„Poate că înainte să încheie socotelile cu viaţa, Iliescu va avea curajul să spună adevărul despre lovitura de stat din decembrie 89”

– Aveam 40 de ani şi pot să spun că eram destul de matur astfel încât să înţeleg ce se întâmplă. Cu ceva timp înainte de începerea evenimentelor de la Timişoara îmi făceam planuri, alături de un prieten, să fugim din ţară prin Ungaria. Mulţi încercau să părăsească România pe la Dunăre; am cochetat şi noi cu această idee, dar era prea periculos şi am renunţat. Eram hotărâţi să fugim în Vest, dar n-am mai apucat. Cu o zi înainte de 22 decembrie ne-am întâlnit la mine acasă şi am hotărât să ieşim în piaţa din Câmpina să manifestăm împotriva regimului şi a lui Ceauşescu. Găsiserăm o formă inedită de protest şi anume să folosim prima pagină a ziarelor „Scânteia”, „România Liberă” şi „Sportul” şi să scriem JOS COMUNISMUL pe poza dictatorului. Toate ziarele aveau zilnic pe prima pagină poze cu familia Ceauşescu. În piaţă era lume multă şi gândeam noi că aşa am putea să îi determinăm pe câmpineni să le urmeze exemplul celor din Timişoara şi Bucureşti. Noroc cu un amic, ofiţer în armată, care ne-a anunţat că Miliţia şi Securitatea aveau ordin să tragă în agitatorii ce destabilizează ordinea publică. Amicul ştia acest consemn de la socrul său, care era miliţian. Am renunţat să facem zaveră în piaţă şi bine am făcut, că cine ştie ce putea să iasă. În tot timpul ăsta ascultam Europa Liberă şi, bineînţeles, mesajele transmise la TV, unde Ceauşescu vorbea de huligani, agenturi străine şi subminarea statului. Sincer, nu credeam că se prăbuşeste sistemul, mai ales şi pentru faptul că, în prostia lui, Ceauşescu avea dreptate când vorbea de implicarea agenturilor străine în revolta de la Timişoara. Aici fac o paranteză şi vă spun că nea Nicu n-ar fi picat dacă nu făcea marea greşeală să spună că vrea să facă un soi de bancă mondială şi să împrumute el ţările în curs de dezvoltare. Evident că marea finanţă evreiască, ce controlează tot în lumea asta, a reacţionat şi a făcut în aşa fel încât să îl termine. Realitatea este că totul se învârte în jurul resurselor minerale şi a banilor. Ceauşescu devenise periculos pentru că îşi plătise datoriile externe şi România avea resurse să trăiască din comerţul exterior, cel cu ţările arabe. A plătit cu viaţa pentru asta.

– Să nu uităm de cele rele făcute de Ceauşescu şi mai ales de preţul plătit de populaţie pentru plata datoriilor externe. 

– Sigur că a făcut multe rele. Doar am vorbit [în prima parte a interviului, publicată în data de 27 august 2019 – n.r.] de Securitate şi ororile ei. Am vrut doar să spun unde a greşit Ceauşescu în context internaţional şi de unde i s-a tras. În 22 decembrie s-a întâmplat ceea ce ştim cu toţii şi începuse efervescenţa prin uzină cu gărzile patriotice ce primeau puşcoace şi se organizau să apere nu se ştie ce. Când am ajuns la cantină tocmai se anunţa la radio şi TV că trădătorul Milea s-a sinucis şi atunci am înţeles că situaţia e gravă. Ulterior, am aflat de fuga dictatorului şi atunci am ieşit cu toţii afară, în curtea uzinei, chiar dacă două personaje, şefi de secţii, unul dintre ei cunoscut şi azi în viaţa publică, înjurau muncitorii de mama focului şi voiau să îi ţină cu forţa la locul de muncă. Oamenii, destul de speriaţi, dădeau să se întoarcă, dar până la urmă au ieşit cu valul, fără să mai ţină cont de cei doi satrapi, comunişti sadea, nişte jigodii în esenţa lor. În curte, muncitorii au început să vocifereze şi să strige contra regimului, unii chiar să înjure conducerea uzinei şi pe cei doi care s-au opus ieşirii lor în curte. Altul a scos un televizor pe geamul căminului de nefamilişti situat la poarta uzinei şi ne îndemna să-l ascultăm pe KGB-istul Militaru, unealta lui Iliescu, general de armată. N-am stat prea mult în curte pentru că am plecat la Casa Tineretului, unde se strângea poporul răzvrătit. 

– Sunt multe poveşti, cu versiuni diferite, legate de momentul acela petrecut la Casa Tineretului. D-voastră ce vă mai amintiţi?

– Acolo am găsit multă lume, inclusiv pe unul care filma de zor şi îi spunea altuia că filmarea respectivă îi foloseşte în orice situaţie, fie că pică regimul şi le arată noilor conducători revolta populară, fie că nu pică şi duce filmul la Securitate, să îi identifice pe agitatori. Evident că un astfel de om era informator! Cam ăştia erau unii dintre cei aflaţi în momentul acela la Casa Tineretului. Printre altele, am participat acolo şi la negocierile grupului care a întocmit lista primului FSN pe oraş. Cel care s-a ocupat a fost căpitanul Cercel, el a întocmit acea listă. Am citit în interviul pe care vi l-a acordat [publicat în ediţia din 6 august 2019 – n.r.] că nu recunoaşte acest lucru. Hai să fim serioşi! El a făcut prima listă a FSN-ului. Am fost şi eu trecut pe lista aceea scrisă la pupitrul din sala mică de şedinte a Casei Tineretului. După aceea ei au plecat la Primărie, să îi dea jos pe de la partid, iar eu am rămas să apăr clădirea împreună cu Văleanu, Niţă, Marcel Popescu şi alţii. Seara m-am întors la uzină şi am organizat paza de noapte, o chestiune extrem de riscantă în haosul acela. Se zvoneau tot soiul de chestii legate de terorişti şi nu mai ştiam în cine să avem încredere. Gărzile patriotice aveau arme şi nu prea erau instruite cum să le folosească. Era un real pericol să mergi în inspecţie la posturile de pază. Nu aveam stabilit niciun cod şi oamenii erau speriaţi de zvonurile false. La un moment dat am auzit focuri sacadate de mitralieră venind dinspre secţia SDV. Cei aflaţi în postul de acolo s-au speriat de lovitura de ciocan de la forjă şi au descărcat un încărcător în direcţia respectivă. O nebunie! Din fericire nu s-a întâmplat nimic grav.

– FSN-ul a fost rezultatul unor aranjamente sau o emanaţie spontană a gloatei pestriţe?

– Şi una şi alta. Nu prea cred în coincidenţe şi au fost prea multe. Tocmai de aceea, în 23 decembrie, am vrut să plec la Bucureşti împreună cu un grup de colegi. Cu arme şi maşini. Noroc că ne-a oprit directorul comercial Marinescu, că altfel puteam să avem soarta celor trimişi la Otopeni. Între timp s-a ales şi FSN-ul pe uzină şi, dintre toţi, a fost pus să conducă Eugen Bucur. Atunci a fost o chestie grozavă, pentru că la Primărie, prin nu ştiu ce împrejurare, a fost ales Victor Bercăroiu, fostul viceprimar comunist, să conducă FSN-ul pe oraş şi noi, de la Neptun, am respins categoric această variantă. Am citit în gazeta dvs. că Bercăroiu recunoaşte acest lucru. Bucur n-a avut curajul să meargă la judeţ şi să reclame această situaţie, aşa că am fost noi, iar Bercăroiu a fost schimbat cu Pelceag. După el, a urmat Hănciulescu, un om socotit disident la vremea aceea pentru că a avut curajul să se opună – în sensul de a se exprima explicit – realegerii lui Ceauşescu la ultimul Congres, înainte de 1989. FSN-urile au avut, în mare parte, rolul de a readuce la putere fostele structuri comuniste. Activiştii PCR, sub toate formele lor, au rămas în noile structuri democratice şi au intrat în politică. Azi îi găseşti în toate partidele, de la stânga, la dreapta.

– Să fi fost Iliescu atât de abil în a pune în aplicare un plan naţional de restaurare a comunismului?

– Scenariul ăsta a fost bine pus la punct de Iliescu, cu mult timp înainte de revoltele de la Timişoara. Bătrânul edec ştia ce avea să se întâmple şi a organizat o lovitură de stat, cu sprijin de afară, alături de facţiuni militare (gen. Militaru) şi securiste (Virgil Măgureanu). Puţini îşi amintesc azi de interviul lui Radu Nicolae din mai 1990  în care acesta explică foarte clar toată conspiraţia, inclusiv executarea lui Ceauşescu. Caseta cu acest interviu bombă a fost proiectată în Piaţa Universităţii cu trei zile înainte de primele alegeri libere. Am avut şi eu înregistrarea, dar nu mai ştiu la cine a ajuns. Oricum, a fost şi publicat, integral, în „Expres Magazin”, un ziar de mare tiraj în timpul acela. La nivel  înalt, treaba a fost pusă la cale de ruşi şi americani. Este de notorietate întâlnirea dintre Gorbaciov şi Bush, la acea vreme, care au pus la cale destrămarea blocului comunist, punct cu punct. România trebuia destabilizată, conform acelui plan, care viza inclusiv cedarea Transilvaniei. Norocul nostru, dacă se poate spune aşa, a fost că o bună parte din armată şi chiar din Securitate s-a opus acestui plan diabolic. Unul dintre cei care s-au opus a fost generalul de armată Guşă, care dincolo de rolul nefast de la Timişoara, are marele merit de a fi refuzat intrarea ruşilor în ţară şi a dat peste cap planul lui Iliescu. Căutaţi în arhive momentul când Guşă a refuzat să vorbească la telefon cu ministrul apărării rus. Ce a păţit Guşă după aceea? A murit subit, măcinat de un cancer la oase. Sunt multe de spus în povestea asta. Mărturisesc că am citit foarte mult pe această temă şi sunt convins că în ’89 a fost lovitură de stat. Poate că înainte să încheie socotelile cu viaţa, Iliescu va avea curajul să spună tot adevărul despre lovitura de stat din decembrie 1989. Tot acest scenariu a fost clădit pe ideea restauraţiei comuniste. Ei au primit ordin să-l distrugă pe Ceauşescu şi să ocupe toate structurile statului. La nivel central aşa s-a întâmplat şi ulterior şi la nivel local. În decembrie ’89, revoltele de stradă au fost ticsite de informatori ai Securităţii. Emulaţia momentului a adus în stradă sute de mii de oameni obişnuiţi care au fost manipulaţi de cei aflaţi în spatele cortinei. Vă amintiţi câte dezinformări au curs zile întregi şi câţi oameni nevinovaţi au trecut prin acest purgatoriu? Vă amintiţi cum au fost primite partidele istorice şi câte mizerii au înghiţit cei care au stat ani de zile prin puşcăriile comuniste? Vă amintiţi cu ce procent a câştigat Iliescu primele alegeri libere în 1990? Cum a fost posibil ca după 50 de ani de comunism să câştige alegerile un comunist notoriu şi camarila lui? Simplu! Totul a fost o manipulare ordinară pusă la cale de oamenii vechilor structuri care aveau tot interesul să susţină restauraţia comunistă. De ce? Pentru că Iliescu îşi dorea puterea şi structurile urmăreau să pună mâna pe ţară şi să se umple de bani. Până ne-am trezit noi, au început să ne căsăpească cu minerii şi trupele speciale, după care au furat şi distrus tot ce se putea: industrie, agricultură, turism, comerţ, absolut tot. După ’89, România a fost condusă de nişte derbedei care au ascultat ordinele primite de la vechea şi noua Securitate, dar şi din afara ţării, pentru te miri ce privilegii, fără să le pese de ţară. Poate cineva se întreabă unde au fost oamenii de bună credinţă în tot acest timp!? Ei bine au existat şi există, dar laşitatea la români e mare. Se mulţumesc cu puţin şi le e teamă să nu îi supere pe şefi. Aşa că nu e cazul să ne mai întrebăm de ce am ajuns aici.  

– Vorbiţi în continuare despre fosta Securitate, informatori şi influenţa acestora în evenimentele din decembrie 1989. Sunteţi convins că structura securistă a avut un rol important în ceea ce dvs. afirmaţi că a fost lovitura de stat din 89?

– Sunt absolut convins că fără sprijinul unei anumite părţi din Securitate, Iliescu şi camarila lui n-ar fi reuşit să dea jos regimul Ceauşescu şi să-l execute pe dictator. În decembrie 1989, ştiu sigur că ofiţerii de securitate au trimis în stradă toţi informatorii şi agitatorii avuţi la dispoziţie. Îmi amintesc că în zilele fierbinţi din perioada 18 – 23 decembrie 1989 au început să dispară câţiva „amici” din grupul nostru de prieteni. Ne întâlneam la mine în casă să discutăm tot ceea ce se întâmplă, să ascultăm Europa Liberă şi „amicii” n-au mai venit la întâlnire ca de fiecare dată. Aveam să aflu mai târziu că au fost trimişi cu „treburi” prin cercuri mai importante. Noi nu mai prezentam prea mare interes. În ceea ce priveşte subiectul în sine, răspunsul este că nu-mi place să vorbesc despre aceste lucruri, dar aş vrea ca lumea să înţeleagă faptul că poliţia politică în România, şi mai ales nenorociţii de turnători, au distrus multe vieţi şi au sădit răul în societate, un rău care continuă şi azi, bine păstrat în mentalităţile multora. 

Am văzut că după publicarea primei a părţi a interviului s-au găsit destui care să mă ponegrească. Îi supără adevărul şi asta spune tot despre aceşti indivizi. Şi ca să nu fie discuţii şi detractorii mei să nu doarmă liniştiţi, vă rog să publicaţi acest document în care CNSAS scrie negru pe alb că nu am colaborat cu Securitatea. Asta aşa, pentru oamenii de bună credinţă care citesc ce spun eu aici şi pentru cei care mă cunosc. (F.F.)