am făcut școala de muzică, astfel încât cei trei frați ai mei sunt muzicieni ca meserie, profesori sau practicanți în orchestre, în străinătate. Eu cântam la pian, iar ei la vioară și la violoncel. 

• Cu toate astea, ați ales medicina. De ce ați renunțat la o carieră în muzică?

Din păcate, aveam mâna prea mică. Așa că am urmat cursurile până în clasa a X-a, când mi-am dat sema că creșterea se oprește pentru mine. A trebuit să trec de la școala de muzică spre matematică și spre liceul normal și astfel am absolvit Liceul „Emil Racoviță” din București. Pasul următor a fost în medicină. Prima dată am vrut să mă fac inginer silvic, pentru că îmi plăceau munții, excursiile, dar mi-am zis că aș vrea mai mult să salvez oamenii. Și atunci am dat la Facultatea de Medicină din Iași, tocmai pentru a mă detașa un pic de familie și de supravegherea prea strictă. Am absolvit facultatea în 1973. Aici am fost colegă cu dr. Pițigoi din Câmpina, cu dr. Jitărașu şi cu dr. Astărăstoaie. După facultate a urmat rezidențiatul și am ales specializarea Anestezie Terapie Intensivă. 

• Care a fost primul loc de muncă?

După rezidențiat am ales Spitalul Județean Galați, unde am lucrat până în 1995. 

• În ce împrejurări ați ajuns să vă practicați meseria la Câmpina?

Cunoșteam orașul, mai veneam în vizită la prieteni, dar după revoluție s-a ivit oportunitatea de a fonda primul ONG din Câmpina, în 1993, împreună cu doamna profesor Câmpeanu. Acest ONG venea să oficializeze o activitate pe care eu, fără să știu că o să vină revoluția, o începusem încă din 1988 și anume creșterea copiilor abandonați pe care îi întâlneam la spitalul din Galați. Acest proiect m-a adus la Câmpina, iar d-na Câmpeanu mi-a împărtășit ideile, ne-am completat foarte bine în lupta împotriva instituționalizării copiilor. Un copil abandonat într-o instituție, în primii trei ani de viață crește cu ochii în tavan, pentru că el are asociați încă zece copii de aceeași vârstă și nu evoluează deloc. Prin acest ONG aveam ca obiectiv să luptăm împotriva instituționalizării copiilor. Mi-a plăcut la Câmpina, s-a ivit și un post liber la spital și am rămas aici.

• Nu multă lume știe că sunteți persoana care a pus bazele realizării Bazinului de Înot Didactic. Cum ați reușit acest lucru?

Crescând copii eu însămi și ajungând aceștia la vârsta când ar fi trebuit să meargă la înot, am realizat că nu au unde. Aici, la Câmpina, nu mai aveau această posibilitate. În 2004, când a obținut Traian Băsescu președinția și Călin Tăriceanu era prim-ministru, profesorii din țară și din Câmpina au făcut o mare grevă, la începutul școlii. Voiau lefuri mai mari, 4% din PIB. Tăriceanu a acceptat atunci 3%, după multe runde de negocieri, spunând că restul de 1% îl dă pentru infrastructură școlară, prin asta înțelegând campusuri, școli, chiar și bazine de înot. Eu m-am legat de treaba asta și am contactat în primul rând toți profesorii de educație fizică din Câmpina. Unul dintre ei făcea parte din asociația noastră, domnul profesor Radu Lazăr. Prin el l-am cunoscut pe domnul profesor Grecu și pe ceilalți. Culmea era că ei aveau specializarea înot, dar nu aveau bazin. Am strâns semnături de la multă lume și am mers cu ele la Primăria Câmpina, să propunem realizarea unui bazin. Aici am găsit înțelegere la primarul Horia Tiseanu. Am căutat diverse locuri unde ar fi putut fi amplasat și au propus până la urmă terenul unde este amplasat actualmente bazinul. Numai că exista un impediment: terenul nu aparținea de primărie. Făcând multe drumuri, multă muncă de convingere, tot felul de demersuri și strângere de iscălituri pe la Ministerul Educației, căruia îi aparținea terenul, am reușit să îl trecem din custodia MEC în custodia Primăriei. Aportul meu a fost toată această alergătură la București și înapoi, de mai multe ori, obținerea de semnături și a tuturor aprobărilor pe care le cereau, pentru că terenul aparținuse Liceului Petrol. Am fost la Ministerul Educației, la Inspectoratul Școlar Prahova, la Compania Națională de Investiții și am primit într-un final un răspuns favorabil. Aceasta a fost o ințiativă privată, susținută de un grup de cetățeni ai Câmpinei. Mai târziu, primăria a preluat aceste demersuri și a demarat lucrările. Asta înseamnă societate civilă, din care eu eram parte, societate care vrea ceva, iar eu am dus această idee până la punctul în care s-a putut din poziția mea de reprezentant al unui ONG. La inaugurarea din 2011 la care am fost invitată și eu, dl. Tiseanu mi-a spus: „V-ați văzut visul cu ochii”. Și așa a fost. 

Acesta ar putea fi un alt proiect de viitor, pentru că vedeți că pe timp de vară nu există niciun ștrand, nici un bazin în care copiii să poată merge să înoate. Ar trebui din nou să pistonăm și să ne ocupăm și de asta. 

• Cum ați ajuns să simpatizați cu PNȚCD?

Mama și doi unchi ai mei au fost membri ai PNȚ. După revoluție s-a schimbat situația în țara noastră și au venit mulți străini în România, inclusiv francezi, englezi, italieni și intrând în legătură cu ei, cu francezii mai ales, am ințiat o legătură cu o asociație foarte puternică atunci, se numea SERA – Solidarités Enfants Roumains Abandonnés. Îngroziți de situația grea a copiilor din orfelinetele noastre, din toată România, au încercat să le refacă. Am reușit, în calitate de medic, să ajung prin ei la un alt medic, care după aceea a ajuns secretar de stat pe timpul CDR-ului, căruia i-am explicat că nu este o soluție refacerea lor, ci dezinstituționalizarea, nu să întărim acest sistem al orfelinatelor și să îl îmbunătățim, pentru că nu poate fi îmbunătățit.

Cea mai bună măsură pe care a luat-o CDR-ul a fost înființarea rețelei de asistenți maternali, care au scos copiii nou-născuţi abandonaţi din orfelinate și i-au pus lângă o femeie, lângă o familie care să-i crească așa cum au nevoie. Cu ei am putut să discut, ei au înțeles problema asta și având un partener de discuție, ba chiar și ajutor financiar, am putut să construim case în care să primim acești copii. Atunci am înființat primele case de tip familial la Câmpina. 

Ceaușescu ne-a lăsat cu 100.000 de copii abandonați, și acum, după 30 de ani, încă sunt 50.000 de copii fără familie. Atunci nu eram implicată în politică, dar am colaborat cu politicul de dragul copiilor. Am intrat în PNȚCD pentru că mi-am data seama că problema aceasta este o boală a României. Căutând printre cauzele acestei boli sociale a României, cu efecte dezastruoase, m-am întrebat ce trebuie făcut. Trebuie recunoscută, încurajată și remunerată munca mamelor, adăugată ca ani la vechime, pentru că o femeie care crește copii muncește. Politica a fost mijlocul prin care am considerat că pot atinge aceste obiective, prin care pot sprijini mamele și copiii aflați în situații de risc.

Există și o alianță, ARFO – Alianța România Fără Orfani, care unește ONG-uri, firme private, civili, biserici, la ale cărei ședințe am participat adesea și care are drept scop integrarea fiecărui copil din țara noastră într-o familie iubitoare. Promovează adopţia naţională şi internaţională.

Am intrat în PNȚCD în 2004. I-am cunoscut pe cei care erau deja în partid la acel moment dar, din păcate, partidul era poluat, iar mai târziu a luat-o spre stânga, spre PSD, odată cu venirea lui Aurelian Pavelescu, care a confiscat partidul în care nu mă mai regăseam. 

• În ce conjunctură ați ajuns în biroul de conducere al nou-formatului PNȚ Maniu-Mihalache și președinte al organizației Prahova? 

Niște oameni care credeau, ca și mine, în proiectele adevărate ale partidului au refăcut toată structura și în 2016-2017 au primit recunoașterea juridică, cu toate drepturile, fiind considerați fondatorii acestui nou partid. M-am regăsit în valorile lui și am spus de la început că eu vin cu acest proiect. Fiind un partid care luptă pentru dreptate, iar eu vrând dreptate pentru femei, m-au înțeles și m-au acceptat. Astfel am devenit președintele filialei județene și locale.

• Participați pentru prima dată în alegeri sub umbrela PNȚ-MM?

Da, este un partid nou cu rădăcini vechi și avem drept candidat pentru funcția de primar pe doamna Lidia Stadler, care îmi împărtășește ideile și care a înțeles necesitatea de a ne implica activ, ca femei și ca creștini, în bunul mers al societății. Pregătirea ei intelectuală și umană o recomandă pentru acest post, chiar dacă până acum nu a fost implicată direct în viața politică sau socială a Câmpinei în mod organizat, dar este un om deschis la nevoile celor din jur. Vom putea fi găsiți pe poziția 3 pe buletinele de vot. Celelalte persoane aflate pe lista noastră propusă pentru Consiliul Local sunt vechi membri ai partidului, din prima legislatură de după revoluție. O caracteristă a lor este că sunt monarhiști convinși. De asemenea, milităm pentru unirea cu Basarabia, pentru construirea unei Românii unite. 

• Credeți că aveți șanse reale de a obține un rezultat bun în aceste alegeri?

Nu spun că sunt șanse reale, dar depinde de câmpineni. Fiind un partid nou și neavând fondurile partidelor parlamentare, nu avem posibilitatea de a ne promova prea mult. Credem în șansa noastră, altfel nu am fi intrat în această competiție. Ne dorim o Câmpină cu copii frumoși și sănătoși!