Sunt bineveniți mai ales oameni de acțiune, cu idei și spirit pozitiv, fie specialiști (arhitecți, muzeografi, profesori, artiști, istorici, oameni de cultură și de turism), fie simpli pasionați de Câmpina, istoria și valorile ei. Primul scop al întâlnirii este de a cunoaște mai bine patrimoniul – pus sau nu în valoare – al orașului, și de a vedea cum putem aduce împreună câmpinenii interesați de popularizarea și conservarea lui durabilă. Găzduiți de o ambianță primitoare și potrivită subiectului, vrem deocamdată să ne cunoaștem, să schimbăm idei și să vedem cum putem face mai multe pentru pasiunea ce ne unește. Discuția va porni de la o succintă prezentare a câtorva subiecte legate atât de imobilele protejate de lege, cât și de cele neprotejate dar valoroase pentru oraș. Inițiator și moderator al întâlnirii: Mădălin-Cristian Focșa.