Anul 2012 va rămâne unul de referinţă în politica românească postdecembristă. Decăderea regimului portocaliu, patronat de Traian Băsescu şi apogeul alianţei social-liberale (USL) – victoria zdrobitoare în alegerile locale şi parlamentare – au adus importante modificări în mentalul colectiv al societăţii româneşti. Divizaţi brutal de ciocnirea celor două blocuri politice, românii au văzut doar ceea ce li s-a arătat, fără să poată înţelege în profunzime dimensiunea jocurilor politicianiste din culise. Volumul „Pacienţii politici”*, pe care îl publicăm acum în serial, îşi propune să scoată la lumină aspecte importante din partea nevăzută a politicii locale, judeţene şi naţionale: jocurile din jurul puterii, camaraderiile de conjunctură şi, pe alocuri, impostura, care inevitabil vor duce, în anii următori, la prăbuşirea eşafodajului.
27 martie 2012. Mitul lui I.C. Petre s-a făcut ţăndări. Nu mă surprinde arestarea primarului din Băneşti. În ultima vreme se credea de neatins. Cu puţin timp înainte de momentul fatidic, am încercat să-l avertizez public, în gazetă, că este pe un drum greşit: „Pe Ion Costache, omul cu privire vicleană (iscoditor, gata oricând să te cumpere ori să te vândă), îl cunosc de aproape zece ani, de când era angajat al Consiliului Local Câmpina. Mult timp, până a dat de putere şi de bani, a fost un tip relativ în regulă (…) La scurta vreme, însă, aflat în mijlocul avuţiilor publice şi a meschinăriilor politice, şi-a arătat adevărata faţă, aceea a unui om al interesului, lipsit de scrupule, care a învăţat extrem de rapid arta manipulării. El ştie că oamenii simpli sunt uşor de păcălit şi tocmai de aceea, sub pretextul bunelor intenţii, îşi face de cap cu averea publică. Am să vă dau doar câteva exemple: compania de apă din localitate a intrat în faliment cu datorii de miliarde, groapa ecologică de gunoi a devenit o sursă de venit pentru diverşi politruci portocalii de la Câmpina, a vândut zeci de hectare de teren cu preţuri de nimic unor oameni din anturajul său şi multe altele, care vor ieşi la lumină probabil în curând. (…) Lumea vorbeşte despre conturi în euro, proprietăţi la Sinaia, aur şi maşini de lux. (…) Petre Ion Costache a demonstrat în ultimii ani că poate fi un bun gospodar, chestiune pentru care, de altfel, nu trebuie să-i mulţumească nimeni din moment ce pentru asta este plătit. Dar eu unul, dacă aş fi în situaţia să-i încredinţez o avere (cum ar fi, în cazul de faţă, una publică) nu aş dormi liniştit noaptea”.
N-a înţeles (sau poate că era prea târziu) şi s-a dovedit că am avut dreptate! Mitul lui I. C. Petre, arestat pentru fapte de corupţie, s-a făcut ţăndări într-o clipă.
29 martie 2012. Ne omoară stresul și aroganții. Suntem prea puţini pentru o campanie atat de grea! Totul trebuie făcut pe repede înainte şi asta ne duce de multe ori cu capul în zid. PSD-ul nu mişcă un deget! Vigu promite tot timpul că va rezolva situaţia cu „aliații”. Mirică se arată foarte dezamăgit și vrea să renunțe. Asta ne mai lipsea! La prânz a insistat să ne vedem în cafeneaua italienească din zona notariatelor. După ani de activitate la vârful partidului, pare obosit şi demobilizat în faţa baricadei comunicaţionale impusă de Vigu. Se simte inutil „într-o grupare politică aflată la discreţia unui singur om”. În plus, nu mai acceptă ordine transmise printr-un aghiotant dubios. Am încercat să-l calmez, dar orice argument pare de prisos. Sper să-şi revină. Delicată situaţie!
30 martie 2012. Am visat că eram pe câmpul de luptă, în sinistra Siberie, alături de arogantul Napoleon, ce conducea o armată pustiită, hrănită cu iluziile sale de preamărire. Câştiga redute părăsite şi bătălii cu vântul, fără să înţeleagă că adversarul îi desena răbdător înfrângerea.
1 aprilie 2012. Prima zi de propagandă la „cină”. N-a fost o păcăleală! Vigu a avut astăzi 17 invitați din zone diferite ale oraşului și înainte să intre în discurs a ţinut să-mi spună că aghiotantul critică vehement noua metodă propusă de mine. Acelaşi Dănilă care în faţa mea s-a arătat foarte încântat de idee şi chiar a venit cu unele îmbunătăţiri. Un duplicitar, frustrat de propriile limite! Încerc o definiție pentru acest valet: zero-treabă, non-treabă, anti-treabă, sub-treabă. Cum bine spune C. Noica, „bălăcească-se în mlaștina vieții cine nu vrea să fie om”.
După discuția cu cetățenii, Vigu a cerut programări zilnice și cât mai mulţi ascultători.
2 aprilie 2012. Malaxorul întâlnirilor la „cină” funcţionează neașteptat de bine. Până şi PSD-ul recunoaște eficienţa găselniţei. Nu le convine situația și ne studiază toate mişcările din boscheți. Nea Nelu încă așteaptă ordine să intre în acțiune. Mai nou, mă ocup exclusiv de planificarea şi organizarea „cinelor”, spre disperarea aghiotantului, care nu vrea cu niciun chip să pună în aplicare o idee ce îmi aparţine. Jalnică creatură! Au ieşit scântei! Vigu l-a obligat să se ţină de căruţă. Altfel, dispare!
După-amiază am ajuns în Bucureşti, la cursuri. Masterul pe teme de conflicte şi crize se suprapune peste toate activităţile cotidiene şi mă simt foarte obosit. Am sperat ca în semestrul ăsta să avem un program mai lejer, cu mai puţine seminarii, examene şi proiecte ce necesită amplă documentare. Din păcate, exigenţa profesorilor, unii dintre ei somităţi în geopolitică/geostretegie, este în continuă creştere. Partea bună este că îmi place ceea ce studiez. După patru ore de curs cu profesorii Hlihor şi Coşea am ieşit la o cafea, în Centrul Vechi, cu doi colegi, unul dintre ei Walter, secretar doi la Ministerul de Externe. Un tip interesant, dar destul de alunecos. Nu ştiu cu ce se ocupă în diplomaţie şi nici n-am aflat mare lucru de la el. Susţine că plimbă hârţoage. Nu prea cred! Celălalt coleg, Romică, mult mai sociabil, lucrează în presă, la un cotidian central. E uns cu toate alifiile. După un ceas am părăsit stabilimentul sub privirile insistente ale unor fătuci fără sutiene, băutoare de tequilla. În Centrul Vechi se lăsa întunericul, iar noi nu mai aveam de cheltuit decât timpul.
Florin Frăţilă
(va urma)
*) „Pacienţii politici”, Editura Fundaţiei Culturale Libra, 2015
Episodul anterior poate fi citit AICI 
