Știri

Înfrângere dureroasă

Unirea Câmpina – Caraimanul Buşteni 1-3 (1-0)
Jucătorii formaţiei Unirea Câmpina au avut de înfruntat duminică unul dintre adversarii cu care se luptă pentru a evita intrarea în zona nisipurilor mişcătoare. Au fost două reprize total diferite. Prima, dominată de gazde, care chiar dacă nu au reuşit să-şi creeze foarte multe ocazii de poartă, au fost mai prezente în jumătatea adversă de teren şi au avut o posesie mai bună a balonului. De altfel, elevii lui Marius Pălănceanu şi Daniel Corcodel au reuşit să intre la pauză cu un avantaj minim pe tabela de marcaj, după ce Geani Vintilă a transformat cu siguranţă o lovitură de pedeapsă acordată în minutul 41.Lucrurile păreau a fi pe făgaşul cel bun pentru trupa câmpineană. Ceea ce a urmat în repriza secundă se vede rar în fotbal. Gazdele au fost de nerecunoscut, în vreme ce oaspeţii au zburdat literalmente pe dreptunghiul verde al stadionului Rafinăriei. Şi în vreme ce câmpinenilor nu le ieşea mai nimic, oaspeţii au reuşit să înscrie de trei ori, prin Negrilă (min. 50 şi 52) şi Dumitrescu (min. 81).Nici după fluierul final gazdele nu păreau să nu-şi fi revenit, oamenii din anturajul acestei formaţii neputându-şi explica diferenţa de joc dintre cele două reprize. Antrenorii Marius Pălănceanu şi Daniel Corcodel au utilizat următoarea formulă de start: T. Ionescu – Moise, G. Vintilă, Gânju, Basma, Năstase, Ţigănuş (cpt.), N. Stoica, Plăvache, Jantea, Drăgan. Au mai jucat: Mănescu, Pantilie, Popa şi Dumitru.

Redacția Oglinda încurajează un schimb de idei liber și deschis. Cu toate acestea, vă rugăm să evitați limbajul vulgar, atacurile la persoană, amenințările sau incitările la violență. Orice mesaj care conține injurii, amenințări sau discurs de ură bazat pe rasă, etnie, religie, orientare sexuală sau alte caracteristici personale va fi șters. Mulțumim pentru înțelegere!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare