A apărut
nr. 4 din acest an al revistei lunare de literatură şi artă „Acolada”, editată
sub egida Uniunii Scriitorilor din România. În sumar, la rubrica „Scriitori şi
teme – literatura de frontieră”, scurte cronici semnate de criticul literar
Constantin Trandafir, referitoare la cele mai recente apariţii editoriale ale
scriitorilor câmpineni şi din zona Câmpina, Florin Frăţilă (volumul „Pacienţii
politici”) şi Serghie Bucur (volumul „Neantul”).
nr. 4 din acest an al revistei lunare de literatură şi artă „Acolada”, editată
sub egida Uniunii Scriitorilor din România. În sumar, la rubrica „Scriitori şi
teme – literatura de frontieră”, scurte cronici semnate de criticul literar
Constantin Trandafir, referitoare la cele mai recente apariţii editoriale ale
scriitorilor câmpineni şi din zona Câmpina, Florin Frăţilă (volumul „Pacienţii
politici”) şi Serghie Bucur (volumul „Neantul”).
Pacienţii
politici ai lui Florin Frăţilă
politici ai lui Florin Frăţilă
Gazetarul
Florin Frăţilă are înainte de orice vocaţie literară. Prima cunoştinţă pe acest
traseu a fost poezia. Nu în felul în care vin cei mai mulţi tineri cu încropiri
pentru a se vedea dacă pot intra pe câmpiile lui Parnas. Nici cu surprize ale
ieşirii din comun. Simplu şi promiţător. Ca să aud că s-a făcut publicist până
la gradul de întemeietor de ziare şi reviste. Acum e drept că un gazetar
autentic trebuie să fie şi un bun literat. Cine scrie la ziar, fără fler de
onest observator şi fără scriitură, e un biet sau un mizerabil scârţa-scârţa pe
hârtie. Ori chiar dacă are „mână” dar nu caracter, e un partizan fanatic.
Florin Frăţilă are înainte de orice vocaţie literară. Prima cunoştinţă pe acest
traseu a fost poezia. Nu în felul în care vin cei mai mulţi tineri cu încropiri
pentru a se vedea dacă pot intra pe câmpiile lui Parnas. Nici cu surprize ale
ieşirii din comun. Simplu şi promiţător. Ca să aud că s-a făcut publicist până
la gradul de întemeietor de ziare şi reviste. Acum e drept că un gazetar
autentic trebuie să fie şi un bun literat. Cine scrie la ziar, fără fler de
onest observator şi fără scriitură, e un biet sau un mizerabil scârţa-scârţa pe
hârtie. Ori chiar dacă are „mână” dar nu caracter, e un partizan fanatic.
Florin
Frăţilă e un scriitor la gazetă, iar cărţile lui sunt la graniţa literaturii de
frontieră. Aşa este şi Rămân să dispar
printre ai mei, şi acum Pacienţii
politici (Fundaţia culturală Libra), dar bisturiul lui se numeşte condei
observator. Îşi alege un moto al cărţii din Nichita Stănescu şi altele, în
cuprinsul tabletelor diaristice, înţelegând cum „convorbirea” are loc într-un
context dialogic la care participă şi personaje de elită („vorba lui Cioran”,
„cum spunea Ţuţea”). Când şi când citatul înviorează, devine un argument
(totdeauna semn al politeţii), fără de care textul ar fi ca o conferinţă despre
o călătorie fără proiecţii sau ca un tratat de anatomie fără planşe. Şi face
lectura mult mai plăcută. Uneori apare şi câte un PS revigorator, că-ţi vine
să-l citeşti de mai multe ori decât însuşi textul şi să-l judeci cu adâncire şi
relaxare. Vivacissimo, pianissimo.
Frăţilă e un scriitor la gazetă, iar cărţile lui sunt la graniţa literaturii de
frontieră. Aşa este şi Rămân să dispar
printre ai mei, şi acum Pacienţii
politici (Fundaţia culturală Libra), dar bisturiul lui se numeşte condei
observator. Îşi alege un moto al cărţii din Nichita Stănescu şi altele, în
cuprinsul tabletelor diaristice, înţelegând cum „convorbirea” are loc într-un
context dialogic la care participă şi personaje de elită („vorba lui Cioran”,
„cum spunea Ţuţea”). Când şi când citatul înviorează, devine un argument
(totdeauna semn al politeţii), fără de care textul ar fi ca o conferinţă despre
o călătorie fără proiecţii sau ca un tratat de anatomie fără planşe. Şi face
lectura mult mai plăcută. Uneori apare şi câte un PS revigorator, că-ţi vine
să-l citeşti de mai multe ori decât însuşi textul şi să-l judeci cu adâncire şi
relaxare. Vivacissimo, pianissimo.
Şi deşi
pacienţii politici n-au niciun haz, realitatea devine ca o poveste sau ca o
scenetă teatrală. D’ale liberalilor e
desigur caragialescă, în acte teatrale şi cu eroi recognoscibili. Comicul e
umoristic, vreau să spun că nu satira primează, ci ironia.
pacienţii politici n-au niciun haz, realitatea devine ca o poveste sau ca o
scenetă teatrală. D’ale liberalilor e
desigur caragialescă, în acte teatrale şi cu eroi recognoscibili. Comicul e
umoristic, vreau să spun că nu satira primează, ci ironia.
„Acţiunea se desfăşoară într-o zi de marţi la
orele 17 trecute fix, în sediul PNL, sub privirile iscoditoare ale înaintaşului
Brătianu, din tabloul agăţat pe peretele dinspre apus.
orele 17 trecute fix, în sediul PNL, sub privirile iscoditoare ale înaintaşului
Brătianu, din tabloul agăţat pe peretele dinspre apus.
Pe uşa
partidului îşi fac apariţia liberalii mai vechi şi mai noi, câţiva băgători de
seamă, printre care unu sau doi trimişi special de la alte partide şi în cele
din urmă onorabilii deţinători de funcţii în biroul politic.
partidului îşi fac apariţia liberalii mai vechi şi mai noi, câţiva băgători de
seamă, printre care unu sau doi trimişi special de la alte partide şi în cele
din urmă onorabilii deţinători de funcţii în biroul politic.
Se aprind ţigări şi se formează bisericuţe, după
simpatii. Zumzetul vocilor se accentuează până în momentul în care, de undeva,
din sala de şedinţă, se aude vocea hotărâtă a celui mai însărcinat liberal al
organizaţiei, secretarul, trezorierul, vicepreşedintele, membru în Biroul
judeţean şi şeful tuturor campaniilor electorale, Dănilă”
simpatii. Zumzetul vocilor se accentuează până în momentul în care, de undeva,
din sala de şedinţă, se aude vocea hotărâtă a celui mai însărcinat liberal al
organizaţiei, secretarul, trezorierul, vicepreşedintele, membru în Biroul
judeţean şi şeful tuturor campaniilor electorale, Dănilă”
Dănilă: –
Haideţi, lăsaţi ţigările şi sporovăiala inutilă! Domnul preşedinte a spus să
înceapă şedinţa! (…)
Haideţi, lăsaţi ţigările şi sporovăiala inutilă! Domnul preşedinte a spus să
înceapă şedinţa! (…)
Vigu
(uitându-se în sală, să vadă audienţa): Dănilă, fă o mică prezenţă. Suntem
statutari?
(uitându-se în sală, să vadă audienţa): Dănilă, fă o mică prezenţă. Suntem
statutari?
Dănilă
(notând în agendă şi numărând): Păi, dacă vine şi dna Rodiana, suntem aproape
toţi.
(notând în agendă şi numărând): Păi, dacă vine şi dna Rodiana, suntem aproape
toţi.
Vigu
(luându-şi aerul de şef de partid): Bună ziua la toată lumea. Se pare că la
unii nu e chiar aşa bună. Încă nu au ajuns la şedinţă… Au treburi mai
importante, dar ce să mai comentez, obicei prost…
(luându-şi aerul de şef de partid): Bună ziua la toată lumea. Se pare că la
unii nu e chiar aşa bună. Încă nu au ajuns la şedinţă… Au treburi mai
importante, dar ce să mai comentez, obicei prost…
Dănilă
(intervine şi completează, dând din cap cu convingere): Românesc, domnu’
preşedinte… obicei prost”. Etc.
(intervine şi completează, dând din cap cu convingere): Românesc, domnu’
preşedinte… obicei prost”. Etc.
Întreg
tabloul politic ţine de teatrul absurd. Personajele reale, uşor caricaturizate:
Anghela Merkel, nea Nelu, Simona Senzual. „Ixuleştii” îşi pierd firea, se
„îmbolnăvesc”, devin „ţâfnoşi”, „paranoici”, „ipocriţi”, vicleni, unul e cu
„nasul pe sus” altul „nebun de legat”. O pacientă îl gratulează pe un pacient
cu atributul „fripturist”, iar pe altul îl numeşte „târâiebrâu”. Când nici
medicul curant (alias Florin Frăţilă) nu mai înţelege sau se preface că nu
înţelege, îi cere părerea fostului profesor de filosofie, care îl sfătuieşte să
fie echidistant şi cu bisturiul la îndemână.
tabloul politic ţine de teatrul absurd. Personajele reale, uşor caricaturizate:
Anghela Merkel, nea Nelu, Simona Senzual. „Ixuleştii” îşi pierd firea, se
„îmbolnăvesc”, devin „ţâfnoşi”, „paranoici”, „ipocriţi”, vicleni, unul e cu
„nasul pe sus” altul „nebun de legat”. O pacientă îl gratulează pe un pacient
cu atributul „fripturist”, iar pe altul îl numeşte „târâiebrâu”. Când nici
medicul curant (alias Florin Frăţilă) nu mai înţelege sau se preface că nu
înţelege, îi cere părerea fostului profesor de filosofie, care îl sfătuieşte să
fie echidistant şi cu bisturiul la îndemână.
Adevărat,
„toate lichelele împreună formează un sistem”, dar e bine ca acest sistem să
fie dat în vileag prin ironie, pe de o parte, şi prin conexiuni empatice pe de
altă parte. Aşa cum se întâmplă când scrie despre nonvalorile care, spune
Florin Frăţilă, cerşesc bani ca să-şi publice maculatura (şi, din păcate, unii
primesc pe criterii absolut lipsite de sens cultural). Simpatiile autorului se
îndreaptă către valori, fără pedanterie livrescă: Victor Hugo, Dostoievski,
Octavian Goga, Dr. C. I. Istrate, Constantin Noica, Marin Preda, Petru Dumitriu
(Cronica de familie), Octavian Paler,
Andrei Pleşu. Consemnează evenimente precum vizita regelui Ferdinand la
Câmpina, sindrofia pentru nonagenarul Mircea Ionescu-Quintus, lansarea filmului
Intre dealuri de Cristian Mungiu.
„toate lichelele împreună formează un sistem”, dar e bine ca acest sistem să
fie dat în vileag prin ironie, pe de o parte, şi prin conexiuni empatice pe de
altă parte. Aşa cum se întâmplă când scrie despre nonvalorile care, spune
Florin Frăţilă, cerşesc bani ca să-şi publice maculatura (şi, din păcate, unii
primesc pe criterii absolut lipsite de sens cultural). Simpatiile autorului se
îndreaptă către valori, fără pedanterie livrescă: Victor Hugo, Dostoievski,
Octavian Goga, Dr. C. I. Istrate, Constantin Noica, Marin Preda, Petru Dumitriu
(Cronica de familie), Octavian Paler,
Andrei Pleşu. Consemnează evenimente precum vizita regelui Ferdinand la
Câmpina, sindrofia pentru nonagenarul Mircea Ionescu-Quintus, lansarea filmului
Intre dealuri de Cristian Mungiu.
Aşteptăm
şi alte momente jurnalistice în care să funcţioneze factorul literar şi, după
aceea, să urmeze literatură în sensul consacrat al cuvântului. Tânărul Frăţilă
are „documente” şi capacitate ficţională.
şi alte momente jurnalistice în care să funcţioneze factorul literar şi, după
aceea, să urmeze literatură în sensul consacrat al cuvântului. Tânărul Frăţilă
are „documente” şi capacitate ficţională.
Neantul
lui Serghie Bucur
lui Serghie Bucur
Se
subintitulează Colaj despre suferinţă.
Şi cu precizarea „– Primul roman despre sida-hiv România”. Fiind şi critic
literar, când scriu despre o carte, intră în preocupările mele literatura. În cazul
de faţă se pronunţă de pe copertă cuvântul „roman”. „Neant”, „suferinţă”,
„sida-hiv” sunt termeni care depăşesc puterile mele. Am citit să văd ce anume e
roman, mai ales că Serghie Bucur a publicat un foarte bun roman istoric, Apter, la editura Minerva, roman
istoric despre Bălcescu şi vremea lui, cu o tehnică narativă nouă, ingenioasă.
Începusem să mă gândesc prea departe la Hadrian
de Marguerite Yurcenar şi la Idele lui
Martie de Thornton Wilder. N-am înţeles de ce autorul a acceptat să apară
în deschiderea cărţii imagini şi cu alte fotografii ale lui, împreună cu
prietenii, la primărie. Cred că sunt depăşit de vremuri şi nu mai ştiu de
relaţia dintre istorie şi contemporaneitate, dacă nu cumva situaţia e pur şi
simplu grotescă.
subintitulează Colaj despre suferinţă.
Şi cu precizarea „– Primul roman despre sida-hiv România”. Fiind şi critic
literar, când scriu despre o carte, intră în preocupările mele literatura. În cazul
de faţă se pronunţă de pe copertă cuvântul „roman”. „Neant”, „suferinţă”,
„sida-hiv” sunt termeni care depăşesc puterile mele. Am citit să văd ce anume e
roman, mai ales că Serghie Bucur a publicat un foarte bun roman istoric, Apter, la editura Minerva, roman
istoric despre Bălcescu şi vremea lui, cu o tehnică narativă nouă, ingenioasă.
Începusem să mă gândesc prea departe la Hadrian
de Marguerite Yurcenar şi la Idele lui
Martie de Thornton Wilder. N-am înţeles de ce autorul a acceptat să apară
în deschiderea cărţii imagini şi cu alte fotografii ale lui, împreună cu
prietenii, la primărie. Cred că sunt depăşit de vremuri şi nu mai ştiu de
relaţia dintre istorie şi contemporaneitate, dacă nu cumva situaţia e pur şi
simplu grotescă.
În
colajul său despre suferinţă, Serghie Bucur aduce în prim plan un caz real, familial, de boală şi moarte
prin sida. Situaţia e tragică şi are darul de a copleşi inimile oricui, mai
ales ale celor foarte sensibili din punct de vedere sufletesc, dar incapabili
de emoţie artistică. Sigur, în acest caz provoacă lacrimi şi mânie. Tragedia
antică, spune Aristotel, este aceea care stârneşte milă şi groază. Vocaţia
artistică a autorului îl îndeamnă să se detaşeze oarecum, în spiritul distanţei
estetice. A rămas cu buna învăţătură de a se documenta meticulos şi tocmai
această detaliere intră în paradigmă narativă. Orice neliterat care ar fi scris
această carte ar fi prăbuşit-o. Serghie Bucur ştie că împreună cu drumul spre
moarte se află viaţa. „Neantul”, cum bombastic se spune, convieţuieşte cu
cotidianul, cu cea mai palpabilă realitate: tablouri de familie, fabrica de
cauciucuri, un meci de fotbal al „câinilor”, un film cu Tom Hanks (Philadelphia), scene de la Câmpina,
Mislea, Castellon (Spania), din redacţii, „Cotidianul”, „Jurnalul Naţional”,
„Valea Prahovei”, „Revista Nouă”. Personaje realtransfigurate, sincretism
artistic, literatură-muzică-pictură- cinematografie, un livresc natural,
autorul fiind un foarte bun pictor şi muzician, un meloman autentic: Kalman,
Chopin, Eminescu, Rilke, Al Tudor-Miu. Îl surprinde plăcut o doctoriţă căreia
îi „plac” Mozart, Telemann, Palestrina, Baba şi Kandinski, Llosa şi
Dostoievski, Pavarotti şi Herlea, dar şi Tom Jones şi Klaiderman. Nu-i
pedanterie livrescă, repet, autorul e un sincer îndrăgostit şi cunoscător de
arte. Observatorului sagace nu-i scapă nici scene şi personaje politice, Dej,
Ceauşescu, Regele Mihai, John Raţiu. Încât se poate întrevedea şi o minifrescă
socială, fără abuz părtinitor cum se mai întâmplă cu ziaristul Serghie Bucur din
viaţa de toate zilele. Naratorul (fibră de prozator), are o slăbiciune specială
pentru personaje ca Marilyn Monroe, Nicole Kidman, Candora cu care, nici mai
mult nici mai puţin, imaginează o scenă erotică de mai mare dragul. „Neam
prăbuşit pe iarbă şi frunze. Mirosea puternic a frunziş uscat şi a iarbă verde.
«Nu e bine aici, hai acolo, după tufa aia», m-a luat de mână, gâfâind.
«Dezbracă-mă!», a poruncit ea suav, grăbindu-se să mi-o ia înainte…” .
Domnişoara face parte din noul tip de feminitate, care s-a pus pe picioare din
interbelic încoace şi a ajuns acum la cel mai înalt grad de virilitate.
colajul său despre suferinţă, Serghie Bucur aduce în prim plan un caz real, familial, de boală şi moarte
prin sida. Situaţia e tragică şi are darul de a copleşi inimile oricui, mai
ales ale celor foarte sensibili din punct de vedere sufletesc, dar incapabili
de emoţie artistică. Sigur, în acest caz provoacă lacrimi şi mânie. Tragedia
antică, spune Aristotel, este aceea care stârneşte milă şi groază. Vocaţia
artistică a autorului îl îndeamnă să se detaşeze oarecum, în spiritul distanţei
estetice. A rămas cu buna învăţătură de a se documenta meticulos şi tocmai
această detaliere intră în paradigmă narativă. Orice neliterat care ar fi scris
această carte ar fi prăbuşit-o. Serghie Bucur ştie că împreună cu drumul spre
moarte se află viaţa. „Neantul”, cum bombastic se spune, convieţuieşte cu
cotidianul, cu cea mai palpabilă realitate: tablouri de familie, fabrica de
cauciucuri, un meci de fotbal al „câinilor”, un film cu Tom Hanks (Philadelphia), scene de la Câmpina,
Mislea, Castellon (Spania), din redacţii, „Cotidianul”, „Jurnalul Naţional”,
„Valea Prahovei”, „Revista Nouă”. Personaje realtransfigurate, sincretism
artistic, literatură-muzică-pictură- cinematografie, un livresc natural,
autorul fiind un foarte bun pictor şi muzician, un meloman autentic: Kalman,
Chopin, Eminescu, Rilke, Al Tudor-Miu. Îl surprinde plăcut o doctoriţă căreia
îi „plac” Mozart, Telemann, Palestrina, Baba şi Kandinski, Llosa şi
Dostoievski, Pavarotti şi Herlea, dar şi Tom Jones şi Klaiderman. Nu-i
pedanterie livrescă, repet, autorul e un sincer îndrăgostit şi cunoscător de
arte. Observatorului sagace nu-i scapă nici scene şi personaje politice, Dej,
Ceauşescu, Regele Mihai, John Raţiu. Încât se poate întrevedea şi o minifrescă
socială, fără abuz părtinitor cum se mai întâmplă cu ziaristul Serghie Bucur din
viaţa de toate zilele. Naratorul (fibră de prozator), are o slăbiciune specială
pentru personaje ca Marilyn Monroe, Nicole Kidman, Candora cu care, nici mai
mult nici mai puţin, imaginează o scenă erotică de mai mare dragul. „Neam
prăbuşit pe iarbă şi frunze. Mirosea puternic a frunziş uscat şi a iarbă verde.
«Nu e bine aici, hai acolo, după tufa aia», m-a luat de mână, gâfâind.
«Dezbracă-mă!», a poruncit ea suav, grăbindu-se să mi-o ia înainte…” .
Domnişoara face parte din noul tip de feminitate, care s-a pus pe picioare din
interbelic încoace şi a ajuns acum la cel mai înalt grad de virilitate.
Da, avem
de-a face cu un roman despre viaţă şi moarte, scris de un bun mânuitor al
condeiului literar.
de-a face cu un roman despre viaţă şi moarte, scris de un bun mânuitor al
condeiului literar.
Constantin TRANDAFIR
Redacția Oglinda încurajează un schimb de idei liber și deschis. Cu toate acestea, vă rugăm să evitați limbajul vulgar, atacurile la persoană, amenințările sau incitările la violență. Orice mesaj care conține injurii, amenințări sau discurs de ură bazat pe rasă, etnie, religie, orientare sexuală sau alte caracteristici personale va fi șters. Mulțumim pentru înțelegere!