La câteva luni de la modernizarea Ambulatoriului său de specialitate, Spitalul Municipal intră iar în febra unor lucrări de reabilitare. De data aceasta este vorba despre modernizarea secției Pediatrie, a patra secție a spitalului din municipiul nostru care suportă un asemenea tratament, precedentele fiind, în ordine cronologică, ”Boli interne”, ”Chirurgie” și ”Obstetrică-ginecologie”.
Conducerea Municipalului asigură că programul secției Pediatrie nu va fi afectat de lucrările investiției, al căror cost va fi asigurat cu fonduri de la bugetul local. Pentru această modernizare, Consiliul Local a aprobat alocarea a 800.000 de lei, sumă care trebuie să acopere și achiziționarea de mobilier și echipamente medicale de ultimă generație. Primăria Câmpina a ales ca o firmă din București să realizeze reabilitarea, deoarece constructorul respectiv s-a obligat să finalizeze toate lucrările pentru numai 450.000 de lei. Ca și în cazul reabilitării celorlalte secții ale spitalului, la început se va acționa în una dintre cele două aripi ale Pediatriei, serviciile medicale fiind oferite, cu aceeași calitate, în cea de-a doua aripă. După o lună, lucrurile se vor inversa, astfel încât, până la finalul anului, secția de pediatrie va fi ca și nouă. (A.B.)