A murit Costică Radu, fostul director al Casei de Cultură

Sâmbătă după-amiază a murit Constantin Radu, cel care pe 8 iunie urma să împlinească frumoasa vârstă de 70 de ani. În Câmpina, numele său este legat de Casa de Cultură, instituţie pe care a condus-o timp de 20 de ani, din 1985 şi până în anul 2005, când s-a pensionat. Trupul neînsufleţit al lui Costică Radu a fost depus la capela Cimitirului Bobâlna, iar înmormântarea a avut loc luni, de la ora 13.00. Dumnezeu să-l odihnească în pace!

In memoriam

RADU CEL BUN

„Alo ! Domn’ Costel ?” „În persoană! Veniţi la Cafenea? Pianul e gata şi el! Am şi-o ţuiculiţă pentru sufleţelul dumneavoastră!… Dumnezeu să ne-ntărească! Ce fericit sunt că v-avem!”…  Vorbe rămase în memorie, rostite vineri de vineri, timp de 5 ani: martie 1999 – martie 2004 (când, pe 13 februarie, lua fiinţă Cercul Literar Geo Bogza şi Revista Nouă în seriile III şi IV; procesul verbal poartă şi semnătura Sa!).
        … Din 17 aprilie (Aprilie Negru – Emil Botta) 2010, rămăserăm mai singuri, prin plecarea dincolo de apele Stycksului, a onestului şi inepuizabilului entuziast Costică Radu – un veritabil Radu cel Bun, pe care l-am cunoscut şi a cărei inimă a bătut la unison cu a mea, sub cupola Casei de Cultură Geo Bogza, în calitatea – excelentissimă – de director al ei. Singuri şi pustiiţi, rătăcind prin labirintul unei dureri nemărginite, pe care oricât am repudia-o, cel mult o putem sfida numai cu o resemnare deznădăjduită !
    Paharul ciocnit la Galele APLER 2009 (pe care le-a găzduit cu o călduroasă devoţiune părintească, timp de 10 ani !), apoi la deschiderea anului şcolar liceal Louis Pasteur, apoi cu ocazia Balului Bobocilor acestei ambiţioase instituţii de învăţământ a AMUS – căruia i-a slujit interesele cu o nesfârşită risipă sufletească, apoi la Ziua Câmpinei şi de Ziua Eminescu, ca şi de Ziua Bibliotecii Dr. C. I. Istrati, s-a făcut ţăndări, de pardoseala neagră a Neantului ! 
    Pe 8 iunie Domn’ Costel ar fi împlinit 70 de ani ! Promisese un chef de pomină, undeva, la Fântâna cu Cireşi – pe care o privea ca pe un loc divin, unde Cerul, de dragul câmpinenilor, atinge cu franjurile norilor Pământul Muscelului – tărâmul de vis al lui Nicolae Grigorescu. Viaţa Directorului Costică Radu – între 1961 şi 2004, extrem de dramatică şi de aceea plină de istorie, ne-a schiţat-o tulburător, profesorul Theodor Marinescu, în interviul acordat d-sale, de omniprezentul Costică Radu, pe 17 ianuarie 2001, apărut în „cotidianul mic şi rău” Oglinda Câmpinei. Deschideţi cartea Câmpineni şi Destine, la pagina 144, şi îl veţi reîntâlni pe Marele Risipitor de Bine şi de Viaţă Costel Radu, în toată splendoarea lui etică şi morală. Spre finele interviului, reporterul a întrebat: «La prima Cafenea literară din acest an (2001 – n. m.) dl. Serghie Bucur (…) spunea: „Gazdă desăvârşită, dl. Constantin Radu a fost din nou la înălţime, oferind atât căldura inimii sale cât şi sala cu două piane, ba, pe deasupra a ţinut să fie din nou un subtil Moş Crăciun, prin câtva gesturi efective”. Cum interpretaţi această elocventă remarcă ?»  Marele OM Constantin Radu abia şi-a învins emoţia: „Mă simt copleşit de emoţie. Sunt… Sunt foarte fericit! Îi mulţumesc din tot sufletul!” Frântură dintr-un suflet nobil şi dezinteresat, cu proprietăţile argintului viu şi ale focului prometeic, care îi pulveriza făptura în binele Oraşului, al Publicului, al Prietenilor şi al Interesului General. Îl întâlneam pretutindeni – unde Cultura, ca substanţă a Alter-Ego-ului Său, a fost raţiunea de a fi a lui Costică Radu – cel Bun şi cel Mărinimos. Cel neuitat vreodată de Câmpina şi locuitorii ei, după o existenţă patetică timp de 50 de ani !!!
         „Alo ! Domn’ Costel ?”
          … !!!
      Decet imperatorem stantem mori !
      (Un împărat se cuvine să moară în picioare !)

Serghie BUCUR