COMUNICAT DE PRESĂ
Cea de-a 15-a ediție a Festivalului de Teatru Tânăr IDEO IDEIS se
întâmplă în perioada 5 – 9 august, în 9 orașe din țară. Pe lângă
Alexandria, locul în care a luat naștere inițiativa, anul acesta se adaugă pe
hartă București, Baia Mare, Botoșani, Buzău, Câmpina, Roman, Sibiu și
Timișoara.

care au fost motivați să găsească soluții inovative prin care experiența de
învățare să rămână autentică, în același timp prioritizând siguranța și
sănătatea participanților. Festivalul crede în educația făcută cu grijă și ia o
formă nouă: anul acesta, tinerii din trupele de teatru și participanții
individuali nu se vor mai întâlni cu toții la Alexandria ci vor primi în
orașele lor capsulele IDEO IDEIS – 9 echipe formate din 2 traineri
și un mentor. În plus, în fiecare oraș va exista o mini-redacție, formată din
adolescenți, care va documenta întâlnirea comunității lor cu festivalul.
distanțare socială și tot setul de norme de protecție reglementat de
autorități. În cazul în care contextul o va cere, organizatorii sunt pregătiți
să mute activitățile în mediul online.
Astfel, în Câmpina adolescenții se vor întâlni, în 4 din cele 5 zile
de festival, la Atelierele de Teatru Tânăr cu Sorina Ștefănescu, iar la
Atelierele de Măiestrie (dans), cu Ioana Marchidan. Activitatea celor
două tipuri de ateliere intensive are rolul de a dezvolta abilitățile creative
ale participanților, într-un context complet de lucru și învățare.

Comedie, în Domnișoara Iulia (r. Liviu Lucaci, 2009), iar de-a lungul
timpului a colaborat cu diverse teatre, în prezent joacă pe scena Teatrului
Nottara în spectacolele Molière | eréiloM (r. Roman Feodori, 2018) și Cum
vă place (r. Alexandru Mâzgăreanu, 2018). Mai poate fi văzută și pe scena
Teatrului Național București și a Teatrului Metropolis și în diversele
colaborări din sectorul independent. Ioana Marchidan este performer si
coregraf, și-a început cariera ca dansator profesionist la Opera Națională
Româna și a colaborat cu compania de dans Gigi Caciuleanu Romanian Dance
Company, subsTANZ/Massimo Gerardi și Tangaj Collective. Printre coregrafiile
proprii pe care le semnează se numără „2 femei contemporane”, „Reverse
Discourse” și „Stabat Mater”. Din 2016 este directoarea Asociației
Dance Spot și director artistic la Linotip – Centru Independent Coregrafic.
Îndrăgita actriță Maria
Obretin este mentorul care, timp de două zile, va inspira adolescenții din
Baia Mare. Aceștia vor lua parte la un schimb de know-how intergenerațional,
în care prim-planul aparține artei și îndrumării într-un sens cultural mai
larg. Maria Obretin a jucat pe numeroase scene din București și din țară,
în spectacole regizate de Andrei Șerban (Lear, Ivanov, Carousel), Lia Bugnar
(Noi 4, 7 dintr-o lovitura, Melcul) și Matei Lucaci Grundberg (Sâmbătă:
averse!). A devenit cunoscută și pentru rolurile sale de film, îndeosebi
pentru 6,9 pe scara Richter (r. Nae Caranfil), București NonStop
(r. Dan Chișu), The Nun (r. Corin Hardy)
și pentru rolul Ginei din popularul serial UMBRE.

În plus, departamentul
de dezvoltare comunitară IDEO IDEIS, în parteneriat cu AIVImedia.hub și ASAP
România, propune pentru ediția aniversară a Festivalului de Teatru Tânăr un program
de jurnalism comunitar pentru adolescenți. Aproape 30 de tineri au fost
selectați să facă parte din mini-redacțiile IDEO IDEIS care vor documenta
povești din orașul lor la întâlnirea cu festivalul și vor redacta tradiționala
gazetă COLAJ.

„Jurnalismul comunitar nu este neapărat o abordare răspândită la noi, însă
există. Și pentru că IDEO IDEIS a fost mereu un festival tânăr, iar odată cu
asimilarea tot mai profundă a ideii de dezvoltare comunitară, integrarea
conceptului media.hub a părut firească. Dezvoltarea comunitară pornește de la
vizibilitate, de la integrarea vocilor membrilor săi în peisajul general. Asta
încercăm să facem anul acesta la COLAJ: avem voci tinere din cele 9 orașe
implicate, care spun din poveștile comunității, așa cum le înțeleg ei. Facem
COLAJ comunitar, practic. Aducem oamenii mai aproape de oameni în interiorul
comunității.”, a declarat Iulia Dromereschi, fondatoarea
programului AIVImedia.hub.

Toate detaliile despre evenimentele speciale, precum și programul complet
al festivalului vor fi publicate curând.

Ne puteți urmări pe:
www.ideoideis.ro | FB: ideoideis | Instagram: @ideoideis
Spot oficial: https://bit.ly/SpotIDEO15
IDEO IDEIS este un festival cultural pentru comunitate și, în același timp, un eveniment dedicat procesului de educație non-formală pentru tinerii liceeni din România. Structura festivalului este unică în peisajul festivalurilor de teatru din țară și are rolul de a-i ajuta pe participanți să-și îmbunătățească abilitățile de comunicare, să capete încredere în ei înșiși și să interacționeze cu tipuri de modele relevante pentru dezvoltarea lor personală și profesională.