Știri

Lansare de film la Colegiul Constantin Istrati

„UCIDEŢI ADEVĂRUL”
 
Joi, 24 mai, în Amfiteatrul Colegiului Tehnic „Constantin Istrati”, a avut loc lansarea filmului de scurt metraj „Ucideţi Adevărul”. „Acţiunea filmului (de 21 de minute, n.r.), se petrece undeva în anul 2020 şi scoate în evidenţă o istorie modernă a persecuţiilor împotriva celor ce mai promovează Adevărul”, a menţionat Adi Gliga, regizorul filmului. „Dacă a existat o Inchiziţie cândva, dacă a fost un sistem comunist, dacă au fost tot felul de intimidări ale celor ce promovează Adevărul, va veni din nou o perioadă când cei strâmbi vor încerca să distrugă pe cei drepţi”, a mai spus Adi Gliga, unul dintre cei mai buni cântăreţi creştini din România. Artistul, a povestit tinerilor prezenţi în sală că a fost abandonat la 3 ani, a crescut într-un orfelinat, apoi la 18 ani a fost aruncat în stradă. Câţiva ani a trăit printre oamenii străzii, condamnat parcă la nefericire. Dar într-o zi, a găsit Adevărul. De atunci, Dumnezeu i-a schimbat viaţa! „Ştiţi că sunteţi cu toţii speciali? V-a spus cineva că voi, tinerii, puteţi face lucruri extraordinar de frumoase, de valoroase?”, a întrebat Adi Gliga liceenii, sfătuindu-i că orice s-ar întâmpla în viaţă, trebuie să rămână în Adevăr!
„De ce Adevărul e ucis? – a întrebat la final prof. dr. Nicolae Geantă, promotorul acţiunii – Pentru că am permis să ne înăbuşe mincinoşii. Minciuna din viaţă, din familii, din politică, din şcoli, din biserici… Rămâneţi întotdeauna în Adevăr! Niciodată nu veţi fi învinşi! O singură viaţă aveţi. Trăiţi-o frumos, nu se repetă!!”
„Tinerii, în jur de 150, au fost foarte impresionaţi atât de film, cât şi de viaţa artistului”, ne-a declarat Nicolae Geantă. „Mulţi dintre ei l-au rugat să revină la liceu, i-au scris chiar e-mailuri imediat după eveniment. Am ales să vină Adi Gliga la noi în liceu, pentru că tinerii sunt în căutare de modele morale. De repere. El este unul dintre cei cu impact pentru liceeni. Dacă nu credeţi, întrebaţi-i”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare