Știri

Municipalitatea câmpineană ar putea accesa fonduri europene pentru eficientizarea iluminatului public

La ultima ședință a Consiliului Local, consilierul municipal Andrei Duran și-a informat colegii că municipiul nostru ar putea primi fonduri de la Uniunea Europeană pentru eficientizarea iluminatului public. Totul este ca funcționarii Primăriei să depună la timp un proiect care să fie și eligibil, proiect destinat unei noi axe de finanțare din cadrul Programului Operațional Regional, axă destinată creșterii eficienței energetice prin modernizarea iluminatului public. 
Primarul Horia Tiseanu a declarat că știe despre existența acestei axe de finanțare, și că va iniția un proiect în acest sens la următoarea ședință ordinară a legislativului municipal.  Prin această nouă axă de finanţare cu fonduri europene se pot atrage până la 1,5 milioane euro pentru investiţii care contribuie la scăderea consumului de energie primară în iluminatul public. Printre investiţiile care se pot realiza amintim următoarele: înlocuirea lămpilor cu consum ridicat de energie electrică cu lămpi cu eficienţă energetică ridicată, durată mare de viaţă şi asigurarea unui confort sporit; reabilitarea instalaţiilor electrice; achiziţionarea şi instalarea de sisteme de telegestiune a iluminatului public; extinderea sistemului de iluminat public prin utilizarea surselor regenerabile de energie etc. Acum vreo opt ani, municipalitatea a modernizat sistemul de iluminat public, înlocuind vechii stâlpi din beton cu unii mai ușori, din tablă galvanizată, dar și realizând înlocuirea vechilor neoane cu becuri care consumă mai puțină energie electrică. Edilii au fost mulțumiți de investiție, dar după cum se vede, este loc de și mai multă economie de energie electrică pentru iluminarea domeniului public câmpinean.
Adrian BRAD

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare