Știri

Majoritatea burselor școlare vor avea cuantumul mărit

La ultima lor întâlnire în plen, aleșii câmpinenilor s-au gândit și la elevii beneficiari ai burselor acordate de către municipaltate, hotărând să mărească, începând cu acest an, cuantumurile unor asemenea burse. Acordarea de burse este justificată de necesitatea sprijinirii elevilor câmpineni cu rezultate bune în procesul educațional, sau cu rezultate deosebite la olimpiade și concursuri școlare, dar și a elevilor cu probleme de sănătate sau a celor provenind din familii cu venituri mici. Faptul că elevii primesc o recompensă a eforturilor depuse la învățătură constituie un element motivațional suplimentar menit să crească performanța învățământului din municipiul nostru. 
În baza solicitărilor transmise de fiecare unitate școlară de învățământ, se vor aloca și repartiza sume pe fiecare unitate liceală de învățământ, printr-o hotărâre ulterioară a Consiliului Local Câmpina, ce va fi promovată dupa aprobarea bugetului local pentru anul 2017. 
Repartizarea sumelor pe unitățile de învățământ se va face pe baza solicitărilor directorilor acestor instituții, dupa aprobarea în bugetul local a sumei globale. Unitățile de învățământ vor stabili criteriile specifice, vor nominaliza beneficiarii burselor și vor transmite semestrial (iulie și decembrie), la Consiliul Local, lista nominală a elevilor beneficiari de burse de performanță, de merit și de studiu. 
Dintre cele patru tipuri de burse: bursa socială, bursa de studiu, bursa de merit și bursa de performanță, doar la primele trei s-a mărit cuantumul, în procente cuprinse între 20% și 60%. Astfel, valoarea bursei de merit s-a mărit la 120 de lei. Într-un procent sensibil mai mare, s-a mărit cuantumul bursei de studiu, care, începând cu acest an, va fi de 100 de lei. Cu o majorare procentuală de 60 de unități, cel mai mare salt valoric l-a înregistrat bursa socială, care acum este de 80 de lei, față de 50 lei, cât era în anii precedenți. Bursele se acordă lunar. Bursa de performanță (acordată liceenilor din ultimul an de studiu care au obținut rezultate deosebite la olimpiadele și concursurile școlare naționale), a rămas neschimbată, având în continuare valoarea de 200 de lei. Bursele de performanță, de merit și de studiu se acordă doar în perioada desfășurării anului școlar propriu-zis, iar bursa socială se acordă inclusiv pe perioada vacanțelor, deci pe întreg anul calendaristic.
Inițiativa acordării burselor școlare de către administrația publică locală, care aparține consilierilor Elena Albu și Marian Dulă, a devenit tradiție, prima promovare a proiectului având loc în urmă cu șapte ani. (A.B.)

Redacția Oglinda încurajează un schimb de idei liber și deschis. Cu toate acestea, vă rugăm să evitați limbajul vulgar, atacurile la persoană, amenințările sau incitările la violență. Orice mesaj care conține injurii, amenințări sau discurs de ură bazat pe rasă, etnie, religie, orientare sexuală sau alte caracteristici personale va fi șters. Mulțumim pentru înțelegere!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare