Știri

Pictură şi lecturi publice

  • Vernisajul de pictură „Elisabeta Stănciulescu”
  • „Proză scurtă” – Serghie Bucur
 În penultima ediţie a săptămânalului nostru apreciam preocuparea Cercului Literar „Geo Bogza” al Casei Municipale de Cultură privind diversificarea formelor de activitate iniţiate – conferinţe şi lecturi -, ambele bucurându-se de o largă audiţie la public. Seria surprizelor plăcute, cu care a debutat anul cultural 2011, a continuat şi la ultima întâlnire a cenacliştilor de săptămâna trecută, cu un reuşit „cuplaj” de pictură şi lecturi publice.
Florin Dochia, amfitrionul evenimentului, a salutat prezenţa distinşilor oaspeţi: Constantin Trandafir, Christian Crăciun, Gherasim Rusu Togan, Alexandru Blank, Elisabeta Stănciulescu, Alin Ciupală, Iulian Moreanu, Serghie Bucur, Florin Frăţilă, Ştefan Al. Saşa, Emil Sud, Elena Murariu, Ion Mircea şi alţi iubitori ai culturii româneşti.
În prima parte a programului, doritorii de artă au admirat vernisajul pictoriţei Elisabeta Stănciulescu, în cadrul căruia culoarea, ca principal mijloc de expresie al artei autoarei, a fost aleasă cu grijă, asigurând valoarea estetică a lucrărilor. „Aşezarea pe pereţi a tablourilor – a apreciat Florin Dochia – a creat o altă atmosferă, a încălzit acest spaţiu. Expoziţia a impresionat prin formă şi culoare”.
În acordurile discrete ale unei simfonii clasice, activitatea a continuat cu etapa a doua a ciclului de lecturi publice, cu proza scurtă, susţinută de scriitorul Serghie Bucur, care a oferit invitaţilor câte un set de materiale („Infracţiune”, „Vedenia”, „Premiera”, „Naufragiul”, „Aer curat”, „Asfalt încins”), dintre care le-a prezentat pe primele două.
Apreciind calitatea lecturilor, literaţii au ţinut să facă unele comentarii interesante. „Serghie Bucur scrie foarte bine proză. Are capacitatea scriiturii. Scrie nuvelete. Foloseşte un sistem de referenţialitate” (Constantin Trandafir); „Serghie Bucur este un cumulard: prozator, poet, pictor, pianist. Este foarte greu să scrii o proză care să aibă impact asupra cititorilor” (Alin Ciupală); „Ultima proză citită părea de genul fantasticului, la o lume ireală, ceea ce este o calitate. Dintr-o expresie normală, banală, aura pe care o îmbracă piesa duce la ceva miraculos” (Florin Dochia); „Lectura să fie rezumativă, iar cenacliştii să primească anticipat materialele” (Alexandru Blank).
Receptiv la aprecierile şi recomandările colegilor, ziaristul Serghie Bucur şi-a exprimat bucuria revederii, satisfacţia reluării activităţii cercului literar (care însumează peste 500 de întâlniri) şi, mai ales, asupra noilor forme de manifestare.
Prezentarea calendarului activităţilor culturale pentru lunile februarie – martie 2011, de către Florin Dochia, a încheiat o reuşită serată literar-artistică. (Theodor MARINESCU)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare