De peste patru ani, autoritățile prahovene știu că podul de pe DJ 100E, peste râul Doftana, care face legătura cu comunele Telega și Brebu, nu mai oferă condiții minime de siguranță. Deși expertizele tehnice impun explicit construirea unui pod nou, iar investiția figurează pe listele autorităților județene încă din 2020, șoferii continuă să traverseze zilnic o structură aflată într-o stare avansată de degradare, veche de peste un secol (Consiliul Județean Prahova avansează ca dată a construcției anul 1902, în alte documente apare anul 1905). Între riscuri ignorate și promisiuni amânate, podul rămâne un pericol real pentru trafic și pentru siguranța publică.
Un pod vechi de 120 de ani, lăsat pradă degradării
În 2022, Consiliul Județean Prahova a solicitat o expertiză tehnică menită să evalueze starea reală a podului și să propună soluții de intervenție. Concluziile au fost alarmante: consolidat ultima dată în 2003, podul a ajuns astăzi într-o stare avansată de degradare.
Lipsa parapetelor, trotuarele denivelate și infrastructura îmbătrânită transformă acest pod, care are o lungime totală de aproape 152 de metri și o parte carosabilă de doar 5 metri lățime, într-un punct vulnerabil al rețelei rutiere județene. Mai mult, sub acesta sunt montate o conductă de gaze și o conductă de apă, ceea ce crește și mai mult riscurile în cazul unei avarii majore.
Expertul tehnic nota explicit în documentația întocmită în urmă cu aproape patru ani: „Podul se află într-o stare nesatisfăcătoare, cu elemente constructive aflate într-o stare avansată de degradare, ce necesită lucrări de reabilitare sau înlocuirea unor elemente (…). Starea tehnică a podului nu asigură condițiile minime de siguranță a circulației. Se impune realizarea unui pod nou”.
În plus, acesta avertiza că podul suportă doar încărcări de maximum 10 tone și recomanda montarea urgentă a unor indicatoare de restricție: tonaj maxim 10 tone, viteză limitată la 20 km/h și semnalizare pentru circulație alternativă pe un singur fir, măsuri care au fost implementate, dar care nu sunt respectate în totalitate de participanții la trafic. Nu de puține ori, pe pod pot fi observate autoturisme care circulă simultan pe ambele sensuri, în pofida semnalizării care impune tranzit alternativ. În aceste condiții, riscul depășirii limitei maxime admise este unul real și constant, mai ales dacă ținem cont de faptul că sunt suficiente doar cinci autoturisme, cu o greutate medie de aproximativ două tone fiecare, aflate pe același sens de mers, pentru a atinge sau chiar depăși pragul de 10 tone stabilit de expert.

Podul va fi inclus în SF-ul Centurii de Est a Câmpinei
În 2023, CJ Prahova a încheiat un contract pentru realizarea documentațiilor tehnice – DALI/SF – cu firma Bridge Consult SRL, în valoare de 156.000 de lei fără TVA. Deși acest pas era absolut necesar pentru demararea investiției, ritmul în care instituțiile avansează este departe de a fi unul alert, în condițiile în care expertiza subliniază riscul „distrugerii totale” a podului și al unor posibile accidente grave.
„Pentru acest pod există o expertiză tehnică și un studiu de fezabilitate întocmite în 2023, din care rezultă că se impune construirea unui pod nou, paralel cu cel existent, având o valoare totală estimată de 50 de milioane de lei. Totodată, acest pod a făcut parte din sectorul de DJ 100E propus la reabilitare și modernizare, pentru care s-a încercat obținerea unei finanțări pe fonduri europene, însă fondurile nu au fost obținute. În decembrie 2025 s-a bugetat, în schimb, SF-ul pentru Centura de Est a municipiului Câmpina, în care se va integra și SF-ul existent pentru acest pod, urmând ca procedura de achiziție publică să fie lansată în luna februarie 2026. După finalizarea SF-ului și aprobarea indicatorilor tehnico-economici prin HCJ, se va decide și finanțarea obiectivului. Rămâne de văzut, la întocmirea listei de investiții și a bugetului pe 2026, ce sume se vor aloca”, este răspunsul pe care l-am primit din partea reprezentanților CJ Prahova.

Navetiștii trag semnalul de alarmă: Plătim din buzunar nepăsarea autorităților!
Între timp, podul rămâne un punct negru pentru cei care îl traversează zilnic. Un cetățean din Câmpina, navetist spre Telega de 30 de ani, ne-a transmis o sesizare în care descrie coșmarul traversării zilnice: „Din nepăsarea celor care administrează domeniul public, noi cheltuim sume consistente pentru a ne repara mașinile. Turnarea unui covor asfaltic este o necesitate pentru a prelungi viața acestui pod atât de vechi și năpăstuit de nepăsare. În felul acesta, stâlpii de rezistență nu ar mai prelua șocurile produse de mașinile care străbat gropile din asfalt. Este o investiție minimă, de maximă urgență, care ar fluidiza traficul extrem de greoi. Vă rog, din curiozitate, să mergeți în aceste zile să vedeți cum arată și cum fac mașinile slalom printre gropi. După peste 30 de ani de navetă, vă pot spune că indolența șefilor de la județ va crea mari probleme în asigurarea legăturii dintre comune și oraș” – scrie Mihai V. în mesajul transmis redacției.
Până la construirea noului pod, Consiliul Județean are în vedere, din câte se pare, asfaltarea tronsoanelor deteriorate ale drumului DJ 100E din zona podului. Rămâne de văzut când se va întâmpla acest lucru.




Aceiași situație cu podul spre Poiana Cămpina care stă să cadă.Dacă mai adăugăm și strada Cămpineanu care arată exact ca după război , nu a mai fost asfaltată de vreo 30 de ani, realizăm că autoritățile din Cămpina sau împrejurimi sunt leite: , nepăsătoare, indolente și incapabile să administreze corect banii contribuabililor.Scandalos, rușinos , frustrant.Romănia își merită renumele de cea mai săracă și coruptă țară din UE.