La Poiana Câmpina, poluarea din satul Pietriş a trecut calea ferată

OMV nu-şi asumă nicio răspundere, 

dar încearcă să înlăture urmările poluării

Sfârşitul anului 2015 este termenul până la care Românica noastră cea de toate zilele şi de toate păcatele (mai nou, şi de toate poluările), trebuie să-şi rezolve problemele de mediu vechi de sute de ani. România are acest termen de la Coana Europa (Uniune Europeană nu prea i-am mai zice, că-s cam multe dezbinări şi destule interese contrare în această aşa-zisă familie europeană). Şi cum, de când a făcut Dumnezeu lumea asta, ţinuturile dintre Carpaţi şi Mare au conţinut înăuntrul lor multe bogăţii naturale, exploatate intensiv şi haotic, cu mijloacele rudimentare ale vremurilor respective, sunt o grămadă de zone în ţară unde, de-a lungul veacurilor, extragerea bogăţiilor subsolului au distrus solul de deasupra acestora. După cumpărarea societăţilor de stat care deţineau siturile poluate istoric, noii proprietari nu prea s-au omorât cu ecologizarea locaţiilor respective, fiind preocupaţi, ca nişte capitalişti strategici şi serioşi, aproape exclusiv cu obţinerea unui profit cât mai mare. Această realitate a fost evidenţiată, în urmă cu un an, la Câmpina, chiar de ministrul Mediului, Laszlo Borbely. Aşa că, având în vedere costurile extrem de mari ale ecologizărilor, sunt slabe speranţe ca problema poluărilor istorice să se rezolve în următorii patru ani. În zona Câmpinei, sunt multe zone poluate istoric. În afară de batalurile cu reziduuri petroliere acide ale Rafinăriei, în satul Pietriş al comunei Poiana Câmpina a apărut, de un an de zile, o poluare cauzată de valuri  impresionante de noroi de sondă amestecat cu apă sărată, care au ajuns în curţile unor săteni, coborând de pe versantul unui deal deasupra căruia există sonde mai vechi şi mai noi. Apa sărată, care se foloseşte în extragerea ţiţeiului de către sonde, a distrus toată vegetaţia locului, intrând şi în casele oamenilor. Despre această poluare s-a tot scris  în presa judeţeană a ultimelor zile. La sfârşitul săptămânii trecute, situaţia nu se ameliorase, ba dimpotrivă, am putut observa că reziduurile petroliere trecuseră calea ferată, ameninţând să şubrezească rezistenţa terasamentului căii ferate. Pentru că nu vrem să promovăm senzaţionalul ieftin, trebuie să precizăm că nu există posibilitatea producerii unei tragedii în traficul feroviar din zonă, deoarece situaţia este sub control. Am aflat de la câţiva lucrători CFR prezenţi în locaţie, ocupaţi cu efectuarea unor măsurători, că ea nu este o premieră, fiindcă se repetă, prima dată producându-se acum un an. Atunci, tot de la nişte reziduuri petroliere infiltrate pe sub terasamentul CFR, nivelul căii ferate a fost refăcut şi readus la parametrii tehnici de funcţionare cu ajutorul unor utilaje. După noul maxim al poluării, în vederea asigurării siguranţei traficului feroviar, pe porţiunea dinaintea întrării în Gara Câmpina, viteza trenurilor a fost limitată la 70 km/h (de la 110 km/h, cu cât se circula înainte de apariţia noilor infiltraţii).
Deocamdată nu s-a produs nicio alunecare masivă de teren, dar pe dealul din spatele celor trei gospodării afectate, la mică distanţă de casele respective, s-a căscat o falie ameninţătoare, care nu prevesteşte nimic bun. De-un an de zile, valurile de reziduuri petroliere au coborât la vale aproape continuu, pentru ca, la începutul săptămânii trecute, cantităţi impresionante de noroi de sondă amestecat cu apă sărată să se strângă, din nou, în cele trei curţi situate la mijlocul străzii Pietriş. Cele mai afectate sunt gospodăriile familiei Măinică şi Dinescu. De fapt, Cornelia Dinescu, a observat pentru prima oară fenomenul, în aprilie 2011, când curtea sa a fost practic inundată cu apă sărată îmbibată cu resturi petroliere. A anunţat, la vremea respectivă, autorităţile locale şi presa, iar în Pietriş a ajuns chiar o echipă de la o televiziune din Bucureşti, care a făcut un reportaj despre nefericitul eveniment. După aceea, însă, nu s-a luat nicio măsură pentru înlăturarea cauzei poluării. Anul acesta, poluarea a lovit mai puternic gospodăria vecinilor Corneliei Dinescu (familia Măinică). Cum mâlul miroase puternic a petrol, poluarea pare a fi cauzată de activitatea celor câteva sonde aflate pe platoul din partea de sus a dealului învecinat. OMV Petrom, proprietara sondelor, consideră că nu are nicio vină în toată această nenorocire. După cum se aude, conform prevederilor contractului de privatizare, OMV nu răspunde pentru poluările istorice ale sondelor vechi şi nefuncţionale. Mai exact, ea înlătură urmele acestor poluări, dar decontează toate cheltuielile aferente statului român, conform contractului de privatizare încheiat în 2004. Dar ce te faci că, din spusele localnicilor, una dintre sondele situate pe platoul dealului este forată de câţiva ani, deci după cumpărarea Petrom de către grupul austriac OMV. Acest fapt ar putea explica trimiterea rapidă de către OMV a unor lucrători care să cureţe noroiul îmbibat cu resturi petroliere din curţile oamenilor. Sigur, acestea sunt, deocamdată, simple supoziţii. 

Lămurirea cauzelor poluării nu o poate aduce decât o expertiză tehnică, împreună cu prospecţiunile geologice necesare, lucrări care însă ar costa câteva miliarde de lei vechi. La aceşti bani conducerea Primăriei Poiana Câmpina nici nu îndrăzneşte să viseze, veniturile proprii ale comunei abia însumând şapte miliarde de lei vechi. Cum nici OMV nu este dispusă să pună la bătaie această sumă, sinistraţii se gândesc la o acţiune în jusţiţie. Şi această variantă este costisitoare, dar reprezintă singura speranţă a poienarilor cotropiţi de mâlul petrolier în primirea unei juste despăgubiri. “De anul trecut, din aprilie, a început să vină de sus, din pădurea de pe deal, apă sărată cu peliculă de petrol. Am anunţat Primăria, care a trimis o echipă de funcţionari. Aceştia au constatat nenorocirea, dar mai departe, nu s-a întâmplat nimic, nu s-a întreprins nicio măsură care să lămurească a cui este vina. Apa sărată cu mâl şi resturi de petrol a continuat să ne inunde. Anul trecut a ajuns să ne intre şi în case, căci atunci, în aprilie, au venit peste noi valuri de apă sărată, ca la inundaţii. Se vede cât de mare a fost apa, cam un metru adâncime, şi după urmele de tencuială căzută din fundaţia casei. Din aprilie 2011, apă sărată a curs continuu de pe deal în curţile noastre, ca să izbucnească şi mai puternic săptămâna trecută. În curtea vecinilor, la familia Măinică, s-a format chiar un izvor prin care iese apă şi mâl, o bună parte din mizerii ajungând şi în curtea mea. Ce ne îndurerează foarte tare este faptul că Primăria, în loc să ne apere, că am ajuns atât de loviţi de soartă, ne-a trimis o hârtie prin care ne îndeamnă să ne luăm mobila şi lucrurile, să ne părăsim casele şi să ne mutăm în nişte containere, module cum le zic ei. Noi casele nu le părăsim, chiar de-ar fi să ne acopere mâlul cu totul”, ne-a declarat Cornelia Dinescu, supărată că adminstraţia comunei vrea să îi mute pe sinistraţi din casele pe care le-au ridicat cu preţul muncii de-o viaţă.