Știri

Începe scandalul demolărilor

“Ne-a dat zahăr, ulei, cozonac, ne-a dus cu maşina de l-am votat,iar acum ne aruncă în stradă în pragul iernii!”
S-a făcut şi se va mai face mare tam-tam pe tema demolării locuinţelor construite ilegal pe domeniul public. Cert, legea trebuie respectată de toată lumea, dar impunerea unor măsuri dure, după ani buni în care preocupările autorităţilor au fost de altă natură şi în alte direcţii, va naşte cu siguranţă multe controverse şi polemici.Administraţia locală a anunţat demolarea, în zilele de 28 şi 29 octombrie, a 11 locuinţe construite ilegal pe domeniul public pe strada Oborului şi alte patru de pe strada Cărămidari. În cele 15 imobile locuiesc peste 60-70 de persoane – copii şi bătrâni, deopotrivă.Nimeni nu i-a întrebat şi pe ei dacă sunt de acord că măsura dură anunţată de autorităţi, nimeni nu i-a întrebat ce vor face după ce vor rămâne în stradă. E adevărat, au avut la dispoziţie aproape trei ani să intre în legalitate, dar numai cine merge acolo, în mijlocul lor, înţelege că problemele sunt mai grave decât par la prima vedere.
“Dacă n-am fi aşa inculţi, ne-am duce şi noi la Guvern”
Prima oprire pe strada Oborului. Leonora Mecica a primit somaţie din partea Primăriei. Reacţia ei este de-a dreptul vehementă: “Să ne mai lase şi nouă un termen, măcar până la primăvară să ne putem face acoperişu’ la casă. Am plătit la amenzi de ne-am săturat, ba că n-avem aia, ba că n-avem ailaltă… Acu’, eu am buletin de Câmpina şi ne-au făcut un fel de contract. Am cinci copii, doi nepoţi şi trăim toţi dintr-un singur ajutor social. A venit primaru’ p-aici. Ne-a dat zahăr, ne-a dat ulei, ne-a promis că ne face acte, ne-a dat un contract şi acu’ tot el ne dă afară! Nu vrem să ne ajute cu nimica, da’ să ne lase în pace! Dacă n-am fi aşa inculţi, ne-am duce şi noi la Bucureşti, la Guvern, să ni se facă dreptate… Da’ aşa… E adevărat că de trei ani trebuia să facem ceva acolo unde ne-a dat teren, dar dacă suntem săraci… Uite, casa asta am făcut-o cu cărămizile aduse de Neptun aici la groapa asta de gunoi. Le-am pus una peste alta şi ne-am făcut şi noi o cameră. Ce să facem acu’? Unde să ne ducem?”
“O să ne descurcăm cum o da Dumnezeu”
Lucia Savu se numără şi ea printre romii de pe strada Oborului care au fost somaţi de Primărie: “Am cinci copii şi trăim din ajutorul social şi alocaţia la ăştia mici. Am buletin de Câmpina, dar n-am acte pentru terenul unde este casa. Cum o să ne descurcăm? Cum o da Dumnezeu!”
“Ţiganii l-au făcut primar pe Tiseanu, iar acum el ne aruncă în stradă”
Câteva case mai departe, lângă cărămidărie, Argentina Neagu era şi mai vehementă. Cu o plasă pe care scria “Bazzaconi” în care îşi avea toate actele, Argentina Neagu ne-a declarat: “Stăm de 20 de ani aici, am venit de la Mizil şi nimeni niciodată nu a zis să ne ajute cu nimic. Am buletin, dar n-am mutaţie aici. Am trei copii şi un nepot şi trăim din ajutor social şi alocaţia la copii. Am cerut mereu ajutor la domn’ primar, dar nu ne-a ajutat decât că luăm şi noi ajutor social. La alegeri, când a avut nevoie de noi am fost buni, că ţiganii l-au făcut primar pe Tiseanu. A trimis maşini după noi, ne-a dat câte o plasă cu zahăr, ulei şi un cozonac şi l-am votat ca să ne dea şi nouă acte pentru casele astea. Iar acum, el ne aruncă în stradă când vine iarna. Dacă ne demolează, o să stăm în mijlocul drumului, mergem la Primărie, chemăm OTV-ul, mergem departe, până la Parlament şi la domn’ Băsescu, să vadă şi el ce face primaru’ din Câmpina cu ţiganii. Noi, ţiganii ăştia d-aici, suntem oameni corecţi. La noi n-a venit niciodată Poliţia, se poate verifica nici unul dintre oamenii noştri n-a fost arestat, copiii se duc la şcoală. Uite, eu am unul care-i clasa a III-a şi altul e clasa a V-a, unde o să-şi facă ăştia lecţiile?”
“Dacă pune vreunul mâna pe copilaşii mei, îi dau cu paru’-n cap, cât o fi el de primar sau ce-o fi”
Tot pe strada Oborului locuieşte fără forme legale şi Nina Alina Negru, care are cinci copii. Şi ea a primit somaţie că i se va demola casa. Firesc, este la fel de furioasă: “Cum să vină să mă demoleze?! Păi ce, m-a ajutat Tiseanu să-mi fac şi eu o căsuţă?! Tiseanu ne-a dat zahăr, ulei, cozonac, ne-a dus cu maşina de l-am votat să iasă primar, iar acum ne aruncă în stradă în pragul iernii! Să fie foarte clar – dacă vine să-mi demoleze casa, mă baricadez cu copiii în casă. Şi dacă pune vreunul mâna pe copilaşii mei, îi dau cu paru’-n cap, cât o fi el de primar sau ce-o fi”.
De pe strada Oborului am mers pe strada Cărămidari. Aici sunt patru familii care au primit somaţii de demolare, toate aceste locuinţe fiind situate în capătul străzii, aproape la baza dealului Muscel.
“Nouă nu ne-a dat nimic, iar acum vrea să ne demoleze!”
Prima locuinţă care urmează a fi demolată arată destul de bine, în totală contradicţie cu cele de pe strada Oborului. “Aparţine familiei Lăcrămioara şi Ionuţ Poşchină – ne spune mama lui Ionuţ – dar vor să-i demoleze. Au cinci copii şi şi-au făcut şi ei o casă cum a dat Dumnezeu. Înainte au stat cu mine în barăcile de pe strada noastră, care au aparţinut de Apasco. Dar avem o bucătărie şi o cameră, unde să-i ţin şi pe ei doi cu încă cinci copii?! E adevărat că nu au acte pentru acest teren, dar înainte era aici un mărăciniş, pe care nici un român nu-l mai vroia. Acum, după ce fiu-meu a aranjat cât de cât locul, primarul vrea să aducă pe alţii, care nu sunt de pe aici ca să locuiască în Câmpina. Altor ţigani de pe Pădurii le-a dat o grămadă – şi materiale de construcţie şi bani… Nouă nu ne-a dat nimic, iar acum vrea să ne demoleze! Să le fie ruşine că-şi bat joc de muncă noastră!”
“Nevastă-mea e hotărâtă ca, dacă vin să ne demoleze, să-şi dea foc cu copilul în braţe”
Adrian Poşchină locuieşte în imediata apropiere şi a primit şi el somaţie de demolare. Situaţia lui şi a familiei sale este aproape disperată. “Avem un copil şi este pe drum al doilea. Trăim numai din alocaţia copilului şi din ce mai muncesc eu cu ziua pe la unul, pe la altul… Uitaţi, azi am luat o sută de mii că am săpat la cineva şi am luat pâine pentru copilaş. Noi mâncăm dacă mai rămâne ceva. Stăm de trei ani aici într-o singură cameră de câţiva metri pătraţi, care n-are geamuri, n-are gaze, lumină sau apă. Mai aprindem câte o lumânare că de mai multe ori era să luăm şi foc. La un moment dat, prin campania electorală, primaru’ ne-a promis că o să ne facă acte, că ne dă materiale de construcţii, iar când ne-am dus la el în audienţă, ne-a dat afară. Nevastă-mea e hotărâtă ca, dacă vin să ne demoleze, să-şi dea foc cu copilul în braţe. Şi o cred în stare, dar nici nu vreau să moară pentru că nimeni nu ar sări în apărarea noastră”, ne-a spus trist Adrian Poşchină.
“Primaru’ ne-a spus să ne descurcăm, iar acum ne demolează”
La doi paşi, o altă casă, alţi oameni, aceeaşi problemă. Este vorba despre familia Evelina şi Claudiu Pologeanu. Având în braţe un copil, Evelina Pologeanu ne-a declarat: “Înainte am locuit la barăcile Apasco, tot de pe strada asta. Tot din cauza Primăriei a trebuit să ne mutăm de acolo, pentru că ei nu au făcut acte acolo decât pentru un membru al familiei, iar noi ne-am văzut nevoiţi să plecăm. Unde să ne ducem? Aici, unde ne-am ridicat această casă, era numai mărăciniş. Acum vreun an am fost în audienţă la domnu’ primar. Ne-a spus că nu ne poate ajuta cu nimic, deşi la alţii le-a dat şi banii şi materiale de construcţii. Nu-i nimic. Ne-am descurcat, iar acum, după ce am reuşit să ridicăm şi noi o căsuţă, am primit somaţie că ne demolează. Păi, nu putea să ne spună d-acum un an să nu ne mai apucăm să cheltuim banii?!”
În loc de concluzie
Ca în orice situaţie în care este vorba de oameni, e greu de tras concluzii. Şi e important să nu generalizăm. Poate tocmai din acest motiv s-ar impune o studiere aprofundată a fiecărui caz.Pe de o parte, administraţia are dreptate să-i sancţioneze astfel pe cei cărora le-a dat terenuri şi nu au mişcat nimic ani buni pentru a intra în legalitate.Pe de altă parte, sunt situaţii de familii care nu au beneficiat de nici un ajutor din partea Primăriei şi care costituie cazuri speciale. Poate pentru aceştia din urmă s-ar putea găsi o soluţie, eventual prelungirea termenului de intrare în legalitate. Adică, posibilitatea de a putea trece iarna în aceleaşi spaţii, care şi aşa nu asigură un confort prea grozav.În privinţa acuzelor lansate de romii de pe strada Oborului, iată că zvonurile din perioada alegerilor se confirmă. Cineva, probabil, ar trebui să răspundă.Lui Horia Tiseanu i se spune acum “demolatorul”. Romii spun că s-a folosit de ei, apoi a uitat ce le-a promis. În fine, este o situaţie foarte delicată şi care va avea multe ecouri. Suntem curioşi dacă vreun reprezentant din conducerea Primăriei va merge la faţa locului, la finele lunii, pentru a asista la demolări.

Liderii romilor jignesc administraţia locală
Probabil că suntem printre ultimii care ar putea fi acuzaţi că luăm apărarea administraţiei locale. Aceasta are numeroase probleme, despre care am scris nu de puţine ori. Dar de aici şi până la a-i jigni pe reprezentanţii aleşi ai urbei, este, totuşi, cale lungă. Iar asta au făcut liderii romilor.Într-o corespondenţă electronică devenită publică, lideri ai comunităţii de romi aduc jigniri grave şi urâte la adresa administraţiei locale. Redăm câteva fragmente semnificative: “Pe 3 octombrie, primarul lui Băsescu semnează adresa…”, care se referă la somarea celor care au construit ilegal pe domeniul public. Iar mail-ul mai precizează că adresa este semnată de “nişte dobitoci cu funcţii publice”. Şi se continuă pe acelaşi ton: “Pentru cei care ne pot da contactele unui avocat care a mai trecut prin aşa ceva, dacă se poate lua la trântă cu aceşti nemernici de funcţionari mai adăugăm…”; “ARF (n.r. – Asociaţia Romilor Frăţia) are un parteneriat strategic pe 10 ani cu Consiliul Local, votat prin HCL 46/2004, dar, odată cu schimbarea primarului, nu s-au cofinanţat decât proiecte generatoare de calificări şi locuri de muncă”; “ARF are şi un plan local de acţiuni 2008-2010, care prevede cam aceleaşi lucruri cu cele din HCL 46/2004, dar nimeni nu bugetează şi nimeni nu ne arată un PUG, un PUZ şi nişte terenuri, unde să zidim cărămida care stă să fie zidită de doi ani, cărămidă făcută printr-un alt proiect Phare, dar, probabil, că Primăria vrea să construim casele pe pământul altei primării vecine??? Sau să o exportăm în Italia???”Singurul răspuns din partea administraţiei locale a venit prin vocea viceprimarului Ion Dragomir: “Liderii romilor au găsit multă înţelegere în Consiliul Local şi au fost trataţi cu respect, iar în loc să ne sprijine în această acţiune pentru dezamorsarea stării conflictuale şi să le explice tuturor că toţi oamenii trebuie să respecte legea, tocmai ei sunt cei care vin şi tensionează suplimentar şi nejustificat această acţiune”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare