Știri

O întrebare – deschisă – adresată D-lui Mircea Cosma şi Consiliului Judeţean:

Cât din patrimoniul adunat de Profesorul Nicolae I. Simache 
se mai păstrează azi în Muzeul de Istorie ?

Spre ştiinţă: D-lui Prefect al Judeţului Prahova

Onorate autorităţi,
O privire în istoria judeţului Prahova ne arată că, pe cât de important a fost patrimoniul acumulat aici, pe atât de harnici s-au dovedit a fi şi cei care s-au străduit să-l distrugă. Uneori, victoria acestora din urmă a fost totală, încât, din palatul, cetatea şi oraşul regelui care a purtat coiful de aur de la Poiana Coţofeneşti, nu se cunoaşte nici măcar o singură piatră. Cam tot atât a rămas şi din Palatul Domnesc de la Ploeşti al lui Mihai Vodă Viteazul.
De la aproape nimic la ceva mai mult avem din castrele romane de la Gherghiţa, Târgşorul Vechi, Câmpiniţa, Mălăeşti şi Drajna de Sus. Biserica lui Vlad Ţepeş de la Târgşorul Vechi – oraş în care Voevodul a pus mâna pe tronul Ţării Româneşti – stă să se surpe cu totul. Hanul Roşu – în care Profesorul Simache făcuse Muzeul transporturilor de pe Valea Teleajenului – a (fost?) ars în urmă cu mai bine de zece ani. Din complexul arhitectural amenajat de Toma T. Socolescu la Câmpina, în jurul Colegiului Naţional „Nicolae Grigorescu”, cuprinzând Palatul Domnesc, Şcoala Domnească, Gimnasiul şi clădirea Liceului, au fost rase, după Revoluţia din 1989, Palatul Domnesc şi Gimnasiul, iar la Ploeşti, Catedrala Eroilor „Sf. Ioan Botezătorul”, proiectată de acelaşi adevărat zeu al arhitecturii, a fost compromisă acum printr-o schi(s)monoseală ce nu mai are nimic cu grandoarea şi limpezimea schiţei originale.

De falsificări are parte şi patrimoniul mobil al Muzeului de Istorie şi Arheologie al Judeţului Prahova. Presa a relatat anul trecut despre furtul a 18 capace de aur de la 15 ceasuri de aur din tezaurul Muzeului Ceasului. Lia Maria Voicu, directoarea generală a Muzeului le-a cerut d-nelor Elisabeta Savu – şefă de secţie – şi Mariana Moldoveanu – gestionară – să meargă la Bucureşti şi să caute un bijutier care să confecţioneze alte capace. Adică să le falsifice. În loc să anunţe poliţia, care să încerce să recupereze capacele originale. Era directoarea Muzeului direct implicată în acest furt, de a încercat să tăinuiască – şi a şi reuşit, câţiva ani – comiterea lui? Este numai o întrebare.
Am scris şi eu un articol pe această temă: Furtul din tezaurul Muzeului Ceasului din Ploeşti, publicat în săptămânalul „Oglinda de azi”, de la Câmpina, anul XI, nr. 1338, din 7 Septembrie 2010, p. 10. Aminteam acolo că Muzeul Ceasului a fost ţinta hoţilor şi în vremea directorilor anteriori, Nicolae I. Simache şi Victor Teodorescu, dar că aceştia n-au ezitat nici un minut să anunţe poliţia. Că, în alte muzee, ceasuri care nu sunt mai prejos decât cele de la Muzeul Ceasului, au cote adecvate – ceasul Mariei Antoaneta are valoarea de 30.000.000 de dolari, de exemplu – iar nouă nu ne-a spus nimeni ce valoare avea ceasul de aur dăruit de ţarul Alexandru al II-lea ploeştenilor, în 1877. Păstrat intact până la directoratul Liei Maria Dulgheru/Voicu. (N-ar trebui oare să ne întrebăm: Ce fel de oameni au trăit în Ploeşti până la noi şi cum au reuşit ei să-şi apere valorile, deşi au trecut peste ei şi răsboaele mondiale şi revoluţiile?!) Îmi îngădui să transcriu începutul penultimului paragraf al articolului:
„Astfel că ne putem întreba: Dacă furtul din expoziţia din Muzeul Ceasului este numai vârful aisbergului? Şi dacă din colecţiile Muzeului au fost furate ceasuri cu totul? Şi alte obiecte preţioase, din metale preţioase? Şi nu numai obiecte, dar şi tablouri şi documente şi cărţi vechi şi numismatică şi piese filatelice şi cine ştie ce alte valori inestimabile, din inimaginabilul tezaur cultural adunat în Muzeul de Istorie şi Arheologie al Judeţului Prahova şi în secţiile sale? Ne îndreaptă spre acest gând faptul că inventarele vechi au fost înlocuite cu altele noi. Sub pretextul unei transcrieri. S-au făcut, adică, alte inventare, cu alte numere de inventar, fără nicio corespondenţă cu cele vechi, deşi, unele piese au intrat în circuitul ştiinţific, cu numerele pe care le aveau […]”.
Nu mă îndoesc că onoratul Consiliu Judeţean Prahova nu dispune de oamenii capabili că compare cele două inventare – cel din timpul Profesorului Simache şi cel „transcris” – şi să răspundă la întrebarea pe care i-am adresat-o. Cu adaosul ca, acolo unde piesele există, să ni se spună şi în ce măsură ele au fost păstrate în original, sau falsificate în mai mică sau mai mare măsură?
Răspunsul nu e nevoe să-mi fie adresat personal. Mă voi mulţumi să-l aflu din presă.

                        Octavian Onea
Ploeşti, 16 Decembrie 2011-12-29

Octavian Onea, fost muzeograf la Muzeul de Istorie sub directoratele N.I.Simache, Victor Teodorescu şi Lia Maria Dulgheru, fost consilier pentru cultură, culte şi învăţămînt la Prefectura Judeţului Prahova

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare