Mihai Ungureanu, preşedintele organizaţiei PNL Băneşti: „Cel mai mult cred în onestitate şi corectitudine, pietrele de temelie ale societăţii democratice”

– Ce v-a determinat să mergeţi la Şcoala de Poliţie? 

– La acea vreme a fost o oportunitate. Nu  am visat niciodată să ajung poliţist, însă mi s-a ivit ocazia, printr-un noroc, de a ocupa unul dintre locurile unei clase cu profil aparte. Pentru mine a fost foarte bine, pentru viitorul meu, prin şansele pe care, ulterior, profesia mi le-a oferit. Când am terminat şcoala, în anul 1996, am fost repartizat la Secţiunea I Serviciul Pază şi Protecţie, care se ocupă şi în prezent de paza preşedintelui României. Am fost o perioadă în Bucureşti, după care, după aproape trei ani, neplăcându-mi foarte tare capitala şi viaţa agitată specifică, am preferat să mă retrag acasă şi m-am mutat cu serviciul la Sinaia. Dar tot am avut de-a face cu preşedinţii, pentru că obiectivul de la Sinaia este un obiectiv prezidenţial şi întotdeauna preşedintele ţării îşi petrecea mare parte din weekenduri sau vacanţe la Sinaia. 

– Cum a fost experienţa aceasta?

– A fost deosebită! Aşa am ajuns să cunosc toţi preşedinţii României, de la Ion Iliescu până la Klaus Johannis. În altă ordine de idei, am lucrat 19 ani numai în slujba şefilor de stat, fiind o mare onoare pentru mine. Am reuşit să cunosc foarte mulţi oameni, aproape toată clasa politică din ‘90 încoace, am avut avantajul de a călători şi de a cunoaşte ţara. Au fost nişte ani de împliniri şi satisfacţii profesionale. 

– Dar cum îi priveaţi atunci pe ei, ca şi politicieni? 

– Pentru mine a fost o meserie, o meserie pe care am făcut-o cu mare drag!

– V-aţi gândit vreodată că vreţi să fiţi în locul lor?

– Sincer, nu! Iar în ceea ce priveşte faptul că am ajuns să fac politică… Eh, este o poveste întreagă!  Nu mă vedeam deloc în postura de politician. Însă cursul vieţii îţi oferă mereu surprize!

– Şi cum aţi ajuns în politică?

– În politică am ajuns în urma unor evenimente care s-au petrecut în 2012, în momentul în care se constituia marele USL. Am intrat în luptă deoarece pentru postul de viceprimar era propusă o persoană din altă localitate, nu din Băneşti. Am gândit şi am crezut, aşa cum gândesc şi cred şi în acest moment, că cineva tânăr trebuie să rişte şi să preia frâiele comunităţii. Mi-am dorit şi îmi doresc să dau o şansă tinerilor şi tuturor băneştenilor de a cunoaşte noi valori, adevărate. Ideea este că nu ştiu cât am reuşit în cei trei, aproape patru ani, dar, după cum bine se ştie, funcţia de viceprimar am avut-o mai mult în acte, fiind privat de posibilitatea de a decide, de a face totul aşa cum am crezut eu că este mai bine.

– De ce aţi ales să urmaţi cursurile Facultăţii de Educaţie Fizică şi Sport?

– Pentru simplul fapt că mi-a plăcut şi îmi place sportul. Am considerat că acestei pasiuni îi pot atribui caracteristici de un alt nivel, gândidu-mă că, la un moment dat, după retragerea din cadrul Dintotdeauna mi-a plăcut sportul, am jucat tenis de masă şi am fost campion judeţean la o vârstă fragedă, 10-12 ani, după care am jucat fotbal la Poiana Câmpina. De asemenea, am practicat înotul şi mai târziu, schiul, care îmi place foarte mult. 

– Dar care dintre sporturi este preferatul?

– Categoric fotbalul este cea mai mare dragoste şi îl joc şi îl privesc cu mare plăcere. Sunt fan înfocat al Stelei şi al echipei naţionale. Nu pierd niciun meci!

– Cu ce vă ocupaţi în prezent?

– Am o firmă în domeniul turismului şi agrementului, un alt hobby al meu, pe care l-am dezvoltat şi care îmi merge bine. Activitatea o desfăşor la Sinaia, unde organizez teambuilding-uri, atât pentru societăţi, cât şi pentru persoane fizice. În oferta de petrecere a timpului liber pot regăsi paintball, tir cu arcul, tir cu puşca. Se pot plimba cu trenuleţul, fiind tot proprietatea mea şi se pot bucura de excursii montane. 

– Care sunt valorile în care credeţi cu fermitate? 

– Cel mai mult cred în onestitate şi corectitudine, pietrele de temelie ale societăţii democratice. Întotdeauna m-am ghidat şi am mers pe acest drum. Tocmai meseria pe care am avut-o a contribuit foarte mult la dezvoltarea mea spirituală, învăţându-mă să fiu un om bun şi corect . A asigura şanse egale pentru toţi, este fundamental pentru bunăstarea socială.

– Sunteţi omul faptelor sau al vorbelor?

– Cu certitudine sunt un om al faptelor. Eu vorbesc mai puţin, dar întotdeauna faptele mă ghidează şi mă fac împlinit. Prefer să tac şi să fac. Faptele exprimă mult mai bine intenţiile şi realizările mele.

– Ce vorbe ale părinţilor v-au rămas întipărite în minte?

– Mama este educatoare la o grădiniţă din Câmpina, ceea ce îi defineşte mai bine latura povăţuitoare. Mereu îmi spunea să fiu atent la ceea ce vorbesc, cum mă port, să dau bună ziua şi să fiu drăguţ cu toată lumea, indiferent cine este sau ce pregătire are. Părinţii sunt cei care te învaţă să fii om, care îţi modelează cei şapte ani de-acasă, ani care de multe ori sunt mai importanţi decât studiile, faima sau bogăţia. Trebuie să fii mai întâi om ca să fii respectat de către ceilalţi.

– Dacă un om vă cere ajutorul…

– Întotdeuana am ajutat, am lăsat de la mine, aproape în toate relaţiile, indiferent de natura lor, personale, profesionale… Am lăsat de la mine din dorinţa de a fi bine. Dacă mi se cere ajutorul, cu siguranţă ajut cu tot ceea ce pot. Orice situaţie imposibilă pentru cineva încerc să o fac să fie posibilă. Să ajut este unul dintre punctele forte ale mele. Niciodată nu pot spune nu, întotdeauna spun da, ceea ce mă determină să mă ţin de cuvânt şi, câteodată, fac eforturi supraomeneşti pentru a rezolva problema. 

– Ce vă face să zâmbiţi?

– Sunt multe lucruri care mă fac să zâmbesc, dar cel mai mult când văd fericirea pe chipul oamenilor.

– Viaţa profesională vă inspiră în cea personală sau invers?

– Viaţa personală m-a inspirat o perioadă şi am ţinut cont de anumite învăţăminte pe care le-am pus şi în practică cât am fost militar. Şi invers, am învăţat multe din meseria pe care am practicat-o şi le-am aplicat în viaţa personală.  Regulile de serviciu, în timp, şi-au pus amprenta asupra caracterului meu.

– Timpul liber este dedicat pentru…?

– În primul rând, copilului. Am un băiat în vârstă de şase ani, Raul, pe care îl iubesc foarte mult şi căruia încerc să-i dedic cât mai mult timp.  Anii copilăriei nu-i mai regăsim şi nu ne mai întâlnim cu ei, ne trezim că au crescut şi pleacă de lângă noi. Nu vreau să pierd aceşti ani, vreau să fiu prezent şi să mă bucur de fiecare moment petrecut în compania băiatului meu.

– Ce vis neîndeplinit vi-l doriţi realizat?

– Vise de-a lungul anilor am avut multe… de a avea o casă, o maşină, un copil. Le-am îndeplinit şi sunt mulţumit. Să devin primar al comunei Băneşti nu este un vis, este un lucru care m-ar face mult mai responsabil faţă de ceilalţi, este o luptă pentru mai bine. Poate că acesta este scopul meu în viaţă, de a mă afla în slujba oamenilor, de a le readuce speranţa în suflet şi zâmbetul pe chip.

Andreea Ştefan