Știri

La Bănești, marele pilot Constantin (Bâzu) Cantacuzino a fost comemorat de Iacării Acrobați

Zilele trecute, în hangarul pe care și l-au amenajat la Bănești, piloţii celei mai îndrăgite formaţii de acrobaţie aeriană din România l-au comemorat pe marele pilot militar din Al Doilea Război Mondial, temerarul și aristocraticul Constantin (Bâzu) Cantacuzino, unul dintre cei mai buni aviatori pe care i-a avut România în ultimul secol. La simpozionul intitulat „In memoriam Constantin (Bâzu) Cantacuzino” au participat aproape 100 de persoane, militari activi sau pensionari din cadrul Forțelor Aeriene Române, dar și ai altor arme, iubitori ai aviației, localnici, adulți și mulți copii. A ținut să fie prezent primarul comunei Bănești, Gheorghe Stoica. De remarcat, de asemenea, prezența a doi generali de aviație pensionați: generalul de divizie aeriană (r)  Iosif Rus (82 de ani, fost comandant al Aviației Militare Române), și generalul de flotilă aeriană (r) Ion Dobran (99 de ani, ultimul pilot român în viață din ultima conflagrație mondială, unul dintre așii aviației de vânătoare române în timpul celui de Al Doilea Război Mondial). 
Simpozionul a fost precedat de o demonstrație a Iacărilor Acrobați, cu o formație de trei avioane. Din unul dintre ele a coborât generalul Ion Dobran, în aplauzele pline de admirație ale celor prezenți. Revenind la cel omagiat, la Constantin Cantacuzino (poreclit Bâzu), trebuie să spunem că el era descendent al unor vechi familii boierești. S-a născut la București, în anul 1905. Tatăl său a fost Mihai Cantacuzino, iar mama sa, Maria Rosetti. (Dupa moartea soțului său, Maria Rosetti s-a recăsătorit cu George Enescu.) Constantin a fost căsătorit cu actrița de origine basarabeană Nadia Kujnir-Herescu (Nadia Gray) și este tatăl scriitoarei Maria-Ioana Cantacuzino (Oana Orlea).   A efectuat peste 600 de misiuni aeriene de luptă între anii 1941 și 1945. A făcut parte din Escadrila 53 Vânătoare și din Grupurile 7 și 9 Vânătoare, fiind decorat, în august 1943, cu Ordinul Mihai Viteazul, cea mai înaltă distincție militară de război a României. (Adrian BRAD)

Redacția Oglinda încurajează un schimb de idei liber și deschis. Cu toate acestea, vă rugăm să evitați limbajul vulgar, atacurile la persoană, amenințările sau incitările la violență. Orice mesaj care conține injurii, amenințări sau discurs de ură bazat pe rasă, etnie, religie, orientare sexuală sau alte caracteristici personale va fi șters. Mulțumim pentru înțelegere!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare