Știri

Noi teme de dialog între societatea civilă şi administraţia publică locală

Sport pentru sănătate, soluţii pentru implementarea mersului pe bicicletă
Grupul de iniţiativă constituit din organizatorii evenimentului “Marşul pe două roţi”, care a avut loc luna trecută, pe 24 mai, a solicitat  recent administraţiei locale o întâlnire pentru a deschide dialogul pe tema referitoare la importanţa practicării sportului pe două roţi.
Drept urmare, vineri, 19 iunie, la Casa de Cultură “Geo Bogza”, reprezentanţii Asociaţiilor Roata de Foc, Caraiman Câmpina, Pro Câmpina, Grupul de voluntariat Donaţii.Câmpina, Bicicliştii Anonimi Câmpina, Outdoor Bike şi Bicicleta Rock N Roll s-au aflat faţă în faţă cu reprezentanţii legislativului şi executivului câmpinean, preşedintele Comisiei de sport-cultură, consilierul Florin Frăţilă, consilierul local Mihai Tifigiu şi city-managerul Remus Bădulescu. „Întâlnirea de vineri a demonstrat deschiderea pe care cei din conducerea Primăriei şi Consiliului Local o au faţă de nevoile cetăţenilor; în cazul nostru, faţă de sportul pentru sănătate şi găsirea unor soluţii optime pentru implementarea mersului pe bicicletă ca metodă alternativă de deplasare” – a declarat, în numele grupului de iniţiativă, preşedintele Asociaţiei Pro Câmpina, Irinel Dumitraşcu. 
Temele care au stat la baza discuţiilor au fost următoarele: identificarea unor locaţii destinate înfiinţării unor parcuri tematice legate de educaţia rutieră, amplasarea de panouri care să cuprindă reguli de circulaţie şi reglementări legale în ceea ce-i priveşte pe biciclişti, amplasarea în zonele de interes public a parcărilor pentru biciclete supravegheate video, modificarea sensului de mers pe anumite artere de circulaţie pentru fluidizarea traficului, lucru care ar permite experimental şi delimitarea unor porţiuni de pistă ciclabilă şi afişarea unor hărţi cu informaţii despre traseele cicloturistice cu plecare din Câmpina.
“Cu această ocazie ne-am constituit într-un grup de dialog şi am stabilit de comun acord să ne revedem peste două luni pentru a analiza câte din proiectele discutate s-au pus în practică şi pentru a continua implementarea acestora” – a mai declarat Irinel Dumitraşcu.
La rândul său, Florin Frăţilă a declarat: “Am răspuns cu plăcere solicitării sosite din partea societăţii civile locale. Cred că întâlnirea de vineri reprezintă un pas important în derularea pe viitor a parteneriatului, atât de greu acceptat până în prezent în societatea românească, între cetăţeni şi aleşi. Am discutat deschis pe marginea multor subiecte de interes general şi am stabilit un calendar al înfăptuirilor, valabil în baza unui acord de sprijin reciproc. Foarte important, în urma dialogului, rămâne şi faptul că reprezentanţii societăţii civile au venit cu soluţii concrete şi au promis sprijin necondiţionat autorităţilor locale pentru implementarea unor noi concepte edilitare, cum ar fi afişarea unor hărţi cu informaţii despre traseele cicloturistice cu plecare din Câmpina, amplasarea de panouri care să cuprindă reguli de circulaţie şi reglementări legale în ceea ce-i priveşte pe biciclişti şi altele. Sper ca toate aceste gânduri frumoase să ajungă în curând realităţi şi mai sper ca autorităţile locale executive să răspundă pozitiv, aşa cum au promis, la toate aceste demersuri”.
Concluziile discuţiilor, care au durat mai bine de două ore, vor fi comunicate şi în scris conducerii executive a Primăriei Câmpina. 
Andreea Ştefan

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare