Știri

O „constelație” a Cărții: BIBLIOTECA „DR. C. I. ISTRATI” LA 70 DE ANI

Vineri, 27 septembrie, între orele 11.00 și 14.00, personalul Bibliotecii „Dr. C. I. Istrati”, împreună cu doamna Liliana Ene Șușu, directoarea acestei instituții, a organizat și desfășurat ceremonia aniversării a 70 de ani de la întemeiere, în spațiul intim al edificiului păstrător și difuzor de lumina cuvântului tipărit, în somptuosul ei sediu din Bulevardul Culturii.
Publicul
Printre cele vreo 45 de prezențe care au ocupat scaunele – toate prevăzute cu pliantul jubileului Bibliotecii – am avut onoarea să urmăresc luările de cuvânt şi să-i salut pe poetul și scriitorul Florin Dochia, pe poetul Mircea Teculescu, pe distinsul și enciclopedicul istoric și publicist prof. Alin Daniel Ciupală, pe d-na Petra Briciu, cândva la cârma Bibliotecii, pe colonelul Marian Dulă, d-na prof. Carmen Rusu, pe criticul literar, prozatorul și publicistul dr. Constantin Trandafir, pe romanciera dr. Adriana Ungureanu, pe scriitorul Iulian Moreanu împreună cu soția, precum și multe alte personalități cărora, nefiind câmpinean, le cer scuze că, necunoscându-le numele, nu le pot trece în revistă. Desigur, doamnele din echipa Bibliotecii, alăturate doamnei Liliana Ene Șușu, cărora le-am urat „La Mulți Ani”, printre trandafirii oferiți în semn de admirație și respect. Un grup de simpatizanți, admiratori ai Câmpinei, ai vieții ei culturale, pe care Biblioteca Istrati o etalează elevat, a sosit din Ploiești, și-anume scriitoarele Ana Hâncu și Livia Dimulescu, precum și poetul și cantautorul Valentin Irimia, alăturându-li-se, de la Florești, dr. Christian Crăciun și subsemnatul. O prezență de mult obișnuită și de fiecare dată în folosul acestei vieți publice a fost a artistului fotograf Ștefan Mușoiu.
Un „Certificat”
În deschiderea evenimentului – urmărit cu real interes – asistența a ascultat un document care certifică, de peste 100 de ani, ivirea și perseverența Bibliotecii ISTRATI în existența locuitorilor Câmpinei, căruia d-na Liliana Ene Șușu i-a dat citire. Este un text publicat și semnat de prof. dr. Ion Bălu, în „Câmpina literară și artistică”, supliment al publicației CÂMPINA editată de Consiliul local și de Fundația B. P. Hasdeu, cu prilejul sărbătoririi a 490 de ani de atestare documentară a orașului. Vi-l prezint în întregime: 
„Având la bază o donație a doctorului chimist C. I. Istrati, biblioteca populară „Dr. C. I. Istrati” a fost înființată în anul 1906, de către un comitet ce îl avea ca președinte pe însuși B. P. Hasdeu. Inițiativa aparține inimosului institutor și director de școală Anastasie Scripcă. La momentul  întemeierii, biblioteca deținea peste 4500 de volume și circa 70 de abonamente la ziarele vremii, din toate provinciile locuite de români.  Sediul bibliotecii era în localul Școlii primare nr. 1 de băieți, acolo unde, din 1907, funcționau mai multe instituții: Școala primară de băieți, Școala secundară de fete, Ateneul popular „B. P. Hasdeu”, Școala industrială de ucenici și lucrători și o Școală primară de adulți și un mic Muzeu. La stăruința lui Anastasie Scripcă, fondul de carte se îmbogățește an de an, prin achiziții și mai ales prin donații. Printre cei mai importanți donatori se numără dr. C. I. Istrati, Ștefan Ionescu, președintele Ateneului B. P. Hasdeu, C. Mihăilescu Conemy, Librăria Socec, Academia Română, societățile Astra Română și Steaua Română.
În timpul Primului Război Mondial, sub ocupație germană, biblioteca este devastată, dar prin munca soților Scripcă este refăcută, ajungând ca în anul 1929 să posede 6000 de volume, abonamente la 27 de reviste și 5 ziare. Din anul 1948 activitatea se întrerupe, o parte a fondului de carte fiind distrusă de război, iar o parte preluată de una din noile biblioteci sindicale (conform mărturiilor ultimului director al Școlii nr. 1 de băieți, Gh. Ionescu).
Un lucru este cert: nimeni nu știe exact unde se află valoroasele rămășițe ale bibliotecii „Dr. C. I. Istrati”. Actuala bibliotecă se poate considera urmașa primei biblioteci publice din Câmpina”.


Panta rhei
D-na Liliana Ene Șușu a continuat cu propriul comentariu: „Actuala bibliotecă a început să funcționeze din anul 1949, sub denumirea de Biblioteca Căminului Cultural, cu un fond de carte de 4200 de volume în valoare de 5597 de lei. Din anul 1950, biblioteca și-a schimbat denumirea în Biblioteca Centrală Câmpina, iar în anul 1957, în Biblioteca Raională Câmpina, când a devenit și o instituție de îndrumare și control pentru toate bibliotecile din fostul raion. Începând din 1968, când a avut loc noua împărțire administrativă a țării, și-a schimbat denumirea în Biblioteca Orășenească Câmpina. Din anul 1993, prin decizia nr. 174 din 1 octombrie a Consiliului județean Prahova, Biblioteca poartă numele Dr. C.I. Istrati. Schimbând denumiri și sedii, biblioteca municipală de azi a avut o istorie destul de zbuciumată, dar a reușit să depășească momentele grele prin dragostea de carte și meserie a celor care au slujit-o: Felicia Doncea, Georgeta Micu, Mubegel Dumitrescu, Valeriu Florea, Ana Brad, Petra Briciu”.
„Trei țărăncuțe”
Apariție copleșitoare prin ținută, euritmie și voci, trei școlărițe au interpretat cu o caldă naturalețe un cântecel cu inserții patriotice, ritmică de horă, îmbrăcate în costume țărănești tradiționale, cu marame și opinci, deosebit de frumoase, plăcute și reținut-vivante, cântec din care am reținut un catren, cred că așa cum l-au jucat în schimbul aplauzelor prelungite. Refrenul piesei muzicale foarte antrenante, proaspete ca trei izvoare de munte:„Acasă-i România,/ Acasă-i Tricolorul, / Acasă este glia / Noi suntem poporul!” Cu regretul că talentatul grupușor de artiste și profesoara lor au plecat îndată după ce au executat rolurile, fără să ne fie cunoscut, le felicit – in corpore – cordial!
Distincții
Biblioteca Istrati i-a pe onorat cei mai vrednici cititori pe anul 2019, acordându-le Diplome și Cărți următorilor: Ion Hogaș, Marian Voinea, Mihaela Stoican, Marian Voina, Liana Cornelia Orfanu, Eduard  Leghezeu, Florina Zamfir, Gabriela Diana Matei și Marian Andreea Marin. O Diplomă a fost înmânată doamnei Petra Briciu, după care publicului i s-a adresat într-o doctă prelegere, despre romanul său, dr. Adriana Ungureanu, roman intitulat PE URMELE JULIEI HASDEU, publicat de editura EIKON. 
Au urmat dr. Constantin Trandafir, prof. Alin Ciupală – distins cu Diplomă de Excelență și Trofeul Bibliotecii pentru cartea sa, PELEȘUL – SIMBOLUL REGALITĂȚII NOASTRE, o altă Diplomă, pentru scriitorul Iulian Moreanu, autorul prozelor scurte publicate sub titlul AM VENIT SĂ MOR LÂNGĂ TINE, apreciată drept „Cartea anului 2018”. Au mai primit Diploma jubiliară Florin Dochia, care a prezentat trei cărți: POEME CU FILIP de Maria Dobrescu, CELE MAI BUNE SUNT AȘTEPTĂRILE, de Diana Trandafir și FLASH, de Raluca Faraon, precum și Christian Crăciun, eseist și critic literar.
A urmat un savuros bufet suedez care a armonizat – superlativ – încă o dată, invitații și gazdele.
Felicitări
Flacăra-Bibliotecă „Dr. C. I. Istrati” va lumina pe mai departe. Mulți Ani și Sănătate urez întregii echipe și doamnei Liliana Ene Șușu, întru desăvârșirea prin CARTE a generațiilor prezente și viitoare, sub cerul Câmpinei, însorit de Dumnezeu și de Cultură!
Serghie Bucur

Redacția Oglinda încurajează un schimb de idei liber și deschis. Cu toate acestea, vă rugăm să evitați limbajul vulgar, atacurile la persoană, amenințările sau incitările la violență. Orice mesaj care conține injurii, amenințări sau discurs de ură bazat pe rasă, etnie, religie, orientare sexuală sau alte caracteristici personale va fi șters. Mulțumim pentru înțelegere!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare