“Am ambiţia ca această grupă să devină cea mai bună din istoria clubului Coruna şi din istoria fotbalistică a municipiului Câmpina”, ne-a declarat Roberto Opanschi, antrenorul grupei ‘94-’97 a clubului Coruna. “Echipa – a continuat tehnicianul câmpinean – s-a format în luna august a anului trecut. Primele luni am făcut antrenamente doar în sală, iar prima lor competiţie a fost Cupa «Moş Crăciun» din decembrie. Apoi, am trecut la terenul mare, iar în cursul acestui an am disputat nu mai puţin de 22 partide amicale. Din acest sezon, echipa va fi înscrisă în Campionatul Judeţean, lotul nostru având cea mai mică medie de vârstă. Clubul Coruna îşi pune mari speranţe în aceşti copii şi cheltuieşte pe măsură – numai abonamentele de transport, pentru că marea lor majoritate sunt din localităţile limitrofe, costă aproximativ 12 milioane lei vechi lunar. De asemenea, pentru că dorim să aibă condiţii cât mai bune, toate meciurile de pe teren propriu, din campionat, le vom juca pe stadionul «Rafinăriei», ceea ce înseamnă alte 20 milioane lei vechi, aceeaşi sumă fiind cheltuită şi pentru două seturi complete, noi, de joc”.De altfel, primul joc din noua ediţie de campionat va avea loc chiar joi, atunci când Coruna Câmpina se deplasează la Ariceşti, pentru a se confrunta cu echipa similară a clubului Viitorul, din localitate. Lotul de jucători: Vlăduţ Iscru, Ionuţ Corniţă, Mădălin Dumitra (portari), Marian Roşca, Vlad Matache, Vlad Burlacu, Luis Voicu, Alin Voicu, Bogdan Şoldan, Andrei Ţiţei, Andrei Negoiasă, Ionuţ Postolache, Alexandru Pâslan, Ionuţ Teleanu, Daniel Bondilă, Alexandru Banu, Stan Mancu, Bogdan Radu, Bogdan Stanciu, Mihai Pupăză, Matei Mihalache.
Conducător: Vasile Iacob
Antrenor: Roberto Opanschi
Redacția Oglinda încurajează un schimb de idei liber și deschis. Cu toate acestea, vă rugăm să evitați limbajul vulgar, atacurile la persoană, amenințările sau incitările la violență. Orice mesaj care conține injurii, amenințări sau discurs de ură bazat pe rasă, etnie, religie, orientare sexuală sau alte caracteristici personale va fi șters. Mulțumim pentru înțelegere!